E aproape un an de când primesc din când în când pe canalul autoarei Mel Robbins, fraze scurte, simple și atât de reale. Pur și simplu, o altă perspectivă a lucrurilor: „People are in your life for a reason, or a lifetime. Stop trying to force people into the wrong category” – ar fi un exemplu.

Mel Robbins este o autoare americană, fost avocat care, la 41 de ani și-a schimbat viața, aflată în praful falimentului pe toate paliere – financiar și emoțional. Este mai mult decât un speaker motivațional pentru că aduce acel strop de umanitate și simplitate. Trăim într-o perioadă în care e destul de greu să navighezi printre șarlatani, parapsihologi și guru și sigură vreți să știți cum să îi deosebiți de oameni reali care chiar ajută cu anumite idei și teorii revelatoare.

Firește că primul pas este ca omul respectiv să lucreze în domeniul despre care vorbește și nu este cazul lui Mel Robbins, care a fost avocat la bază. Însă, dacă o asculți și îi citești cartea și mai ales dacă ai puterea să aplici ce spune, vei realiza că nu sunt îndemnuri care să te radicalizeze, să te ducă într-o extremă din care nu mai poți ieși. Asta e diferența dintre cei șarlatani care profită de pe urma necazurilor unor oameni și cei care realmente vor să ajute. Podcastul ei, Mel Robbins Podcast este în top trei cele mai ascultate din lume, nu doar în SUA.

Revista TIME Magazine spune despre ea că le dă „milioane de motive ascultătorilor să creadă în ei înșiși”. 

Nu sunt genul care să asculte mantre motivaționale și guru atotștiutori, tocmai de aceea îmi place de ea pentru că nu pretinde așa ceva. Din toate interviurile ei, intervenții în emisiuni și podcasturi înțelegi de unde vine dorința ei pentru a ajuta lumea să se autodescopere. Și cred că aduce un instrument foarte bun, ușor de accesat, celor care nu cred în medici și psihologi.

A treia carte a sa, “The let them theory”, a apărut în decembrie 2024 în SUA și deja e tradusă la noi. M-am mirat, sincer, eram pregătită să o comand în engleză când am descoperit cu bucurie că Editura Trei a tradus-o deja și mi se pare că prea puțină lume știe de ea în România. 

“Let them”, în traducere ar fi “lasă-i în pace” se aplică în orice moment în care esti stresat, anxios, nervos (chiar si la volan). Este abilitatea de a lăsa lucrurile în pace, fără a încerca să controlezi orice, căci ne place nouă oamenilor mult să facem asta. 

Despre Teoria Let Them, Mel Robbins, autoare a unui alt bestseller tradus la noi „Regula de 5 secunde”, a explicat acum vreo 2 ani într-un episod al podcastului ei despre cum încerca să controleze fiecare detaliu legat de balul băiatului ei, iar fiica ei îi tot repeta “Let them, let them”. 

Mel Robbins a început apoi să cerceteze de ce funcționeză atât de bine aceste cuvinte. 

Cartea au scris-o împreună, ceea ce mi se pare un exercițiu excelent de valoros pentru o relație mamă-fiică. 

„The Let them theory” vine într-un moment critic al omenirii în care știm că bolile mintale, anxietatea, stresul, burnoutul sunt la cote uriașe și această atitudine prin cele două cuvinte pot schimba totul. Firește dacă TU depui munca cu tine si dacă îți permiți apoi să iei tu măsuri și să accepți că tot ce ține de lumea exterioară este de fapt controlat de tine din punct de vedere al încrederii. TU alegi narativul, tu alegi ideile, tu alegi dacă să fii nervos le cel care ți-a tăiat calea. 

O lectură lejeră, simplă și de mare efect. Cartea o găsiți la Editura Trei.

Mai jos ascultați pe scurt din cuvintele lui Mel Robbins cum și de ce funcționează această teorie.

Citește mai jos un fragment din cartea The Let Them Theory. Mai mult aici

„Introducere

Povestea mea

La vârsta de 41 de ani, aveam datorii de 800 000 de dolari, eram șomeră și priveam cum afacerea cu restaurante a soțului meu se prăbușește. Simțeam că am eșuat în viață și nu aveam nicio speranță că voi scăpa vreodată de datorii.

Priveam cu invidie cum prietenii mei aveau cariere de succes, în timp ce noi ne chinuiam să punem o pâine pe masă. Tocmai fusesem concediată și habar nu aveam ce să fac cu viața mea: încercasem deja să fiu avocat din oficiu pentru Legal Aid Society din New York, avocat la o firmă mare din Boston, să lucrez pentru câteva start‐upuri, să dezvolt afaceri la o agenție de publicitate, să devin life coach, să găzduiesc o emisiune de radio și chiar să deschid un mic atelier de olărit. Mă simțeam complet pierdută, părea că nimic din ce făceam nu va fi vreodată suficient ca să ne scoată din prăpastia în care ne aflam.

