Alfie Kohn – Recompensele sunt mai bune decât pedepsele?

Suntem o generație de părinți care are curajul să pună la îndoială modurile tradiționale de creștere a copiilor: stilul sever sau cel permisiv, dar ambele ghidate de pedepse și recompense. Dar nu e ușor deloc, și de multe ori mai cedezi la: TE LOOG, ÎNCĂ 5 minute, promit că fac curat, dacă mai stam…etc. Nu cred că putem fi părinți perfecți, dar odată ce recunoaștem că putem fi mai buni, este un pas important.

După conferința lui Alfie Kohn de sâmbătă, organizată de Totul despre Mame, am ajuns acasă convinsă să schimb niște lucruri.  Nu l-am pedepsit niciodată pe D., dar la recompense mai trișez, recunosc, mai ales când trebuie să ia medicamente. Alfie Kohn este considerat părintele parentingului necondiționat. Găsiți cărțile lui traduse, aici.

• PEDEAPSĂ = CONSECINȚĂ ? 

Eu cred că NU, însă Alfie Kohn zice că cei doi termeni reprezintă același lucru, în esență. Pentru mine, consecința este un efect care vine natural. De exemplu, nu îi iau ce îi place, dacă nu a mâncat mâncare. Nu e nimic logic în asta. 

• De ce pedepsim copiii? Funcționează pedeapsa?

Pentru că sperăm că dacă le luăm ceea ce le place, ne vor asculta data viitoare. Dacă facem copilul nefericit, sigur se va purta diferit, credem toți.

Doar că pedeapsa funcționează doar pe loc pentru O SINGURĂ SITUAȚIE.  Mesajul pedepsei este:

Eu adultul am puterea. Puterea să te fac pe tine un copil nefericit. Copiii noștri învață astfel că adulții au putere și o pot folosi. 

Însă la un moment dat, copilul crește și nu va mai răspunde la pedepse. Va crește și nu vei mai avea aceste instrumente de pedepasă și control, subliniază Alfie. 

Cu cât îți folosești puterea mai mult, cu atât vei avea mai puțină influență  în viața copilului tău!

(Alfie Kohn)

• Ce gândește de fapt copilul când îl trimiți la el în cameră în TIME-OUT?

Pedeapsa îi face pe copii să se gândească doar la ei, și la consecințele pe care ei le vor suporta. Nu ceilalți din jur. Nu îl vei face mai empatic. Copilul stă la el în cameră și, fie se gândește cum să se răzbune, fie cum să facă data viitoare să nu fie prins. Copilul își spune: Ce vor părinții ca eu să fac și cum mă afectează asta pe mine? Practic, o pedeapsă nu va ajuta copilul să fie un om bun și responsabil, să se gândească la alții, ci doar la el și cum să facă în așa fel încât să nu sufere el.

• Fără pedepse, cum învață consecința în viața reală? 

Alfie Kohn a dat un exemplu foarte bun la această întrebare care ne macină pe noi părinții. Căci, da, copiii trebuie pregătiți pentru viața reală, însă, NU îl înveți despre pericolul unui incendiu, băgându-l într-o casă arzând, nu? Sau nu îi zici că doar hoții CARE sunt prinși ajung la închisoare? Cu alte cuvinte, este datoria noastră să le spunem că nu e bine să jefuiești o bancă, NU că ajungi după gratii dacă încalci legea și ești prins. Pe mine personal nu pot să spun că m-a convins total această teorie. Trebuie să aprofundez.

• Recompensa e mai bună decât pedeapsa?

Cam așa crede majoritatea. Pentru că ni se pare că nu e ceva punitiv. De fapt, îi faci o plăcere, nu îi iei nimic copilului. Da, însă îi faci acea plăcere doar după gustul tău, în condițiile tale, când vrei TU, nu NECONDIȚIONAT.  Să facem un exercițiu: dacă cel mic refuză să mînânce și la finalul mesei cere desert, îi dai? Evident că nu, pentru că nu a mâncat mâncare. Deci îl pedepsești și îl condiționezi, pentru că nu a făcut ceea ce tu, ca părinte, ai vrut.

Recompensa este pentru a dresa câini, nu pentru a crește oameni, crede părintele parentingului necondiționat.

