Am fost să le facem pașapoarte copiilor, pentru prima oară. Și după pandemie. D. 6 ani jumătate și timid și lipit de mine, micul Blond 2 ani si mega curios. Rețetă a haosului ați zice. A fost pe aproape. Drumul până acolo a fost într-un mare fel.
Dar să le luăm pe rând.
Unde se fac pașapoarte?
În zilele noastre, în București mai există două centre: cel de la Plaza România și cel de la Park Lake.
Trebuie să faceți o programare online MUSAI și grăbiți-vă pentru că aveți de așteptat 2-3 zile până la ziua programării.
De ce acte aveți nevoie pentru pașaport?
Păi, în primul rând copiii au nevoie de pașaport în orice țară plecați, chiar dacă e in UE, și nu, copiii nu mai sunt trecuți pe pașapoartele părinților, cum era pe vremea mea.
- Trebuie să plătiți taxa pentru pașaport (pe ghiseul.ro sau in centru unde se fac pasapoartele dar doar cu cash)
- Trebuie să aveți certificatele de naștere în original
- Trebuie să fie AMBII părinți prezenți (pentru semnătură)
- Și desigur, trebuie să fie și copiii de față.
Cât costă și în cât timp sunt gata?
Pașapoartele se eliberează într-o săptămână calendaristică. Urmează să le ridic și eu mâine (joi).
Sunt mai multe tipuri de pașaport: l-am ales pe cel electronic valabil 3 ani care costă 236 de lei. Puteți alege pașaport simplu sau temporar, însă e valabil doar un an și unele țări nu permit intrarea cu 6 luni înainte de expirare.
Și acum aventura…
Totul a pornit de la faptul că lucrez până la ora 16 – 17 și nu găseam nici un loc disponibil decât fix la acea oră. Înainte nu puteam ajunge și după nu mai erau locuri disponibile. La nici unul dintre cele 2 locuri. Apoi, dacă mai stăteam o săptămână, riscam să nu fie gata la timp pașapoartele. Așa că am făcut o programare la 16:50 la Plaza și i-am dat întâlnire acolo soțului care venea de acasă cu 2 copii. Eu, din Pipera.
Am plătit taxa pe ghișeul.ro și am plecat din redacție la 16. Cum am plecat de pe loc, m-a izbit un gând: NU printasem chitanțele. Dacă aveam nevoie de ele? Sigur ai nevoie mereu la stat de chitanțe. Dar totuși am plătit pe ghișeul.. nu or avea acces? mă întrebam eu.
Haide măi, Alexo, fii serioasă. Suntem in România, nici o instituție nu are acces la sistem de plăti. Simțeam cum mă trec transpirațiile. Era prea târziu să mai întorc. Mi-am zis că o să mă rog de tanti de la ghiseul, îi dau forward chitantei si aia e. Nu oi fi singura si nici ultima mamă cu nșpe trebuie pe cap, care uită o chitanță.
În mașină totuși nu mă puteam gândi decât la asta. Pe mail șcria mare:
Dacă nu aveți chitanța, se anulează programarea.
Hmm, da, dar nu scrie FIZIC. dacă nu aveti fizic chitanța. Gata, am găsit argumentul cu care să mă cert.
Dar nu, nu mă cert , vorbesc frumos, că aș sigur reușesc. Da, eram bipolară in mașină.
Soțului nu îi pot spune pentru că îl apucă stresul și se va ofitca pe mine că nu m-am gândit să printez. Nu am chef de prelegeri și mulți de ti-am zis eu.
În cap aveam scenarii. Muulte. Din mașină, am sunat la pașapoarte ca să intreb. Nu răspundea nimeni. Apoi am încept să mă uit pe străzi și să îmi imaginez cum aș fi să intru la un cabinet stomatologic, sau o bancă, sau un magazin cu calculator și să le zic:
- Bună ziua, pot să vă rog ceva ciudat? Vă plătesc. Nu e bombă sau virus, vă jur. Doar că am uitat să printez chitanțele de la pașsaport. Pot să vi le dau pe mail și să mi le printați? Vă plătesc.
Uite așa tot rulau scenariile în capul meu. La semafor mă uitam pe google să văd dacă PLaza are un loc de printat. Nimic nu găsesc. Of doamne, unde sunt net cafe-urile de pe vremuri ? Din nou, nu sunt singura in situatia asta, de ce nu mai exista cafenele cu net? Totuși nu am renunțat la ideea că va fi totul bine cumva. M-a ajutat și prietena mea zen care mă liniștea prin sms-uri:)
Din 10 în 10 minute, mă suna soțul cu copiii să ne corelăm pe drum. A ajuns înaintea mea. Întârziasem 10 minute deja.
Tot nu i-am zis problema arzătoare și că s-ar putea să fi venit degeaba cu copiii. Intru în mall, mă gândesc totuși să intreb dacă o fi o bancă, ceva unde să printez. Este! Diverta a făcut un ghiseu special (e jos la subsol) pentru oameni uituci la mine. Garantat că de aia l-au făcut.
Ajung la ghiseul, îi mărturisesc soțului:
-Știi, uitasem să printez chitanțele.
-Păi de ce să le printezi? NU au și ei un sistem de date?
Pe bune? Acum s-a gândit să fie de partea mea și cu logica mea? 🙂
Găsim o doamnă drăguță, dar D. timid din fire nu voia deloc să facă poză. Nici cu mine, nici cu taică-su, nici cu frati-su drept cobai. Atunci mi-am zis stop: nu mă mai stresez, nu mă panichez. Oamenii ăștia știu ce fac și doamna e drgăuță,. deci dacă nu aud vreo amenințare sau remarcă deplasată, nici nu mă bag. Și am lăsat-o pe doamna de la ghișeu să vorbească cu D. În 1 minut era gata, deși cu 30 de secunde inainte putea să juri că nu îl miști de pe scaun in cabina de poză.
Am făcut o cruce, apoi am început să vorbesc cu domna de la ghiseu, care mi-a mărturisit că are un copil similar acasă, care e timid cu ea, dar nu și cu alții când trebuie să facă ceva.
Apoi micul Blond, care nu mă văzuse o zi intreagă, nu se mai dezlipea de mine. Cum să îi facă poză?!!
-Puneți-l in picioare pe scaun.
Eu in mintea mea: nu o să stea in veci pe scaun.
Trec 5 secunde, gata poza.
Whaaaaat?
Da, deci morala este așa: let go, moms. Când aveți impresia că nimic nu vă merge, că aveți cei mai dificili copii, respirați, și mai delegați din atributii. Dacă ascultă mai mult de tati, de soră sau bunică, folosiți ori ce armă și truc. Că așa fac ăștia micii. Profită de sentimentele noastre:)
Vacanță plăcută să avem cu toții!
Leave a Reply