Zilele astea pun mâna pe telefon si imi sun prieteni. Doar ca să mă asigur că sunt bine, să ii asigur că eu sunt bine și că ne vom vedem cândva și ne vom putea și îmbrățișa.
Am pierdut in 2020 doi oameni pe care deși nu ii văzusem de mult, îi stiam acolo: pe unul il auzeam la radio la reclame, pe altul il citeam si râdeam in hohote. Nu, nu au murit de Covid, de parcă asta ar conta cumva. Ba chiar e si mai dureros poate.
Asă că, mai mult ca oricând nu mai sper la un an mai bun neapărat, ci doar mă rog să fim sănătosi!
Dă-mi, Doamne, răbdare cu toate schimbările ce vor mai veni, căci sigur mai sunt multe situatii la care trebuie să mă adaptez eu și familia.
Dă-mi putere să rezist noptile grele și să mă joc ziua cu copiii. Să pot să fiu și mamă și sotie si prietenă, si femeie si copil! Să fim sănătoși. Nu mai vreau să mă tem, si faptul că am depăsit cu un pas frica anul trecut îmi dă incredere că pot face asta!
In 2020 am inteles cum pot să cad in picioare, și mi-am permis să fiu fericită nu doar ca mamă, dar si pe plan profesional. Să accept asta, mi-a fost foarte greu. E ca o stigmă: te arată lumea cu degetul pentru că indrăznesti să vrei și puțin din ceea ce îți aducea bucurie înainte.
Podcastul Cu Capul In Nori mi-a adus multă responsabilitate, mi-a deschis ochii si calea si m-a făcut vie din nou!
Să ne auzim si mai ales să ne vedem sănătosi!
Leave a Reply