Cum să încurajezi o mamă – Săptămâna Alăptării

Acest articol dedicat Săptămânii Alăptării trebuie să arate altfel. Așa cum știți deja,  scriu doar din experiența proprie, însă după o discuție pe care am purtat-o aseară cu o prietenă care abia a născut de o săptămână, m-a rugat să dau mai departe ce a pățit ea pentru că acum ar face altfel lucrurile și poate inspiră alte mame să ia deciziile corecte, fără să se simtă judecate de privirile tăioase ale societății.

Acum este un contra – curent să îl numim așa: totul să fie natural, mama care nu alăptează e cea mai nasoală cu putință că ea nu s-a străduit destul. Dacă sunteți mame, cele care citiți acest articol, știți prin ce momente dificile ați trecut: teama că nu știm să alăptăm, stresul că nu mănâncă destul, că nu producem suficient lapte, că nu îi place, că nu îl satură, că mănâncă prea des, prea rar, prea mult, prea puțin, dacă rămân fără lapte.. Și poate te-ai dus la un spital privat unde ești sigură că vei fi tratată altfel…până la un punct.

E de ajuns ca societatea să-ți arunce o privire și cazi

Prietena mea a născut prin cezariană și la naștere, micuța (care avea totuși 4 kg la naștere) a avut niște mici probleme de respirație și legate de glicemie, care din fericire au trecut. Dar a stat în primele zile la terapie intensivă conectată la perfuzii. Prietena mea, Alina primea constant sfaturile ACELEA nedorite de la rude și alte mame, despre cum trebuie să pună copilul la sân, ce contează că e la terapie intensivă micuța. Nu, să o alăpteze că pierde laptele, domle, se duce și nu se mai întoarce. 

Și vine o asistentă a treia zi, cu micuța în brațe, legată la fire de monitorizare și perfuzii, încercând ca prietena mea, Alina, să o alăpteze. O apropie de sân. Copilul urlă, țipă se zbate cu firele atârnate. Asistenta insistă:

– Haideți că trebuie să sugă, altfel pierdeți laptele. Stați relaxată că altfel nu reușim. (PS: mor când aud acest plural!) Vă amintesc, era la privat. Nu vreau să știu la stat cum e.

Copilul, stresat, neștiind ce i se întâmplă urlă ca din gură de șarpe, se învinețește la față și nu vrea să sugă de nici un fel.

Mama, și mai stresată cu siguranță, primește sfaturi să stea calmă, de parcă ar putea când vede că beblușul o respinge, că nu vrea să mănânce de la ea, iar hormonii nu ajută deloc în aceste momente. A mai tras asistenta de copilă câteva minute care par o eternitate pentru mamă și copil, și ajunge la concluzia că nu se poate.

Mai apoi, Alina își vizitează fetița la Terapie Intensivă unde vede că cea mică avea mână vânătă acolo unde avusese perfuzie, semn că agitația cu alăptatul a produs totul. Se simte și mai groaznic, mama, că i-a produs suferință copilului său.

Asistenta a ales să insiste pe alăptare, când ar trebui să știe că laptele nu se pierde cu una cu două, în loc să o încurajeze pe mamă și să îi dea încredere în ea. Chiar dacă mai dura câteva zile, totul era cu blândețe și natural.

Și pentru că nici Alina nu se simtea bine, avea nevoie de medicamente pentru tensiune, iar copila a rămas cu o traumă când încearcă să o pună la sân, prietena mea acum nu are lapte. A decis că până termină tratamentul pentru sănătatea ei, nu o poate alăpta pe fetiță. Nu în aceste condiții.

M-am învinovățit, crezând că nu sunt o mamă bună pentru că nu pot să o hrănesc, că nu vrea să mănânce  de la mine, dar prefer să aibă o mamă sănătoasă, care apoi să încerce relactația, decât să traumatizez copilul și mai tare, să o forțez să mânânce. E clar că acum trebuie să treacă peste această traumă. Și vom trece ușor ușor.

Și am felicitat-o pentru că singură a decis asta, fără ca nimeni să o judece și să nu îi pese. Și e greu, credeți-mă. E greu al naibii să nu îți pese de gurile din jur, atotștiutoare. De fapt, asta e problema reală: societatea care fie vrea ca mamele să fie eroine să alăpteze până la 18 ani, fie să alăpteze doar până la 6 luni și apoi gata, e copil mare deja. Oricum ai lua-o, O MAMĂ NU TREBUIE JUDECATĂ. Alăptarea este atât de intimă, cel mai intim lucru după naștere. Nimeni nu poate decide că ALTCINEVA nu a făcut bine dacă a alăptat sau nu, indiferent dacă mama nu a vrut să aibă sânii lăsați. Na! Am zis-o!

Nu ai sâni, nu comentezi, și dacă ai, nu sunt ai tăi și tot nu comentezi:)

Așadar, cum să încurajezi o proaspătă mamă:

• Spune-i că EA și numai EA este cea care decide cel mai bine pentru copilul ei și pentru ea
• Spune-i că indiferent de decizie trebuie să fie împăcată cu ea. Are voie să se răzgândească – e uman și normal
• Nu există decizie greșită când vine vorba despre copilul ei
• Dă-i încredere în ea, oferă-i libertatea de a lua decizia potrivită, nu o judeca, deși poate tu nu ești de acord cu ea
• Oferă-i sprijin, mai ales moral
• Nu fii tu mai înțeleaptă și mai isteață pentru că tu ai ales alt drum și poate ai alăptat mai mult decât ea. Nu e un concurs care alăptează mai mult.
• Fii acolo lângă ea, cu un gând bun

Atât! Sper că experiența prietenei mele va ajuta poate o mamă care acum se întreabă de ce copilul ei nu suge,  de ce NU a avut curajul să îi spună asistentei că NU vrea să traumatizeze copilul! Aveți încredere în voi, veți fi mame grozave, no matter what!