Un lucru e cert: alegerile vor avea loc fie că mergem sau nu, dar prezența la vot și un vot valid sunt cele mai bune arme pe care le avem. Singurele. Sigur, ele vin la pachet cu o minte clară, rațională, cu dorința de a ne fi mai bine.
Cu toții vrem aceleași lucruri de la politicieni, iar probleme esențiale nu au fost atinse în campania electorală sau în dezbateri. Asta înfurie oamenii, pe bună dreptate. Îi face fie să voteze direct antisistem fără să realizeze că votul antisesistem este unul anticetățesc în acest caz, pentru că varianta antisistem nu mai reprezintă doar un rău mai mare, este cel mai periculos rău de până acum: este extremist, xenofobie, suveranism, autocrație.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla după vot. Există tot felul de scenarii la care prefer să nu mai iau parte. Sunt o spirală care nu ajută deloc. Este ziua aia în care te temi mult și începi să te gândești ce faci dacă nu iese un președinte pro european? Sau mai rău dacă este unul extremist?
Dacă ești părinte sigur te macină aceste gânduri azi. Tocmai de aceea chiar dacă ești indecis tu știi mai bine ca oricine că trebuie să faci o alegere pentru copii. O faci oricum zilnic în mii de alte situații. E un drept pe care îl avem doar la 5 ani. De data asta a fost o excepție reluarea turul 1 și deși poate ești mâhnit și pe situația asta, ieși la vot
De ce să ieși la vot?
Pentru că vrei să fi tratat cu respect atât într-o instituție publică: într-un spital, la ghișeu, la școala copiilor noștri.
Vrei locuri de joacă pentru copii, vrei școală într-un schimb nu în trei, vrei ca școala să integreze real toate nevoile unui părinte: un program de afterschool pe care să nu îl plătești tot tu și care să asigure o continuitate în învățare și o masă. Vrei profesori dedicați.
Vrei spitale noi, măcar unul, și nu private. Nu vrei să plătești medicamente, nu vrei să stăm la cozi în spitale pentru programări decontate de CAS valabile doar în primele 3 zile ale lunii.
Vrei salarii mari, prețuri mai bune la alimente, taxe și impozite mai mici, în special pe salarii, să îți ajungă salariul de la o lună la alta.
Cam astea sunt nevoile de bază pe care le cer românii și sigur multe altele pe care le dorim cu toții.
De ce să nu îți anulezi votul?
Suntem cu toții obosiți de clasa politică, de lipsa de respect cu care suntem tratați, de hoție, de nesimțire, de nivelul de educație atât de redus la care am ajuns din cauza nepăsării. Și ne gândim, pe bună dreptate că iată, am votat și acum 10 ani și uite că nu s-a îmtâmplat. Însă întotdeauna avem acest drept și speranță că poate fi mai bine. E tot ce avem de preț. Mergeți la vot!
Leave a Reply