Ana Dragomir a publicat în toamna aceasta cea de-a patra carte, la doar 17 ani. Se numește „Timpul posibilităților” și spune povestea unui regat în care regele Leo, deși un iubitor de cărți și povesti în tinerețe, decide să interzică orice carte, să le ardă pe toate din tărâmul său. Firul narativ face ca viețile mai multor personaje să se întâlnească. Tot procedeul de a publica și scrie cartea a durat peste un an, cu multe editări și rescrieri. Deși scrie povești din clasa I, când a participat la un proiect amplu la școală, Ana a publicat prima carte când avea 12 ani, În căutarea inspirației.

„Mi-am dat seama acum, că de fapt este o muncă să scrii o carte. Înainte, când era mică, era o joacă. Mă jucam cu personajele mele, cu cuvintele, frazele, propozițiile. Cu timpul mi-am dat seama că trebuie să muncești ca să găsești sintaxa potrivită, ca să ai o fluiditate în propoziții, să sune bine”, povestește Ana.

Scrie pentru copii și este foarte bucuroasă de atmosfera de la lansările ei de carte pentru că vin mulți copii care ăi pun întrebări „deștepte și creative”, spune ea.

Ana Dragomir are și câteva recomandări pentru copii, cum să le placă să citească: să meargă într-o librărie, sunt atât de frumoase în zilele noastre, pline de cărți despre orice. „Eu nu cred că nu-ți place să citești. Eu cred că n-ai găsit cartea potrivită”, le spune Ana colegilor care spun că ei nu pot citi pentru că nu le place.

„Există foarte multe evenimente literare care au loc. Du-te și ascultă o discuție literară și vezi dacă îți place. Sunt atât de multe ateliere și cluburi de lectură. Te duci și vezi cum e. Întâlnește oameni care, citesc, vorbește cu ei, află ce le place, poate îți dau o recomandare, poate citiți împreună. Nu, nu cred că există scuze aici. Este mai mult o chestie să te motivezi să ajungi să găsești cartea potrivită pentru tine”, le spune Ana copiilor.

Într-o lume în care smartphone-ul și rețelele sociale par să fie în centrul vieții adolescenților, Ana spune că ar putea renunța la rețele sociale, dar nu și la seriale sau filme pentru că multe sunt pe baza unor cărți și îi place să vadă ecranizările.

Ana vrea să continue să scrie, dar să facă și un master în editare de cărți și să lucreze în industria cărții. La finalul interviului, Ana Dragomir are și câteva recomandări de cărți, ce citește ea și ce o inspiră. Întreaga discuție cu ea este o plăcere și dacă aveți copii adolescenți ar trebui să îl citească. Poate le dă niște idei legate de cărți și poate și noi părinții vom lăsa garda un pic mai jos fără să abandonăm complet, „lupta” pentru citit.

Interviul audio cu Ana Dragomir poate fi ascultat în podcastul Cu capul în nori.

Alexisme.ro: Ai debutat în 2019 cu În căutarea inspirației, o poveste despre puterea imaginației și despre călătoriile care ne aduc prieteni pe viață. După un an ai lansat Praf de zâne, în care ne convingi că lumea poveștilor este la fel de importantă pentru copii și pentru părinți. Iar a 3-a carte a fost Copacul. Și iată acum Timpul posibilităților. La câți ani ai publicat prima poveste? 

Ana Dragomir: Prima carte publicată a fost la 12 ani. De când mă știu scriam povestioare și piese de teatru la fel, așa că poveștile sunt o parte foarte importantă din mine. Doar că nu am fost publicată de la început, era prea devreme. De la 6-7 ani erau niște povești scrise de mână pe hârtie, apoi îmi făceau propriile desene. Nu erau foarte dezvoltate și personajele nu erau bine conturate. Prima mea carte În căutare inspirației a fost publicată la 12 ani, după în jur de 10 încercări nereușite, de a finaliza o poveste. A fost un drum destul de lung. Prima mea poveste este A picture book, o carte ilustrată pentru copilași. Cu timpul am început să mă dezvolt și să cresc. Așa că au crescut și poveștile odată cu mine și am ajuns la Timpul Posibilităților acum, care a apărut în toamnă. 

