Tradițiile de sărbători trezesc amintiri. Frumoase. Citesc pe Facebook postări nostalgice ale celor din generația noastră: despre mirosul cozonacilor făcuți de bunicile noastre sau mamele care făceau sarmale și ouă umplute sau ouă vopsite cu foi de ceapă. Sau despre mersul la biserică în noaptea Învierii.
Citesc despre cât de dor ne este de retete de piftii, salate de beouf ornate cu gogoșari sau salată de vinete cu sau fără maioneză. Pască. Cu sau fără aluat. Nu mai facem prăjituri cu creme sau complicate pentru că nu sunt eco bio sau nu avem timp. Și asta e ok. Nu trebuie să ne simțim vinovate.
Firește că ne e dor de toate aceste amintiri ale noastre, și dacă nu le ducem mai departe în familiile noastre de acum, simțim că îi uităm pe ei, pe ai noștri.
Vreau să nu cred asta. Vreau să cred că putem face sărbători și cu alte bunătăți pe masă de exemplu, sau cu amintiri din bucătărie în suflet, croite împreună cu copiii certându-se care să scoată ouăle de la vopsit, care să le picteze, cine să ne ajute la cozonac. Avem ALTE traditii. Ale NOASTRE și asta este perfect în regulă. Vă asigur.
Noi nu avem mese tradiționale, nu mâncăm miel, piftie sau alte chestii obisnuite de sărbători. Și asta este în regulă. Nu putem trăi prin prisma amintirilor noastre cu regretil acelor vremuri. Nu e corect față de copii.
Dacă ar fi să alegi la masa de Paște un fel de mâncare care să îți aducă o amintire dragă din copilărie, care ar fi acela?
La mine cred că ar fi ouăle umplute pentru că îmi amintesc când le făcea mama.
Sărbători frumoase, liniștite, în tihnă, în familie!
Leave a Reply