Îl țin pe A. pe genunchii mei. El stă pe burtă cu mânuțele în aer:
Avion, cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
Nu te iau, că eși mic, și te cheamă polonic!
-Ești pregătit de decolare? Plecăm în jurul lumii!
-Ce înseamnă în jurul Lumii? mă întreabă frati-su mai mare.
-Adică facem un ocol al Pământului și vizităm multe țări de pe toate continentele.
– Toate?
-Ei, nu chiar toate!
-De ce? Păi nu sunt la fel ?
-Nu, deloc! Fiecare țară are o cultură a ei, mâncăruri diferite, climă mai rece sau mai caldă, oamenii au pielea diferită poate de a noastră. Fiecare țară are farmecul ei. Ai să vezi.
– Ce e aia cultură?
Mbine. E clar că trebuie să îi distrag atenția că așa o țin până mâine în de ce-uri și deja simt că mă scufund încet încet precum Titanicul.
-Haide mai bine să ne pregătim bagajele: D. în rucsacul tău îți pui haine mai groase, dar și de vară pentru că vom merge in locuri cu temperaturi diferite. Ia-ți și pelerină de ploaie, șapcă de soare, mâncare avem în avion, la fel și de băut. Îți mai poți lua câteva cărți, aparatul foto ca să ținem minte locurile unde vom călători. Și nu uita, un jurnal pe care să scriem tote pățaniile noastre de pe drum.
1, 2, 3 și …și brațele mele s-au lungit, la fel și picioarele pe care le-am întins cât mai sus pentru ca avionul nostru imaginar să zboare la o altitudine cât mai mare și unicul pasager să fie mulțumit de servicii.
-Staaai mama! Să-mi pun centura.
-Așa, foarte bine! Hai, D., tu ești copilotul meu. Stai în dreapta și când sunt obosită, te las pe tine să manevrezi avionul.
-Yeey!
– Trebuie să facem un circuit: m-am documentat eu și am găsit pe net, la agenția Christian Tour circuite culturale și circuite exotice Christian Tour. Chiar și pentru o călătorie imaginară trebuie să ne documentăm. Mergem mai întâi în Spania- Portugalia.
-Ce e un circuit? Scurtcircuit? La priză? Ce ai, mamo? Nu știi că e periculos?
-Nu, circuit e atunci când cineva ( o agenție de turism) care știe mai multe despre acele locuri, îți creează deja o listă cu locurile de vizitat în acea țară pentru ca noi să câștigăm timp să nu mai căutăm.
Mergem mai întâi mergem la un restaurant din Madrid, în Spania ca să mâncăm paella. Sau tapas: sunt niște mici sendvișuri care sigur îți vor plăcea, D.
După ce a halit tot din farfurie și m-a uimit și pe mine cu pofta de mâncare, am mers la un spectacol cu dans flamenco. Nu puteam rata o fiesta flamenco. Un fel de petrecere la care participă atât de multe persoane încât nu știi niciodată când se va termina.
-Da, uite cum dansează doamnele acelea cu fuste roșii și volănașe. Și ce păr lins au!
-Cum au părul? Lins?
-Da. nu vezi. De ce e lipit de cap? Și cu ce l-au lipit? Cu lipici ȚAC PAC?
-Nu, iubire, așa trebuie să îl prindă ca să nu le deranjeze când dansează. Să nu le intre în ochi.
-Vă e sete? Dar foame? Haideți să bem la o limonadă la festivalul prilejuit de ziua orașului. Se numește Feast Day of San Isidro. E multă voie bună, și pe străzile Calle del Sacramento până la Plaza de la Villa, după amiază sunt proiectate imaginile sfântului Isidro și a soției sale, Santa Maria de la Cabeza. Spaniolii sunt un popor creștin și foarte religios.
-Mamii, vreau să mergem și la tauri. Să îi vedem cum aleargă la coridă.
-E cam periculos și întârziem la avion. Uite, data viitoare ne oprim și la coridă, acum hai mai bine să vizităm orașul Cadiz din Andalucia. Este vechi de 3000 de ani, cică e cel mai vechi oraș din Europa. Până acolo trebuie să călătorim cu trenul.
– Ciu-ciu! Îmi place cu trenul, spune D.
– Gata cu Spania: acum puneți-vă centurile și la locurile voastre. Către Portugalia, copilot, D.!
-Porto-cum, mama?
-Por-tu-ga-li-a!
Cel mic de doar 5 luni gângurește pe furiș. Pesemne că îi place traseul și plimbarea noastră.
– Uite, aterizăm în Lisabona. Până să vizităm ceva, eu vreau să beau o cafea de oameni mari la Le Petit Prince Culture Cafe.
-Micul prinț și-a deschis cafenea, mama? Tocmai în Lisabona?
