La o săptămână de când a început școala, cu discuții interminabile pe grupul de părinți și pe Facebook, văd și simt teama părinților în toate formele ei. Părinți prea panicați, părinți prea liniștiți care îi panichează pe ceilalți, părinți care niciodată nu vor fi mulțumiți cu măsurile luate pentru că sunt prea puține.
Alți părinți cred că e prea mult pentru copii să poarte mască la școală dar acceptă acest lucru, de dragul regulilor. Sunt și părinți care se răzvrătesc pe canalele de social media subliniind că nu acceptă ..așa numitele botnițe și le transmit și mai multă frică părinților care își protejează copii cu măști.
„O multitudine de tipuri de părinți într-o situație fără precedent, mie mi se pare greu de dus pentru noi toți”, mi-a zis Urania Cremene când am stat de vorbă cu ea despre acest început de an școlar total atipic.
Inițial voiam să vorbim despre cum ne vom adapta școlii online, noi părinții ce avem copii de clasa pregătitoare, dar discuția noastră a curs foarte frumos într-o direcție a realității zilelor noastre.
În perioada pandemiei Urania Cremene a ținut webminarii pentru părinți pentru a-i ajuta să facă față amalgamului de emoții strânse în case, și am luat de acolo o lecție foarte valoroasă: empatia față de copil și empatia față de alții pentru că trecem cu toții prin această perioadă.
Am stat în casă cu copiii noștri 24 din 24 între pereții casei, și le-am fost profesori, luați pe nepregătite. Majoritatea părinților au și muncit de acasă, între timp. A fost foarte grea adaptarea, pentru că e greu să înveți sau să lucrezi in mediul prietenos de acasă. Ne e greu nouă adulților, darămite copiilor.
Însă de bine de rău, copiii cei mici făcuseră jumătate de an de școală, erau intr-un ritm oarecare, aveau un exercițiu de autocontrol să stea pe scaun 30 de minute, să fie atenți.
Cum să le dezvoltăm autonomia și dorința de învățare unor copii de clasa pregătitoare și a 1-a, fără să stăm lângă ei, șoptindu-le răspunsul corect?
Acomodarea cu începerea școlii era și așa dificilă: să reglăm ora de somn/trezire, teme, mai puțină joacă, îmbrăcat/dezbrăcat, frustrări de ambele parți. Acum va fi cu atat mai greu cu cât se va face școala online în scenariile galben si roșu.
Urania: E o situație fără precedent. Nu mă pot gândi decât la scenarii. Întotdeauna când mă gândesc la o alegere sau o nouă măsură, încerc să o proiectez, și să mă gândesc la provocările, dificultățile si oportunitățile pe care acea măsură le poate avea, atât din perspectiva părintelui, cât și a familiei din care face parte.
Scenariile sunt multiple.
E foarte greu să ții copilul în fața ecranului, mai ales dacă mai pică conexiunea. Tu cum ai trăit această experiență?
Urania: Da, e un alt tip de predare, cred că prea puțini oameni înțeleg lucrul acesta. Este o experiență și personală pe care eu am avut-o chiar cu luna Martie, pentru că eu timp de 20 de ani m-am adresat oamenilor față în față, live, prin cursuri/seminarii. În momentul în care nu am mai putut face asta, a trebuit să învăț să susțin webminarii, vorbind singură în fața unui calculator și mărturisesc că nu a fost deloc ușor. Am testat mai multe platforme și am văzut tutoriale de la oameni care știu să facă asta pe structuri diferite. Deci este un alt tip de predare și chiar pentru cei care sunt foarte coerenți, online-ul este o altă mâncare de pește, pentru că timpii prin care transmiți o informație trebuie să crească, trebuie să vorbești mult mai repede pentru că vocea devine mai importantă decât prezența ta fizică. Nu mai poți gesticula și acest lucru scade foarte mult impactul mesajului și la copii dar și la adulți. În plus, trebuie alternat timpul de predare față de ce au de făcut copii.
Nu s-a făcut nici un efort în aceste luni de a ajunge la elevi, de a face un act educațional la alt nivel.
