Când ai doi copii timpul, de care și așa duc lipsă, se reorganizează: o bucată de timp o petrec cu un copil, o alta doar cu celălalt. Apoi musai o bucată și mai mare de timp petrecut în 3: mama și doi copii, sau tatăl și doi copii. Daaar, sigur că apoi facem schimb de copii. Urmează pe listă timp de calitate petrecut în 4 și dacă mai rămâne ceva, la finalul zilei, o firimitură de timp pentru noi doi, zic mersi. Despre timpul cu propria persoană nu mai zic: mă mulțumesc cu 10 minute de liniște la cafea.
Am amețit eu scriind și tot nu sunt sigură că am notat toate variante de N luate câte 4. Eu și matematica..
Noi părinții prindem o sete de a avea timp, poate și pentru că suntem privați de timp pentru noi. Și dăm și dăm copiilor, dar până când?
Uneori, vine zen-ul
Fix atunci când cred că nu mai am timp, că nu mai pot nici să merg la baie fără programare sau fără să mă furișez la propriu din cameră ca să nu mă prindă vreun copil de picioare, fix atunci se mai deschide un buzunar de timp, care cere, nu dă! Și uite așa, mai dilatez puțin timpul.
Ciudată relație avem cu timpul: un fel de love hate. Dar în ultima vreme, de când am revenit la radio, parcă relația a ajuns la un nivel mai matur. În care dacă eu respect timpul, și el mă respectă pe mine. Când am înțeles să-mi prioritizez lucrurile din viață, parcă timpul m-a răsplătit. Mi-a dat în secret o bucată de timp să o pun deoparte, să fac ce vreau eu cu ea.
De exemplu, drumul înspre și dinspre radio. Pentru mine nu e timp irosit în trafic, în special pentru că nu am trafic. Merg lin pe DN1 și mă bucur de playlistul din Spotify și de un podcast străin. O să vă arăt și playlistul meu in curând, poate vă inspiră.
Înainte să mă invidiați, vă propun să vă gândiți cum puteți câștiga o bucățică de timp ? Noi părinții suntem storși la finalul unei zile, storși ca o cârpă îmi place mie să zic, iar timpul ne tot testează.
Leave a Reply