-Da, un bistro de fapt unde o să gustăm o supă tradițională: „caldo verde”.
-Yacky, dacă e ceva verde, sigur nu-mi place!
Nu știu ce a fost în capul meu să-i menționez despre o supă cu verdeață mulă, fie ea și imaginară. Copiii nici în vise nu mănâncă legumele verzi:)
-Și în Lisabona lumea se plimbă mult cu tramvaiul acela galben, nr 28. La fel ca și jucăria pe care o ai și tu, tramvaiul acesta este magic pentru că reușește să pătrundă pe străduțe înguste și abrupte până încartierul Alfama. Aici se păstrează multe din obiceiurile și tradițiile locale.
– Uite vine un tramvai! Hai să-l prindem, mami!
-Hai! La drum, după el! Și să nu uităm că mai avem de vizitat ceva în această țară: Cel mai vestic punct al Europei continentale: Cabo daRoca. Aici uscatul se întâlnește cu oceanul și vântul suflă foarte tare. Când ajungem acolo, tineți-vă bine de mine!
Nu puteam pleca fără să mâncăm, ceva tradițional: un pește care se numește bacalhau este marea delicatesă naţională.
-Pregătiți-vă bine pentru că ajungem la Capătuuuul lumii: În țara de foc & Patagonia.
– Adică acolo termină lumea? Cum se termină lumea? Și o ia de la capăt? Pâmântul nu e rotund?
Până să mă gândesc cum îi răspund, brusc mi-am amintit de scena din filmul Truman Show, când Jim Carrey se lovește la propriu de un decor care ar fi trebuit să fie cerul. Bănuiesc că așa s-a gândit și D.
-Ba da, Pământul este rotund, deci nu are început și nici sfârșit, dar există un loc considerat “capatul lumii”. Îl găsim în cel mai sudic oras al lumii, Ushuaia, din regiunea Argentinei denumita Țara de Foc. Aici se vorbește și despre un far.
E cam liniște în cameră. Doar vocea mea și gângurelile lui A. se auzeau. D. nu mă întreba nimic. Mă uit în dreapta mea: copilotul a pus capul pe pilotă și probabil că a continuat călătoria noastră în vise.
Cât despre cel mic, încă mai poate să îi povestesc.
Hai să ne continuăm călătoria, A. Îl întâlnim pe frățiorul tău sigur în Elveția, la întoarcere. Nu ratează el ciocolata rafinată.
Străbatem câteva ore și ajungem în Japonia: un vis încă neimplinit pentru mine și tatăl vostru.
În Tokyo, mergem Asakusa, centrul vechi al metropolei, unde vizitam Templul Asakusa Kannon (numit si Senso-ji), cel mai vechi templu budist din Tokyo. Ulterior facem o plimbare prin gradina Palatului Imperial din Tokyo.
Bine că bebelușul nu vorbește că sigur m-ar fi întrebat Asa-ce? 🙂
Îmi imaginez că eu și tatăl tău, A., mergem împreună în orasul Nara, unde vizităm Todai-ji (Marele Templu Rasaritean) care adaăpostește cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume, care cântărește 400 de tone și are o înălțime de 15 m. Străbatem apoi Parcul din Nara, deschis în anul 1880 și remarcabil pentru populația de peste 1200 de căprioare. Programul zilei mai include o vizită la Altarul Kasuga (faimos pentru felinarele sale din piatră și bronz), Kasuga Taisha (Altarul tutelar al familiei Fujiwara, cel mai puternic clan al Japoniei din perioada Heian).
La finalul vizitei mergem în Osaka, unde nvedem privelistea panoramică a întregului oraș de pe o platforma suspendata la etajul 40 al cladirii Umeda Sky Building.
Remarc că și cel mic gîngurește a somn. Îl aterizez ușor în pătuțul lui.
Acum că amândoi copiii au adormit pot să mă duc și eu pe o insulă.. doar eu!
Vreau în Zaznzibar, să îl ascult pe Freddie Mercury liniștită pe plaja fină ca grișul și să mă pierd îngândurată în albastrul turcoaz al oceanului.
Dar vreau să văd și Palatul Minunilor care a primit acest nume fiindcă a fost prima clădire dotată cu electricitate și apă curentă. Vechea fortăreață e pe lista de vizitat:
Situată chiar lângă malul oceanului, fortăreața ridicată de arabi în 1700 a avut diferite funcții de-a lungul secolelor, de la punct de apărare la închisoare și chiar club de golf. Astăzi, clădirea parțial recondiționată adăpostește magazine de suveniruri, o cafenea liniștită și o galerie de artă.
Articol scris pentru competitia de scriere creativă Superblog2019
Foarte revigorant, tonic articolul tau
Multumesc mult!
Al tău e foarte fain! Imi place mult, e mai literar