Efecte ale majorării TVA la cărți de la 5% la 11%. Mihai Mitrică, Asociația Editorilor din România: În cazul familiilor unde se mai punea problema achiziției de carte, de acolo se va tăia prima dată

0 Comments

Vor fi și mai puțini români care vor cumpăra cărți, ca efect al majorării TVA la 11% pentru cărți, spune directorul Asociației Editorilor din România (AER), într-un interviu pentru Edupedu.ro. „În cazul acelor gospodării unde se mai punea problema achiziției de carte, evident, de acolo se va tăia prima dată pentru a intra cumva în anvelopa financiară”, mai spune Mihai Mitrică.

Potrivit legii Bolojan, intrată în vigoare pe 1 august 2025, „cota redusă de 11% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste”. De precizat, cota este redusă în comparație și cea de 21 % care se aplică la alte produse și servicii, însă a fost majorată de la 5% cât a fost până în prezent.

Directorul AER amintește că există în legea Educației prevăzut programul “Vouchere culturale” prin care o parte dintre elevi ar fi trebuit să primească treptat din 2024, vouchere în valoare de 250 de lei pentru a-și cumpăra cărți, pentru a intra la muzee sau concerte și spectacole de teatru. Ministerul Educației însă nu a dat normele de aplicare nici după 2 ani. La fel nici Programul Național “O carte pentru fiecare elev” nu s-a aplicat deși ar fi trebuit să intre în vigoare din decembrie 2024.

“Ar fi foarte simplu din punct de vedere tehnic, mai ales că este o măsură prevăzută de legea învățământului preuniversitar, dată în 2023. Avem acolo articol care vorbește despre introducerea voucherelor culturale pentru elevi. Domnul Miclea știe ce spune. Sunt vouchere culturale pentru elevi în valoare de 250 lei pe elevi per elev. Mai este încă un program național pe care Ministerul Educației avea obligația să îi introducă încă de atunci, din 2023 și n-a făcut-o nici până astăzi. Programul Național “O carte pentru fiecare elev”.

Pentru aceste două programe naționale, responsabilitatea este exclusiv a Ministerului Educației. Acest minister are obligația, potrivit legii, de a desena instituțional modul în care operaționalizează aceste programe.

Există modele în Europa care funcționează, care oferă vouchere tinerilor care împlinesc 18 ani, vouchere culturale. În Italia s-a pornit de la 500 euro, a mai scăzut suma, dar există. În Franța există Pass Culture, alte țări au gândit câte un sistem de stimulare a achiziției de bunuri culturale la tineri, pentru că este, nu doar o investiție în sectorul cultural, este o investiție în segmentul demografic care va face ca tinerii să aibă o sensibilitate crescută față de bunurile culturale și ulterior să le poată achiziționa din fonduri proprii atunci când ajung la un anumit nivel de venituri. E foarte simplu. Gândești un sistem de operaționalizare a voucherelor culturale, atâta vreme cât ai deja legea care stă în spatele acestui program național. Și ai exemple în jurul tău. Inclusiv în Republica Moldova există programe de sprijinire a editurii, există programe de susținere achiziției de carte în biblioteci. Avem exemple peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să vrem să le vedem”, spune directorul AER.

„Dacă Guvernul ar avea curajul instituțional să-și asume o privire sinceră față de acest domeniu, ar pune TVA 0% la carte cu drept de deducere, cum se întâmplă în Cehia, Irlanda, Republica Moldova. Ei de ce pot și noi nu putem? Suntem chiar atât de săraci?”, se întreabă Directorul Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică.

Citește interviul integral pe Edupedu.ro

Pe același subiect:

Further reading

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


logo-gdpr
Privind confidențialitatea

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență posibilă. Informațiile despre cookie-uri sunt stocate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când te întorci pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă care secțiuni ale site-ului le găsești cele mai interesante și utile.