Sunt prea puține cadre didactice care s-au preocupat de asta, care și-au luat timp să se adapteze. Îndrăznesc să o spun și îmi pare rău. Am interacționat cu mii de părinți și știu că printre cadrele didactice de la clasele primară și gimnazială au fost mulți care s-au dat dat peste cap și au făcut niște ore fantastice, dar sunt și profesori care au tratat cu foarte multă superficialitate această perioadă, care au trimis fișe și atât.
Sunt diriginți care nu s-au conectat NICI măcar o dată live cu elevii lor.
Avem de a face cu o multitudine de comportamente și de situații. Acesta e și motivul pentru care ne e atât de greu să gândim scenarii. Nici această vară nu a ajutat, nici în pregătirile Ministerului Educației, nici in remodificarea programei școlare, prin a înțelege că nu poți face ore de muzică la fel, sau ore de sport, că trebuie să tai din ore, să le reinvetezi. Nu s-a făcut nici un efort în aceste luni de a ajunge la elevi, de a face un act educațional la alt nivel. Avem de-a face cu foarte multe întrebări.
- Cum să îi facem pe cei mici să stea în fața ecranelor? Până acum ne feream. Am încercat și eu cu băiatul meu cel mare, cu o săptămână înainte să înceapă școala să îl pregătesc, să încerc să îi fac o rutină dimineața să lucrăm bețiosoare și liniute. Nu am reușit să îl conving să stea la birou, pentru că stă acasă..și acasă înseamnă joacă și relaxare pentru el. Și nouă adulților ne e greu cu autocontrolul să lucrăm de acasă.
Urania: Și părinții care sunt profesori au această problemă, nu pot fi profesori pentru copii lor. Această confuzie de roluri e foarte dificil de dus, de ambele părți. Ei au nevoie din partea noastră de cu totul alte comportamente, mai ales de la mame. Noi suntem persoanele care generează un spațiu sigur al jocului, al conectării, suntem persoanele la care vin când se lovesc, când îi doare, la noi este despre inteligența emoțională mai mult decât despre a preda abilități.
Și am avut și eu această experiență. Nu sunt cadru didactic, sunt teacher, îmi place să spun. Sunt trainer, asta am fost toată viața de peste 20 de ani, știu modele de predare și cu toate acestea am avut o dificultate enormă să-mi învăț copilul să se dea pe schiuri sau pe bicicletă și mi-am dat seama că pentru asta există antrenori și profesori. Mi-am dat seama că nu ne putem erija în aceste roluri, sau dacă o facem, să fie pe o perioadă foarte scurtă de timp pentru că devine frustrant și nu despre asta este parentingul (relația părinte -copil). Noi predăm oricum foarte multă informație. Eu văd învățarea înafara contextului educațional formal. Învățarea este ceea ce facem în fiecare zi; faptul că îi povestim despre o anumită țară, religie, matematică, despre animale, habar nu am, ceea ce ne place să vorbim cu el și copilul învață în fiecare zi de la noi și de la copiii și adulții cu care interacționează zi de zi, pentru că așa suntem noi făcuți să învățăm continuu. Dar noi nu suntem pregătiți să o facem.
E important să știm diferența între cei care au ales să facă asta prin homeschooling și scoala online surogat care a fost în aceste luni în România.
Homeschoolingul care se întâmplă în lume de zeci de ani, in SUA se practică de 100 de ani, este gândit prin niște platforme de predare clare care sunt făcute special pentru predare acasă, care au curriculă foarte clară și părinți foarte dedicați acestui proces, dar care știu să se îndrepte către ajutor, pentru că la un moment dat trebuie să recurgă la alte persoane sau resurse. Uneori nivelul care se cere din partea unui elev te depășește și pe tine părinte. Nu poți să știi atât de multe: chimiel, fizică, matematică..
Nu aș vrea să înțeleagă părinții că a sta cu un copil acasă și a parcurge niște lecții înseamnă Homeschooling. Nu avem această platformă în România, suntem într-o zonă foarte haotică, aș îndrăzni să spun.
