Prima dată când copilul tău spune mama, sau orice cuvânt, când se ridică în picioare, când face primul pas, când întinde mânuțele spre tine, când zâmbește sunt clipe de fericire. Îndrăznesc să spun că toate aceste momente vin la pachet și cu puțină tristețe: simt cum copilul meu a mai depășit un obstacol din copilărie, din naivitate și a mai făcut un pas spre a fi om mare. Te-ai gândit vreodată la asta?
Ne-am dorit tare mult să îi oferim lui D. o primă experiență la cinema cu ambii părinți. Și nu a fost ușor să se alinieze astrele ca să avem unde să îl lăsăm la micul Blond (la grădi, adică), eu să fiu în concediu ca să nu mergem în weekend la aglomerație, soțul să nu lucreze.
Și am mers. Doamne, ce bine că nu m-am dus doar eu cu D și am asteptat clipa perfectă. experiența nu a fost idilică dar a fost memorabilă, cu siguranță. Ca orice PRIMĂ DATĂ.
-
De ce e bine ca părinții să nu fie mereu pe aceeași lungime de undă
D a văzut trailerul desenului animat de acasă. I-a plăcut. I-am povestit că sunetul va fi mai tare la început, dar se va obișnui, că se va stinge lumina. A început să bombăne că el nu mai vrea să meargă. Așa e firea lui, ne-am obișnuit cu asta, dar tot ne e greu să îl aducem pe linia de plutire. Durează mai mult convinsul și trebuie să fim foarte zen. Amândoi (bine, eu mai mult decât soțul) am plecat cu ideea că există riscul să nu îi placă lui D. și să dăm 100 de lei pe bilete DEGEABA. Eram gata să-mi asum riscul. El, nu. Și ce bine. 🙂
Era singurul desen și 3D. Nu aș fi vrut ca asta să fie prima lui experiență pentru că D. e un copil foarte reticent la experiențe noi. Fie ele și bune.
Primul hop a fost la casă când ni s-au înmânat ochelarii 3 D. El nu vrea ochelari și nu se uită cu ei. Mbun…
Am luat biletele și ne-am mai plimbat prin mall. D. era deja nervos, și supărat. Am intrat în sală după 20 de minute, reclamele se auzeau foarte tare, toți copii se plângeau în sală de asta. D. și-a pus mâinile la urechi și masca peste ochi. Moment în care mi-a stat inima. Acum ce fac? Cum îl conving? Mai ales că da, era tare sunetul si pentru mine pentru că nu mai eram obișnuită.
Am iesit să vorbesc cu ușierul, care mi-a spus că reclamele au volumul mai tare, filmul fiind si dublat in română are volumul mai încet. Așa a fost, însă D. al nostru era tot cu mâinile la urechi și cu masca pe ochi sau cu ochii închiși. NU îmi răspundea, era pe freeze mode. L-am luat pe el și pe taică-su afară din sală.
-D. vrei să plecăm acasă? E prea mult zgomot?
-Da.
– Ai încercat ochelarii?
-Nu. Nu vreau.
Simteam cum crește pulsul meu. Eu, empatică și așa cum m-au învățat toate cărțile, să nu lupt acolo unde nu are rost, eram gata să cedez.
-Bine, mergem acasă. Zic eu.
El nu răspunde. Moment în care taică-su se prinde și intervine.
-Dar știi, e la fel de tare ca atunci când vii și-mi pui in cap Cd-ul cu Gasca Zurli. Nu e mai tare sunetul la cinema.
D. mustăcește.
-Bine, dacă tu vrei mergem acasă, dar ar fi păcat să ratăm experineța asta împreună. Ce zici, ne întoarcem în sală?
-Da, fie… zice el plictisit.. stiți privirea aia, nu?
Vă zic sincer că am fost tare mândră de soț în clipa aceea. A reușit ceea ce eu clar nu aș fi reușit. În primul rând eu eram gata împăcată cu ideea de respingere. Aici am gresit. Eu cu toată blândețea, acceptam că nu vrea și nu insistam, pentru că nu știu să insist fără să mă enervez, și atunci am preferat să evit o situatie de acest gen.
De aia zic, uneori e bine ca părinți să fie cu viziuni diferite, dar e important să își respecte viziunile, nu să le calce în picioare, mai ales de față cu copiii.
Și uite așa, ne-am uitat toți 3 la filmul LUCA, o minunăție de desen animat. A avut răbdare chiar să stea pe scaun aproape 2 ore. I-a plăcut mult până la urmă, vă dați seama. Și când mă gândesc că era să ratăm momentul.
Ei.. și în clipa aceea, în care s-a terminat filmul, în care copilul meu văzuse primul film într-o sală de cinema, se obișnuise cu sunetul, cu atmosfera, cu locul, mi-am dat seama că nu va mai veni niciodată cu aceeași inocență și cu teama de sunet la cinema. Si asta e și bine, e și trist pentru că i s-a mai zdruncitat puțin insula naivității.
CÂTEVA TIPS și FACTS
- Nu mergeți cu copii mici la cinema, mai ales dacă dorm, ma refer la cei în marsupiu. Se vor speria de zgomot. ei percep suntele mult mai intens iar timpanul nu e dezvoltat bine. Îi poate afecta auzul.
- Vârsta ideală e undeva între 5-6 ani, depinde de copil, spun psihologii. Fiecare părinte poate face estima în functie de copilul său.
- Lăsați copilul să aleagă filmul după ce a văzut trailere
- Mergeti DOAR la filme traduse in română. Credeți-mă, NU e momentul să vrem să învete limba engleză uitându-se la niște imagini și să se frustreze că nu pricepe o iotă, apoi să te întrebe la fiecare secundă cine ce a zis.
Cum am decis noi că e momentul să mergem la cinema?
Am constat acasă că are răbdare să se uite la peste o oră și poate urmări complotul in proportie de peste 50 % fără să ne intrebe de N ori cine e X si Y si ce au făcut si de ce ? Si de ce nu ailaltă… știți voi..
Voi la ce vârstă ați dus copiii prima oară la cinema? Le-a plăcut ? Cum a fost experiența? S-au speriat? Ați plecat din sală vreodată?
Leave a Reply