Recompensa e iubire condiționată

După o zi de când am fost la conferința și l-am ascultat pe Alfie Kohn, mi-am dat seama că ceva în comportamentul meu și al soțului trăda însă și partea de pedepse. Fără să ne dăm seama, recurgem la amenințări, exasperați că nu mănâncă sau că nu face ce îi cerem. E greu, e foarte greu să schimbi acest comportament pentru că este natural pentru noi. Dacă nu mănânci nu mai primești dulce. Dacă nu te speli pe mâini nu mai poți face nu știu ce. Și tot așa.

Practic, îl recompensez pe D. pentru mici lucruri, dar refuz să le consider recompense. Mă mint singură. Totuși noi, ca specie umană funcționăm așa. Dacă facem ceva bine, primim laude sau cadouri. Întreaga societate este bazată pe recompense. La serviciu primim prime și bonusuri dacă avem o prestație bună și mulțumim șeful. Participăm la concursuri dacă știm că putem câștiga ceva, sau primi gratis. Și atunci, cum să nu îl înveți și pe copil același lucru? Că recompensa este bună. Că îți dă o senzație de plăcere, de satisfacție? 

• Funcționează recompensa mai bine decât pedeapsa?

Potrivit lui Alfie Kohn, da, însă la fel ca și pedeapsa, doar pe termen scurt. Efectul recompensei este pe loc, și rapid, însă e distrugătoare pentru relația părinte- copil. Cu timpul, copilul va cere tot mai mult până când nu îi vei mai putea satisface această nevoie. Ca și în cazul pedepselor, vine o vreme (adolescența, cea mai grea) când recompensele nu vor mai ține.

• Ce faci când copilul nu face ce vrei tu ?

Vă spuneam la început că suntem părinții care au curajul să accepte că putem fi părinți mai buni decât ai noștri, fără să îi condamnăm pe ei că nu ne-au crescut bine. Au făcut și ei ce știau mai bine la vremea respectivă.

Ei bine, trebuie să avem curajul să ne întrebăm mai departe de ce nu face copilul ceea ce i se spune? Și mai ales cum putem remedia asta fără să îi pedepsim sau să îi mituim? Aici, sunt perfect de acord cu Alfie, deși nu mereu reușesc să combat situația.

Puneți relația cu copilul pe primul loc. Nu contează mai mult dacă aveți sau nu dreptate.

Trebuie ca noi părinții să avem curajul să schimbăm datele problemei, cerințele, situația. Un exemplu banal: te superi când copilul de 4-5 ani nu stă la o masă cu familia liniștit. Nu fiți absurzi ca părinți: în loc să țipați la copil sau să îl pedepsiți, mai bine adaptați situația la vârsta lui. Este IMPOSIBIL pentru un copil să stea liniștit la așa ceva la 4-5 ani. Mai bine îi cereți să stea 10 minute, apoi îi direcționați atenția către altceva. NU cădeți în capcana: vai ce o să zică mama/ mătusa că nu stăpînesc copilul?! Nu asta contează, ci relația voastră cu el. Asta durează o viață și o modelați împreună! 

• Ce trebuie să știe copiii noștri?

– Că iubirea nu trebuie câștigată, că ea este NECONDIOȚIONATĂ. 

– Că indiferent ce fac, iubirea părinților nu dispare 

• Ce să facem noi, părinții?

• Să învățăm să îi ascultăm mai mult pe copii 
• Să nu îi mai controlăm. Dacă le vom spune mereu ce e rău și bine nu vor ști să ia singuri decizii. 
• Nu vă prefaceți că știți totul! Fiți oameni !

Trag linie și vă zic că e al naibii de greu să ții cont de tot ce v-am scris mai sus, dar încet încet învăț, și am să învăț să mă controlez, să găsesc soluții viabile, să nu mai folosesc recompense. Uneori voi reuși, alteori nu. Nu am să mă mai supăr când nu voi putea, pentru că știu că sut conștientă că vreau să fiu un părinte bun și asta este suficient!

Nimeni nu va reuși să aplice tot, dar dacă zilnic măcar ne gândim la soluții și la cum să ne ajutăm copiii să devină oameni buni, fericiți, împliniți și care să nu răspundă la stimuli externi, eu zic că suntem deja niște părinți mai buni decât eram ieri.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți da share și te poți abona la newsletter-ul alexisme.ro, pe care îl găsești pe prima pagină în dreapta.