Dacă nu știți filmul Ziua Cârtiței, este vorba despre un bărbat ( Bill Murray) care trăia aceeași zi pe repeat! Cam așa m-am simțit eu în vacanță cu D. (4 ani și 8 luni) încercând să îi explic care e faza cu marea și plaja.
D. a venit într-o zi de la grădiniță și mi-a zis că mulți colegi merg la mare și că ar vrea și el. Sincer, nici nu ne gândisem la mare pentru că nu ne plac deloc stațiunile de la Marea Neagră, însă pentru că A. e încă mic nu am putut pleca nici măcar până la bulgari. Și așa, am avut un drum… mai bine citiți mai jos.
Pregătirea: cu cât e mai mic copilul cu atât mai multe bagaje ai!
Ați remarcat asta? Ei bine, când ai doi copii, la cel mare nu îți mai trebuie decât niște haine și atât: dar bebelușului îi trebuie scutece, pătuț, cădiță, cărucior, și gata, nu mai ai loc în mașină nici de tine:).
Știți filmele de comedie cu familii mari ce pleacă la drum? Well, cam așa a fost drumul nostru.
Sfat: renunțați la ce credeți că este în plus (noi de ex. am renunțat la cădiță) și NICIODATĂ NU puneți bagaje în spate la luneta mașinii pentru că nu vedeți de ele și la o frână bruscă vor cădea peste voi.
Drumul: Nu plecați decât la orele la care știți că doarme bebelușul și nu plânge!
Nu am putut pleca mai devreme de 7 seara! Cel mic, la nici 3 luni, încă nu se împacă cu mersul în mașină, nu îl țin în brațe fie ce-o fi, iar plânsul lui este disperat și isteric cu ochisorii bulbucați și speriați, ne-a făcut să oprim din stație în stație de servicii sau benzinărie ca să îl liniștesc. Am făcut 6 ore pe drum!
Legea lui Murphy: când tăcea un copil, plângea celălalt, sau amândoi plângeau în același timp! Nu, amândoi nu tăceau în același timp!!
-
Are we there yet?
Probabil cea mai adevărată frază dintr-un desen animat: D. a început să se plictisească, nici nu ieșisem din oraș:))
– Când ajungem la mare? Cât mai e? Și alte variațiuni ale aceleiași întrebări.
Deși aveam jocuri și joculețe pregătite, nu l-am scos din ale lui. Își alimenta singur nervii și frustrarea pentru că opream des, plus frati-su care plângea una două.
Stați așa! Punctul culminant a fost când a realizat că nu doarme acasă, în patul nostru! Nu a contat că noi eram cu el. Plânsete, urlete, ce să îi mai explici. Apoi începe să plângă și cel mic, și uite așa s-a dezlănțuit iadul! La 12 noaptea pe Autostradă! Eu nervoasă pentru că voiam să merg la mare fix pentru el. Și uite așa am tras pe dreapta la fiecare jumătate de oră. Dacă aveam unde întoarce cred ca veneam acasă! Noroc ca uneori ai nevoie de ajutor circumstanțial:)) să nu renunți! Deja vizualizat zilele de vacanță pline cu nervi.
În fine, după 6 ore am ajuns, noaptea. L-am trezit din somn pe D. Alți nervi că deh, nu știa unde este. Când a intrat și a văzut că e serioasă treaba și nu e la el acasă… ia ghiciți : urlete și plâns isteric. Urmat de frati-su. Păi se poate altfel?!
Mbun. A doua zi.
Când NU îi place de fapt la mare..
Practic a fost prima oară, când a văzut marea ca și copil, conștient de lucrurile si lumea care îl înconjoară. I-am povestit ce facem în vacanță, daaar a doua zi pe plajă a fost așa:
Nu vreau să mă dezbrac!
Nu vreau să îmi pun slipul!
Nu vreau să fac castele de nisip!
Nu vreau să intru în apă!
De ce e așa mult nisip?
De ce îmi intră nisip în papuci? ( sincer, asta nici eu nu am inteles sau agreat vreodata)
Nu îmi scot papucii !
Nu vreau colac!
Nu vreau să stau pe nisip că mă deranjează!
Etc… adăugați voi ce faceti la mare și el nu a vrut !