Rutinele funcționează fantastic la orice vârstă, dar au nevoie de foarte multă autodisciplină. Asta nu se poate întâmpla cât timp eu părinte stau acasă și lucrez
- Știi, eu nu sunt profesor, și nici mulți părinți care stau acasă cu copii vrând nevrând dacă se vor închide școlile. Autoritatea noastră ca părinți e diferită față de cea a unui profesor. Majoritatea părinților lucrează încă de acasă. Cum să gestioneze școala online în timp ce muncesc și ei ?
Urania: Rutinele funcționează fantastic la orice vârstă, DAR ele pot fi duse mai departe în familie dacă elevul le-a obținut deja și tu ca părinte să ai timpul și răbdarea necesare să introduci aceste rutine, pentru că NU se întâmplă în 2-3 zile. Rutinele au nevoie de foarte multă autodisciplină. Asta nu se poate întâmpla cât timp eu părinte stau acasă și lucrez și tu copil ai de făcut teme pentru că nu te pot supraveghea, nu te pot ajuta, nu pot interveni.
Fiul meu e la o școală privată britanică care a pedalat foarte mult pe independența lui. Lucrurile au fost foarte clare: teme și proiectele pe care le primește sunt reponsabilitatea LUI și nu ale părintelui.
Primește ajutor dar nu părintele este acela care îl împinge să le facă sau ți le face.. NU, el îți creează doar contextul.
Uite, școala fiului meu la doar câteva zile după ce s-a declarat starea de urgență a venit cu o platformă care a funcționat foarte bine. Dar vorbim de copii care au fost introduși de 3-4 ani în ceea ce înseamnă independență. Curicula a fost făcută în așa fel încât să se sprijine materiile unele pe altele. Au făcut live 5 ore pe zi cu profesorii si apoi încă 2 ore de video-uri care nu erau live. Foarte mult timp în fața calculatorului, dacă mă întrebi, dar am privit-o ca pe o perioadă scurtă de timp. Profesorii au știut să le capteze atenția pentru că au altă știință să facă lucrul acesta. Nu e atât despre programă, ci despre cum să predai programa în acest sistem online, cum te conectezi cu copii.
Iți dau exemplu din ce aud la interacțiunea fiului meu cu profesorul lui principal: îi întreabă pe colegi ce animale de casă au, cum le cheamă, despre frați, surori, ce le place să facă, și toate aceste elemente le țin minte și le folosesc in predare. Îi întreabă în timpul orei: Ce mai face sora ta, e acasă? Copilul se simte văzut, respectat, nu e doar o figură pe un ecran și profesorul vorbește singur.
Sunt câteva tactici care ajută copiii să se conecteze. Eu nu susțin școala online și toți specialiștii spun asta. Copiii au nevoie de interacțiune, au nevoie de profesori, modele, de acel spațiu.
Din perspectiva mea, aceste măsuri luate în România au la bază frica părinților de a nu se întâmpla ceva cu copiii lor
România este singura țară din UE care a propus acest model hibrid, în alte țări școlile s-au deschis normal, în sensul în care și-au luat toate măsurile necesare de siguranță, dar nu au pus plexiglas în bănci și copii nu poartă măști la ore.
Din perspectiva mea, aceste măsuri luate în România au la bază frica părinților de a nu se întâmpla ceva cu copiii lor. Mi-e teamă că pentru cei care se tem atât de mult, nici o măsură nu va fi suficientă: nici mănuși, nici dezinfectanți, nici testări, nici aceste pupitre de plexi și din păcate, cu cât frica e mai mare, cu atât aceste persoane sunt mai vocale.
Nu suntem o țară suficient de pregătită pentru a susține acest tip de învățământ.
- Aici intervin părinții. Ar putea să îi ajute pe cei mici, să îi învețe să-și deschidă singuri calculatorul, acel zoom sau google classroom, să le creeze o ușoară independență? Da, știu că e dificil să acceptăm că un copil de 6 ani trebuie să facă asta, dar să sperăm că e vorba despre o perioadă limitată.
