Benzinăriile din București și mai ales cele de pe DN1 ar trebui să aibă poza mea afișată pe geamuri:) Cred că sunt coșmarul lor.
Am reușit performanța să pățesc lucruri în 2 zile în 2 benzinării diferite. Sunt sigură că ați pățit și voi măcar o dată, unul dintre cele două întâmplări neprevăzute.
Prima benzinărie: în drum spre casă, mă opresc la benzinărie să pun motorină, că deh, bipăia bordul. Știam că mai am bani pe card și 30 de lei cash. Ca să nu pun ca sărăntoaca de 30 de lei, am zis să pun de 50 ( să arunc cu banii, ban pe ban!). Întreb dacă merge cardul, și mă duc să plătesc. Ah, îmi iau și o apă de 0,99 lei ! Deschid portofelul: devin palidă la față brusc: cardul nu e la locul lui, in partea de sus a portofelului. Mai nasol este că nu știam unde e (hai că sigur vi s-a întâmplat asta, știu că da).
După 1 minut de blank în care vorbeam singură și țineam coadă la casă, îmi amintesc că am uitat cardul în altă geacă. Bun, acum că am stabilit asta.. îi explic omului că nu am decât 30 de lei cash, și îi las buletinul până fac rost de rest (eram și cu copilul după mine).
Eram la benzinăria de lângă radio, așa că am apelat la bunăvoința colegilor, și m-am întors triumfătoare la benzinărie, să-mi achit datoria. Cine știe ce o fi zis omul, că am stat ceva în interesecție pentru 20 de lei.
Două zile mai târziu ….
A doua benzinărie: plec de la muncă, seara, eram cu mașina soțului. Nici nu ies de pe stradă că îmi zice ENGINE FAULT și simt că încetinește. Motorină aveam de data asta. Trag pe dreapta. Il sun și îi zic. Paranteză: ultima oară când am mers cu mașina lui la fel am pățit. revenind:
„N-are nimic mașina, numai ție ți se întâmplă”, zice el. Eu nu și nu. Că are ceva.
Plec, ies pe DN, pe podul de la Centură, iar cedează mașina. Bag avariile, eram pe prima bandă. Îmi iau niște înjurături de rigoare. Deja tremuram de nervi dar mai mult de frică. Opresc iar motorul, plec de pe loc, cu motor înfrânat.. la 200 de metri de o benzinărie iar încetinește. Încep să îi vorbesc frumos mașinii și să mă rog de ea să ajungă la benzinărie. Ajungem. Telefonul avea 11 la sută baterie, și nu aveam încărcător pentru că era în mașina mea! Apuc să îl sun pe Stefan să îi zic unde sunt, să ia copilul și să vină să mă ia, că eu nu ajung cu mașina asta până acasă.
Dura totuși minim 20 de minute doar drumul, plus îmbrăcat el și copil, juma de oră.. așa că ce să fac, intru în benzinărie și îl rog pe vânzător dacă are un încărcător de iPhone pt că am rămas cu mașina în drum. Evident că nu avea, dar a reușit să găsească unul într-un final.
Mă așez la masă și aștept… mă tot gândesc ce să fac. Îmi amintesc că am la mine o carte, a colegei Liliana. Oare se cade să o scot și să citesc?! Adică i-am zis omului că sunt într-o situație de urgență și brusc scot o carte și citesc relaxată la un ceai?! Dacă vreau de fapt să îmi încarc telefonul și l-am mințit? Numai asta îmi venea în mine, așa că am băgat la loc cartea. Simțeam privirile cum mă judecă.
35 de minute mai târziu, vine Ștefan, urcă în mașina lui, eu în a mea..și ne vedem de drum liniștiți fiecare. Eu am realizat cât de mult îmi iubesc mașina, deși e mai babă decât a lui, iar el, că nu ar trebui să îmi dea mașina lui vreodată..căci, ce să vezi, lui nu i s-a oprit niciodată până acasă! Nici nu știu dacă să mă bucur sau nu! Normal că aș fi vrut să am eu dreptate, și să îi fie stricatp mașina, dar ce să faci?!
Deci, urmează să iau acum la rând benzinăriile de pe partea spre București. La alea încă n-am evenimente neprevăzute.
Leave a Reply