Când eram mică bunica avea o vecină (care de altfel azi mi-e tare dragă) dar atunci mă enerva cumplit. Era jale dacă îi ziceam cumva Bună ziua, în loc de Sărutmâna. Îi bătea obrazul bunicii sau mamei că nu sunt bine crescută, că nu o respect, bla bla.
De atunci mi-am zis clar că nu îl voi obliga pe copilul meu să spună Sărutmâna. Un bună ziua sincer este la fel de respectuos.
Mi-am mai zis că nu o să îi spun copilului meu: nu întrerupe oamenii când vorbesc. Eh, aici, m-am răzgândit. Când efectiv nu îți mai auzi gândurile, când dă buzna peste conversația ta cu chestii de genul: uite ce picioare are musca de pe perete, iar tu încerci să porți o conversație cu soțul pe care abia îl vezi la față (sau la telefon).. îți zici că trebuie să faci ceva. Dar ce să faci cu un copil de 4 ani? Cum îi explici ce e timpul, răbdarea, fără să îi rănești sentimentele cu fraze de genul: acum vorbesc adulții (asta niciodată nu am să o fac, totuși).
Am decis să apelez la un specialist și să vă dau și vouă mai departe răspunsurile, căci sigur cândva vă veți lua câmpii 🙂
Diana Vijulie, consilier pentru Dezvoltare Personală și Parentală, scrie pe GangBlog pe care îl citesc cu drag. Mă ajută foarte mult pentru liniștea mea mentală și sufletească. Are multe sfaturi și trucuri pentru a ne ajuta copiii să treacă cu mine prin situațiile care ne sperie pe noi, părinții.
Ce este răbdarea și cum o explicăm unui copil? Cum să înțelegem această frustrare a unui copil care nu înțelege ce e timpul ?
Răbdarea e un concept foarte greu de înțeles pentru copii din mai multe motive, pe lângă cel menționat de tine, acela că ei nu înțeleg prea bine conceptul de timp. În primul rând, copiii trăiesc în aici și acum, iar răbdarea reprezintă amânarea lui aici și acum. Cum poți amâna ceva și trăi aici și acum în același timp?
Mai ales dacă vorbim de copiii mici, răbdarea e un concept foarte dificil pentru ei, pentru că ei încă se percep ca fiind ”buricul pământului”.
Așa că, pentru un copil, răbdarea e ceva ce trebuie învățat. Iar învățarea asta vine să susțină procesul natural al fiecărui copil de individuare. Cu timpul, experiențele îl învață pe copil că există situații în care amânarea este plăcută, că e important să trăim în aici și acum, având însă în vedere persoana noastră de mâine sau de peste o săptămână și, poate cel mai important, că el nu este centrul universului, ci o parte din univers. Creșterea răbdării e echivalentul creșterii toleranței la frustrare.
De la ce vârstă îi explicăm ce sunt răbdarea și timpul și cum? Sunt indicate jocuri sau explicații concrete?
Atunci când bebelușul este nou născut, rolul mamei este acela de a fi la dispoziția sa. Bebelușul sănătos din punct de vedere psihic se percepe ca fiind omnipotent și că tot ce este în jurul lui există pentru că așa și-a imaginat el. Pentru o dezvoltare echilibrată a viitorului adult, fantasma bebelușului trebuie susținută de mamă. Iată un motiv pentru care mamele trebuie să răspundă la primul plâns al bebelușului și să-l alăpteze la cerere. Însă, pe măsură ce copilul crește, rolul mamei se schimbă. În jurul vârstei de 1 an și jumătate, 2, rolul mamei se transformă de la a susține fantasma omniprezenței și omnipotenței bebelușului, în a sprijini și ghida procesul de adaptare a copilului la lumea exterioară. Practic, rolul mamei nu mai este să fie permanent la dispoziția copilului, ci să-l înțeleagă și să-l conțină atunci când apar frustrările. Și totul se petrece natural. De la vârsta aceasta, copilul începe să vadă că și ceilalți au nevoi, care trebuie respectate (copilul are dorința de a se juca, iar mama are nevoia de a mânca, așa că nevoia mamei va fi mai importantă decât dorința copilului) și totul decurge lin de aici, atâta timp cât adulții din jurul său înțeleg că acesta este un proces natural, greu pe alocuri.
E util să îi oferim copilului explicații reale, pe lângă jocurile pe care le facem cu el, explicații prin care să îi povestim despre nevoile și emoțiile noastre, pentru a dezvolta și empatia, nu doar răbdarea.
Și timpul poate fi prezentat la fel de natural. Înainte ca un copil să înțeleagă ce înseamnă 35 de minute, poate învăța succesiunea de evenimente zilnice și se poate raporta astfel la zi. Mama vine să îl ia de la grădiniță nu după 4 ore, ci după ce mănâncă de prânz. Bunica vine în vizită nu duminica, ci atunci când ajungem la ”roboțelul duminica”, pe care l-am lipit pe perete, împreună cu ceilalți 6 roboței prieteni ai lui – primii 5 merg la grădiniță, al șaselea la bazin iar al șaptelea se joacă și el cu bunica lui.
Cum le cultivăm răbdarea ? METODE de a cultiva răbdarea copilului
Pentru că procesul de dezvoltare a răbdării e destul de lung și anevoios pe alocuri, putem ajuta copilul prin joculețe. O putem introduce în famila noastră pe ”doamna Răbdare”, care poate fi un degețel de la o mână sau un personaj imaginar pe care îl strigăm atunci când avem nevoie să stea cu noi la o coadă la tobogan.
