– As bea o bere, îmi zice Ștefan întins pe canapea.
– Caută sub canapea, răspund eu. Practic, e mult mai la îndemână, nu?
Peste câteva zile îmi imaginez că întrebarea va suna altfel:
– Mai avem bere sub pat ?
– Nu, a mutat-o sub birou.
– Unde e tigaia?
– Caută în baie, ar spune copilul, care însă nu vorbește, așa că taică-su caută de zor în bucătărie! Auzi tu, în bucătărie! Ce să caute tigaia în bucătărie ?!
Cred că ați înțeles ideea. Nimic nu mai e la locul lui în casa asta, de când ăsta micu se deplasează. Vă povesteam mai demult că am învățat locurile lui preferate de ascuns prin casă. Ei bine, acum a găsit altele. Deci, iar o luăm de la capăt cu noi scheme ilogice pentru noi adulții și foarte logice pentru copil, despre unde ar trebui să stea lucrurile în casă. Cred că copilul reamenajează casa de fapt, nu prea îi place cum am gândit noi fengh-shui-ul.
Și are forță, nene! De exemplu, ieri a mutat masa în fața ușii de la bucătărie. Na belea, cum să mai intru? Și nici nu e înțelegător un copil de 2 ani.. că doar de aia se numește perioada THE TERRIBLE TWO’S! Nu și nu! Masa trebuie să stea acolo!
– „Mbine, îi zic! Apreciez că vrei să reamenajezi casa, dar nu mai pot intra în bucătărie„, îi zic, încercând să îl împac și să empatizez cu el. S-a uitat lung la mine, de parca urma să zică: „nu-i nimic, mama, poți să sari peste masă”.
Spicuind așa, ar mai fi: paharele pe care le ține sub masă, niște jucării în sertarul de la baie, creta în sertarele cu haine (hainele lui!), pantofii pe culcușul cățelului, sau ustensile de bucătărie sub scară. Mai pe scurt, tot ce îi pică în mână le mută la nivelul lui. În schimb, jucăriile lui ajung la loc de cinste: în congelator, în WC, în dulapurile din bucătărie, între haine..ah! Și o piatră în chitara lui taică-su! (Mi-a luat vreo jumătate de oră să o scot de acolo!)
Momentele acestea sunt prețioase, nu știu cum să le păstrez mai bine tipărite în memorie. Mă bucur totuși că trăim în era digitală și pot păstra mărturie toate prostiile pe care le face, înregistrate video sau audio.
Căci îmi va fi atât de dor când va crește…
Leave a Reply