Pentru a face față anxietății și îndoielii de sine, princi‐ pala mea strategie a devenit evitarea. Evitam să mă trezesc dimineața, apăsând pe butonul de amânare al telefonului. Încercam să‐mi înec durerea în alcool. Evitam responsabi‐ litatea, învinovățindu‐l pe soțul meu. Refuzam să‐mi caut un loc de muncă, tergiversând orice inițiativă cât puteam de mult.

Dacă ai fost vreodată în această situație, știi cât de dificile par chiar și cele mai simple sarcini: să te dai jos din pat dimi‐ neața, să deschizi plicurile cu facturi, să fii pe deplin prezent alături de familie, să gătești o masă bună, să candidezi pentru obținerea unui loc de muncă, să ieși la o plimbare, să anulezi un abonament, oricare ar fi el, sau chiar doar să fii sincer cu privire la măsura în care te confrunți cu greutățile… Totul ți se pare imposibil. Eu nu făceam altceva decât să acționez fără niciun fel de entuziasm, încercând să ajung la capătul fiecărei zile. În fiecare dimineață, anxietatea îmi curgea prin vene și mă întrebam dacă așa va fi pentru tot restul vieții mele.

Dar trebuie să știi și ce e curios într‐un astfel de blocaj. Știam exact ce trebuie să fac: să mă trezesc, să mă ocup de temutul teanc de facturi, să‐i pregătesc pe copii pentru școală, să mă oblig să fac plimbări, să cer sprijinul prietenilor mei, să stabilesc un buget, să găsesc un loc de muncă. Totuși, se pare că nu reușeam să fac nimic din toate acestea.

Cum mi‐am schimbat viața

N‐am să pot uita niciodată dimineața în care pentru mine totul s‐a schimbat. Alarma a sunat și eu stăteam acolo, întinsă pe pat și cu totul copleșită de problemele noastre. La fel ca mulți dintre noi, eram paralizată de propriile gânduri și ultimul lucru pe care mi l‐aș fi dorit era să mă ridic pentru a înfrunta o altă zi.

Dar apoi ceva straniu s‐a întâmplat. În minte mi‐a apărut un gând care avea să‐mi transforme viața. Era un gând foarte simplu, aproape prostesc. Mi‐am adus aminte cum priveam lansarea unei rachete spațiale și felul cum personalul NASA număra secundele de dinaintea decolării: 5–4–3–2–1. M‐am gândit: cum ar fi dacă aș încerca și eu o numărătoare inversă și apoi m‐aș da jos din pat?

Părea ceva ridicol, dar eram disperată, așa că am hotărât să încerc. Am numărat invers: 5–4–3–2–1 și m‐am ridicat din pat. Pur și simplu am făcut‐o. Nu m‐am gândit la cât de obo‐ sită eram sau cât de mult doream să evit să‐mi înfrunt proble‐ mele. Pur și simplu m‐am mișcat înainte de a‐i da creierului meu șansa să mă convingă să renunț. Este exact ca lansarea unei rachete: odată ce ai început numărătoarea inversă — 5–4–3–2–1 — cale de‐ntoarcere nu mai este.

În acel moment al vieții mele, eram atât de obișnuită să‐mi las gândurile să mă paralizeze, iar frica și stresul să mă consume, încât conceptul mi se părea complet străin. Îmi amintesc ce revelație a fost gândul: „Stai puțin, mă pot simți oribil și totuși să fac ceea ce trebuie să fac? Da, Mel, poți.“ Și a funcționat.

În acele cinci secunde, am întrerupt ciclul gândurilor în exces. Am simțit asta ca pe un mic triumf, dar în același timp a fost și o revelație. Dacă putusem să trec peste acele 5 secunde de frică, poate că aș fi reușit să trec peste orice.

Ca atare, am început să folosesc această numărătoare inversă în orice domeniu al vieții mele.

5–4–3–2–1 Mă ridic din pat când sună alarma.

5–4–3–2–1 Iau telefonul și încep să comunic cu prieteni și cunoștințe, pentru a‐mi găsi un loc de muncă.

5–4–3–2–1 Deschid facturile adunate de luni de zile.

Am început să numesc asta „regula de 5 secunde“. Numărând de fiecare dată 5 secunde, m‐am forțat să fac pas după pas și să înaintez, revenind încet, dar sigur în viața mea. N‐am să te mint: nu mi‐a fost ușor. Următorii doi ani au fost printre cei mai grei din viața mea.

Nu este ușor să scapi de datorii sau să înfrunți proble‐ mele dureroase din căsnicia ta. Nu este ușor să‐ți liniștești anxietatea sau să‐ți depășești îndoiala de sine. Este greu să îți actualizezi CV‐ul și să cauți un loc de muncă atunci când te îndoiești de valoarea contribuției pe care ți‐ai putea‐o aduce într‐o companie. Este greu să te forțezi să revii în formă și să îți creezi obiceiuri mai sănătoase după ce te‐ai abandonat delăsării.

Și cu siguranță nu este fascinant să lucrezi toată ziua, să vii acasă, să ai grijă de trei copii, să petreci câteva minute cu soțul tău și apoi să stai trează până târziu în fiecare noapte, încercând să‐ți dai seama cum poți face mai mulți bani.

Dar exact asta este ceea ce am făcut eu“.