O altă metodă poate fi amânarea satisfacerii dorințelor copilului. Atunci când copilul vă cere un pahar cu apă, de exemplu, puteți întâi număra în gând până la 5 și abia apoi să-l oferiți. Creșteți gradual timpul de așteptare.
Cu toate astea, eu susțin că învățarea răbdării vine natural, odată cu creșterea copilului și că este suficient să îi povestim despre nevoi și emoții și să-i fim alături atunci când îi este greu să aștepte.
Cum le explicăm că nu trebuie să întrerupă o conversație ?
Una din provocările părinților este să poarte o conversație între ei fără a fi întrerupți de copii. Și asta pentru că, în general, copiii sunt foarte direcți și dornici să împărtășească tot ce le trece prin cap. Iar lucruri minore, cum ar fi ”e o muscă pe tavan care seamănă cu un avion”, pentru ei sunt extrem de importante.
Propunerea mea este ca începând cu vârsta de 3 ani, părinții să înceapă să-i explice copilului cum stă treaba cu dialogul. Aici aș puncta, din nou, discuția despre nevoile părintelui. Iar în momentul concret în care copilul întrerupe o conversație, părintele se poate întoarce cu blândețe la copil și îi poate spune ”Văd că vrei să-mi spui ceva important. Și X vrea să-mi spună ceva important și după ce termină, o să te ascult. Ce crezi că poți face să nu-ți uiți ideea?”
Rezultatele unei astfel de abordări se vor vedea, însă e nevoie de multă consecvență.
Cauzele pentru care un copil nu are răbdare
Are internetul o legătură cu lipsa de răbdare a unui copil? Faptul că e obișnuit ca totul să se întâmple imediat?
Internetul, accesul la televiziune și la orice se întâmplă imediat după apăsarea unui buton sau unui ecran poate duce la lipsa de răbdare și lipsa de toleranță la frustrare. Un buton apăsat pe o telecomandă sau pe un ecran acționează imediat, fără a fi nevoie de răbdare, respect, alte intervenții ale copilului.
Un exemplu concret: mama spală vasele copilul vrea o jucărie la care nu ajunge, ACUM! Să tăvălește pe jos, mama îi zice că imediat după ce termină de spălat vasele îi dă jucăria. E bine cum procedează mama? Practic îi dă o limită de timp după care copilul să se ghideze și înțelege că nu poate să întrerupă orice activitate…
Depinde despre ce vârstă a copilului discutăm și despre ce s-a întâmplat înainte de acest eveniment. Atunci când copilul face o criză de furie pentru un motiv atât de ”neînsemnat”, foarte rar criza are, cu adevărat legătură cu motivul invocat. Un copil de 3 ani care se tăvălește pe jos pentru că nu a primit o jucărie la care nu ajunge sigur are un motiv ”ascuns” de la care pornește furia.
Dacă motivul este, într-adevăr, jucăria, timpul de așteptare e diferit în cazul unui copil de 9 luni și diferit în cazul unui copil de 3 ani.
Compromisurile, în ciuda a ceea ce tot auzim în jur, sunt situații în care ambele părți sunt mulțumite (și nu situații în care ambele părți sunt nemulțumite în mod egal)
Dacă faci cum am descris eu mai sus, există riscul ca cel mic să înteleagă că altceva e mai imortant decat nevoia lui în acel moment ? Vorbim de copii peste 3 ani.
În tot ce ține de viața noastră și a celor din jur, e important să facem distincția dintre nevoie și dorință. Atunci când copilul are o nevoie (îi e foame, sete, are nevoia de contact uman), iar părintele are o dorință (să privească la tv, să fumeze o țigară, să vorbească la telefon), amânarea nevoii pentru dorința părintelui poate fi percepută ca ”altceva e mai important decât nevoile mele”, iar asta să se transforme într-un scenariu de viață care să-l afecteze pe viitorul adult.
În cazul unei jucării căzute, ne putem gândi care e dorința/nevoia? E nevoia de a avea atenția mamei? Sau e dorința de a avea jucăria? Iar mama spală vasele din dorința de a le avea curate? Sau din nevoia de a face ceva singură și în liniște? În funcție de ce aflăm, putem acționa diferit. Dorințele pot fi amânate. Nevoile trebuie cântărite bine.
Am încercat și varianta: uite, in timp ce se răceste laptele ne putem juca, deci câștigăm timp, facem două lucruri deodată. E ok aceasta varianta?
Sigur că da, învață copilul că, pe lângă reguli și frustrare, există și compromisuri. Iar compromisurile, în ciuda a ceea ce tot auzim în jur, sunt situații în care ambele părți sunt mulțumite (și nu situații în care ambele părți sunt nemulțumite în mod egal).
În final, ne poți face câteva recomandari de cărți pentru părinți și adulți despre doamna Răbdare?
Pentru copii am o recomandare foarte drăguță. Se numește ”5 minute de răgaz singură” și este o carte despre o mamă elefant, care încearcă să prindă 5 minute de răgaz singură într-o dimineață. Deschide discuția despre nevoile mamei, de multe ori diferite de dorințele copiilor.
O altă carte drăguță pentru copii este și Alfie intră primul. E o poveste despre un băiețel pentru care e important să fie primul în casă și ce se întâmplă atunci când uită de ceilalți.
Pentru adulți recomand Testul Bezelei. Și dezvoltare personală, pentru că, de multe ori lipsa noastră de toleranță la frustrare ne face să ne fie atât de dificil să vedem copilul că plânge, că îi e greu să aștepte, etc.
Multumesc frumos!
Leave a Reply