Poveștile Lilianei

Niciodată nu ratez Târgul Gaudeamus pentru că mereu este de ziua mea, sau in preajma zilei mele și imi place sa mă răsfăț cu niște cărți.

Cred că am lipsit doar în anul în care am născut. Apoi, când avea un an copilul am mers cu el în carucior, și anul acesta intentionez să fac ceva și mai riscant: să îl las liber printre rafturi!!!:)

Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, mai degrabă vreau să mă laud cu o colegă ce își lansează o a doua carte de reportaje.

Liliana Nicolae a trecut prin adevărata școală de jurnalism care se făcea: BBC. A scris și la Dilema Veche și acum îmi este colegă “de bancă” la Europa FM 🙂

Anul trecut a scos prima ei carte de reportaje: Locuri, Oameni, Povesti.  N-a fost tocmai uşor pentru că la început a apelat la edituri mari pe care nu a reușit să le convingă de faptul că lumea are nevoie să citească reportaje, să iasă din mondenități, politică, crime și alte nenorociri, cărți de autocunoaștere and so on.

Lilianei îi plac poveștile, le scoate la suprafață de unde nici nu te aștepți să fie ceva de povestit. Dar mereu există poveşti în spatele oricărui  om. Ușurința cu care citești reportajele ei te lasă mereu cu o sete să tot citești.

Nu știu dacă e defect al meseriei, dar pentru mine un reportaj bun, fie el scris,  la radio sau la tv este esențial.

Abia aștept să citesc și cea de –a doua carte: 30 de Povestiri adevărate. Și cum deocamdată abia s-a lansat, o găsiți doar la Tîrgul Gaudeamus deocamdată și la editura Pariuri Literare.  Lansarea va fi sâmbătă, de la ora 14.

Am smuls un scurt interviu cu Liliana. Enjoy, o să vă placă sigur!

​Ți se par lumi diferite radioul si presa scrisa vis-a vis de reportaje, sau se completeaza? Care iti place mai mult?

Înainte de radio, a fost scrisul. Apoi a fost radio, apoi a fost si radio si scris. Le-am tot impletit de-a lungul anilor. Si eu zic ca se potrivesc foarte bine. Uneori, când lucrez la un reportaj scris, mă trezesc că sunt atentă la sunete. Uneori descriu sunetele în reportajele scrise… Când lucrez la un reportaj scris îmi plac mai multe cele scrise, când lucrez la unul pentru radio, îmi plac mai mult cele radio.

Când erai mică ai crescut cu poveștile clasice? Sau îti placea sa inventezi? De unde crezi ca ai această pasiune pentru povești?

Poveştile clasice, clar, în copilărie. De inventat – visat –scris am început prin adolescenţă. Deşi, îmi amintesc că şi prin clasa a IV-a eram bună la compuneri şi am scris o povestioară despre animalele din curtea mămăii mele. De fapt, povestea era scrisă de … o găină, dar aflai asta de-abia la sfârşit. Era despre cum vedea ea ograda J

Nu pot să spun că m-a împins cineva spre poveşti. Ba, mama mă certa că citesc prea mult şi că o să-mi stric ochii! Sau că am întâlnit pe cineva care să mă inspire. Nu ştiu de unde a venit pasiunea pentru poveşti, dar mă bucur că a venit. Îmi înfrumuseţează viaţa, îi dau un sens.

Ce povești sunt în spatele povestilor: Cum le găsești? Îți iei rucsacul în spate și pleci în cautarea lor?

Uneori, aşa fac. Îmi iau rucsacul în spinare şi plec de nebună, într-un loc în care n-am mai fost . Sau unde am fost, dar au rămas lucruri nedescoperite.  Dar, de cele mai multe ori, sunt atentă la ce se întâmplă în jur, îmi pun întrebări, sunt curioasă – dar nu la modul ăla agresiv, care ar putea să sperie lumea din poveşti  şi să nu se mai deschidă … sau să aibă rezerve în faţa mea. Uneori, o fac chiar cu sfială. Ca şi cum m-aş apropia de o pasăre şi nu vreau să o sperii J

Cum de ti-a venit ideea să scrii o carte? E greu sa convingi o editura ca poate risca cu tine, un necunoscut ?

M-am gândit că mi-ar plăcea ca munca de 25 de ani, poveştile adunate, să nu se piardă. Să rămână într-o carte pe care să o răsfoiască un student la jurnalism peste câţiva ani şi să spună: wow! Cum se făcea presă …atunci! Pentru că începe să se ducă un pic, să se transforme felul în care se face presă.

Cu editura nu a fost simplu, sau poate că am abordat eu lucrurile greşit la început. Manuscrisul primei cărţi îl aveam de vreo 3 ani. Am încercat la editurile mari. Bad  choice! Aproape abandonasem ideea. Până când, o prietenă a scos o carte foarte bună la editura Casa de pariuri literare. Cartea era bună, arăta bine şi … am zis hai să încerc. A fost cu noroc şi apoi totul s-a întâmplat foarte repede!

Coperta celei de-a doua carti, 30 de povestiri adevarate are si ea o poveste..Care este?

Fotografia de pe copertă arată o uşă veche, cu vopseaua jupuită şi cu două belciuge … care te duce cu gândul la faptul că e o uşă deschisă, dincolo de care se poate afla orice. Nu ai fi curios să afli ce?!

Aşa că … mi-a plăcut poza, mesajul, i-am arătat-o editorului, i-a plăcut şi lui, am vorbit cu autorul şi … asata a fost! Autorul este o prietenă de pe Facebook, Ionela Lungu. O urmăresc şi dau like, like, like la fotografiile ei, pentru că mă duc cu gândul la reportajele mele. Ionela este meşter popular şi locuieşte la Humuleşti, unde face din lut păpuşi cu chipul personajelor din poveştile lui Ion Creangă. I-am luat odată un interviu prin telefon despre păpuşile ei, apoi ne-am întâlnit la un târg, mi-a oferit un Păcală mititel, legat cu un şnur şi asta a fost! Cred că ne leagă pasiunea pentru poveşti.

Ce întâmplări sau peripeții ai avut în călătoriile tale?

În afară de crizele de râs stăpânite cu greu în anumite situaţii, de momentul ăla când un domn beat era să mă sechestreze în curtea lui, sau de când m-au alergat nişte câini la o stână, sau când în prima noapte în Irak eram atât de speriată încât credeam că lângă geamul barăcii unde eram cazată decolează şi aterizează încontinuu avioane, dar –de fapt- era zgomotul făcut de aerul condiţionat vechi, dar eu eram prea speriată ca să-mi dau seama de asta … ?!  În afară de astea, e frumos să fii jurnalist.

​N.R   Pe Liliana o găsiţi la Lansarea de la Târgul Gaudeamus sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 14, la standul Editurii Casa de Pariuri Literare. Prima carte cred ca poate fi comandata online de la Carturesti.  A doua nu este incă în librarii, dar poate fi comandata la editura.