-
Ce-i de făcut? Joacă-te tu în nisip sau intră tu în mare
RĂBDAREEE! Muultă răbdare! O rețetă nu există, decât aia în care să fii zen, dar să fim serioși! Tentația este mare să te enervezi! Doar abia ai ajuns la mare și vrei și tu să îți bagi măcar degetele în ea! Firește că nu mi-a picat bine nici un refuz de-al lui. La prima întâlnire cu marea nu am reușit decât să îl fac să adune scoici. Atât.
Dar normal că eu ca adult nu înțelegeam de ce nu se bucură de plajă, de ce nu se joacă în nisip, de ce nu face castele, de ce nu intră în apă, dar el avea nevoie de timp de acomodare. Așa că mi-am zis că mai bine mă joc eu în nisip și intru în mare fără să îl presez. Și a funcționat.
Frica de apă!
Oameni buni, părinți dragi, înțelegeți copiii când vă spun că le e teamă de apă și nu le mai spuneți că NU au de ce să se teamă! E instinctul natural de supraviețuire și e NORMAL să le fie frică. Vouă nu v-a fost? Iar aruncatul în apă cu forța sau să îi spuneți că nu are de ce să îi fie frică nu funcționează.
BA DA! Trebuie să îi fie frică de apă, să fie conștient de puterea apei: că poate să dispară într-o secundă, că și dacă știe să înoate poate păți ceva!
Seara D.a intrat în apă cu taică-su și nu a mai ieșit 2 ore.
Gata, mi-am zis: l-am acomodat. S-o credeți voi ! A treia zi am luat-o de la capăt: nu vreau, nu vreau, nu vreau…Mă simțeam ca în ziua Cârtiței, știți filmul acela? Când Bill Murray se trezea și era aceeași zi. Daar a durat mai puțin acomodarea, vreo jumătate de oră. Am început să fac eu castele și forme de nisip pentru că oricum îmi place și în ziua de azi să fac asta.
Cum am mers la plajă cu bebeluș de 2 luni jumătate ?
Din fericire, nu suntem o familie care iubește mult să stea la soare sau pe plajă mult, în special în aglomerație. Și nici nu ne trezim cu noaptea în cap ca să ajungem la 7 pe plajă. De ce m-aș chinui singură și mi-aș face planuri militărești în vacanță?
Așa că ne-am împărțit ziua: pentru că plaja era la 2 minute distanță de locul în care am stat, dimineața îl alăptam pe A. care apoi își făcea somnul de digestie, și plecam doar eu cu D. la plajă o oră – două, până la ora 11 maxim. Era perfect pentru că așa am reușit să stau doar eu cu D., să ne facem de cap, să bem o limonadă și mâncăm o înghețată, spre fericirea lui. Timp doar noi doi, ca pe vremuri.
După amiază, la 5 – 6 ieșeam toți patru pe plajă și ne bucuram de faptul că era mai aerisită zona.
- TIPS pe plajă cu bebelușul:
Atenție dacă alăptați: e cam incomod nisipul care se lipește de costumul de baie sau faptul că intri în marea sărată.
La fel, atenție și la suzete, luați 2 de rezervă pentru că se pot umple de nisip când cad.
Ochii în 14 non stop după copii: deși al meu nu s-ar fi aventurat în apă, niciodată nu știi cum îl apucă zbenghea și fuge ca să mă testeze!
Nicăieri nu-i ca acasă
D. abia aștepta să ajungă acasă: îi plac lucrurile pe care le cunoaște și nu vreau să îl dojenesc pentru asta. Fiecare crește în ritmul lui. Mă gândesc cu teamă ce mă fac dacă frati-su e total diferit și o să vrea să hălăduim:)
Au fost 3 zile în care ne-am bucurat mai mult decât aș fi sperat, dat fiind că soțul nu e fan mare, cel mare e reticent la nou, cel mic, la drum. Dar am reușit să stau și puțin singură, să citesc câteva pagini dintr-o carte, să mă bucur de copii și de mare, de sot, de familie și mi-am încărcat bateriile cât aveam nevoie pentru o perioadă.
Acum mă așteaptă muntele de bagaje de despachetat și haine de spălat 🙂 Enjoy your holiday și cel mai important, nu vă faceți planuri și așteptări prea mari. În vacanță totul trebuie să iasă așa cum o fi!
Leave a Reply