Urania: Independența poate fi creată și e necesară, indiferent că ai un copil de 6 ani, 10 ani sau 15. Până la urmă zoom-ul nu se deschide într-o sută de pași și copiii sunt mult mai intuitivi decât noi când vine vorba de tehnologie și practic tot ce avem noi de făcut este să predăm acesti pași astfel încât copii să înțeleagă singuri că școala și învățarea sunt responsabilitatea lor, și că învățarea nu se rezumă la educația formală, și în momentul în care copiii înțeleg asta vor privi învățarea ca pe un proces continuu, care nu se oprește când închid calculatorul sau caietul sau în vacanță, și nu mă refer la teme.
Ci la a le păstra vie curiozitatea să învețe tot timpul și, din fericire, online-ul ne ajută foarte mult pentru că avem foarte multe resurse și sunt gratuite.
Ce cred eu că ajută este să știm că viața trebuie să își urmeze cursul cu măsurile necesare, dar într-un echilibru pentru că altfel, riscăm să facem mai mult rău decât bine.
- Avem noi, părinții, tendința să facem lucrurile în locul lor și să le insuflăm această teamă… Nu îi încărcăm prea mult cu emoțiile și fricile noastre?
Urania: Da, dar să știi că avem de-a face cu multe categorii de părinți. Părinți speriați, care sunt foarte vocali, și care erau la fel și înainte de această perioadă. Sunt părinții care administrau medicamente copilului la primul strănut, care umblau după ei în parcuri cu șervețele dezinfectante și care au încercat să îi țină pe copiii lor departe de orice eșec sau lucru rău, pe un norișor roz și pufos, îmi place mie să spun.
Ce cred eu că ajută este să știm că viața trebuie să își urmeze cursul cu măsurile necesare, dar într-un echilibru pentru că altfel, riscăm să facem mai mult rău decât bine.
Soluția este în multă planificare în rutină, în răbdare (lucrurile se vor așeza pe un făgaș, nu știm care și e important să vedem cum simt copiii toate aceste schimbări la școală) și să transmitem echilibru. Să lăsam copiii să-și trăiască propriile experiențe la școală, fără să descărcăm în ei experiențele noastre, așteptările noastre și fricile.
Trebuie să avem încredere că indiferent cu sau fără mască, ei vor găsi resursele de a se juca și a face din școală un spatiu în care să se simtă bine.
Când vorbim de învățare acasă important e să comunicăm cu profesorii despre cum vedem noi lucrurile, dar să o facem cu grijă și empatie și să găsim împreună cea mai bună cale local în triunghiurile noastre părinte-profesor –elev.
Despre Urania:
Dacă nu o știți și nu o urmăriți deja, vă recomand să o faceți. Este omul care mie mi-a dat o direcție și m-a convins că dacă schimb mentalitatea și perspectiva asupra cum privesc creșterea copiilor, și dacă acționez eu și nu REactionăm la ceea ce face D. pot fi cel mai bun părinte pentru copiii mei. Îi mulțumesc Uraniei pentru că m-a făcut să vreau să încerc să fiu un părinte ECHILIBRAT și îi mulțumesc pentru acest interviu.
Cu o experiență de peste 15 ani, ca trainer și public speaker, Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.
Parentingul a devenit pentru ea o pasiune și, totodată, o nevoie, acum mai bine de 10 ani, odată cu pregătirea ei de a deveni mamă. Și-a dedicat activitatea părinților și copiilor din această țară și a făcut complet trecerea din zona Leadership-ului de afaceri în zona Parentingului, în anul 2010.
Urania Cremene a dezvoltat All About Parenting – primul program de parenting din România și singurul din lume bazat pe cele mai noi cercetări in știința motivației, cum e Teoria Autodeterminării (creată de cercetătorii Ryan & Deci). Programul are, în momentul de față, peste 8.000 de părinți membri.
În ultimii 5 ani, împreună cu trainerii All About Parenting – Florin, Maria și Daniel – a organizat peste 900 de seminarii gratuite, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat peste 100.000 de părinți din toată țara.
Leave a Reply