Ziua Tatălui se sărbătorește în România, oficial, din 2010, în a doua duminică a lunii mai. În 2025 se sărbătorește în data de 11 mai. Nu este zi liberă legală. Rolul tatălui în familie prinde tot mai mult contur și în țara noastră, tații înțeleg că au un rol important în viața copilului, că nu trebuie să fie pe plan secund în famile.
Pe 10 mai, deci cu o zi înainte de Ziua Tatălui, Modern Dads organizează Dynamic Father’s Day, un eveniment plin de activități doar între copii și tați. Evenimentul are loc la Liceul Româno-Finlandez, str. Răsăritului nr 59.
Timp de câteva ore vă așteaptă jocuri care pun la încercare îndemânarea, cooperarea și creativitatea! Momente completate cu ateliere și workshop-uri interactive pregatite de parteneri, provocări amuzante pentru tați și copii, Photo Corner-e pentru amintiri de neuitat, zone de experiențe & teamwork, surprize si concursuri.
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere! Aici te poți înscrie.
Activitățile sunt în funcție de vârstă: 10:00 – 12:30 – grupa de grădiniță (2-6 ani) și 12:30 – 15:00 – școlari și preadolescenți (7-12 ani).
- Traseu cu obstacole
- Vânătoare de obiecte în orez (legați la mâini)
- Cursa cu lingura și oul de plastic
- Bowling cu mingi de fitness
- “Hopa sus!” – joc cu baloane ținute în aer
- Aruncatul săculeților la țintă
- Minicampionat de baschet tati-copii powered by Sezamo
- Aruncat inele pe băț
- Cursa cu oul și piciorul legat
- Dărâmarea turnului din pahare cu mingile de hârtie
- Reproducerea unor desene din bețe
- Mutarea boabelor de fasole cu bețișoare chinezești.
Leave a Reply