Alexisme.ro: Cum a început iubirea ta pentru scris și cum ai ajuns să publici o carte?

Ana Dragomir: Tata îmi spunea povești tot timpul, inventa povești în care eram personajul principal cu prietena mea cea mai bună. Am crescut cu poveștile acestea și apoi am vrut și eu să-mi inventez povești, să-mi inventez propriile povești. La școală am avut un proiect în clasa I, cred, în care trebuia să repovestim povești clasice de frații Green, Hans Cristian, Andersen și să ne facem propriile noastre desene. Și a fost un proiect de un an, a durat un an de zile și apoi s-a publicat prima noastră carte, de fapt. Am avut obiectul în mână, semnat acolo de învățătoare și de părinții mei, cu numele meu acolo. Și m-am simțit atât de împlinită să văd că am muncit mult la la cărticica aceea pe care încă o am și am vrut să îmi inventez propriile personaje, să îmi scriu despre propriile idei, să explorez ideile pe care le aveam.

Și așa am început cumva să încerc să scriu consistent, eram foarte mică oricum. Toate încercările de la început le păstrez într-o cutie de amintiri și o să le am pentru totdeauna. Dar da, a început cu un proiect de școală, dar am fost înconjurată dintotdeauna de cărți.

Alexisme.ro: Scrii ușor, care e procesul? Poate ai o lipsă de inspirație după o perioadă de scris..

Ana Dragomir: Depinde de fiecare carte. Cu Timpul posibilităților mi-a fost destul de greu. Sunt și la școală britanică, deci nu am mai studiat de mult limba română. Cu timpul mi-a devenit din ce în ce mai greu să-mi structurezi toate gândurile și mai ales cu o poveste atât de complexă care are loc pe atât de multe planuri să o conțin, a fost destul de dificil. Mi-am dat seama că de fapt este o muncă. Înainte, când era mică, era o joacă. Mă jucam cu personajele mele, cu cuvintele, frazele, propozițiile. Cu timpul mi-am dat seama că trebuie să muncești ca să găsești sintaxa potrivită, ca să ai o fluiditate în propoziții, să sune bine. Și este o muncă grea, trebuie să observi mult, trebuie să citești mult, trebuie să fii atent la cele mai mici detalii și poate să fie foarte greu. Duci o bătălie cu tine de fapt, în care îți spui pot să fac asta, deși ai unele momente în care simți că nu poți să scrii nimic. Acum am început să-mi dau seama de fapt că scrisul este o încercare de fapt și că tot timpul evoluezi. Dar când era mică mi se părea ușor, pentru că era un joc.

Alexisme: Timpul posibilităților. În cât timp ai scris-o și cum ai gândit-o de la început. Adică te-ai lăsat dusă de personaje sau aveai un plan mai clar în minte?

Ana Dragomir: A durat peste un an să scriu „Timpul Posibilităților ” comparat cu celelalte cărți ale mele, este eorm.  Prima mea carte În căutarea inspirației, am scris-o în 2 săptămâni. Să compari 2 săptămâni cu un an e o diferență foarte mare. De fapt, peste un an a trecut prin foarte multe redactări și editări, prin trei sau patru seturi de redactări. Cum am gândit-o de la început? De multe ori îmi vine o idee, îmi vine un loc, nu neapărat un personaj, dar un loc și aici locul a fost o stâncă crescută din mare și mi-am dat seama că toate poveștile mele au în fir roșu, sunt unite de dragostea pentru istorisire, pentru cuvânt. Asta cred că pentru că am fost foarte multă inspirată de când era mica de o serie de cărți, Tărâmul poveștilor de Chris Colfer. 

Am vrut să scriu o carte despre puterea poveștilor de a uni oameni, de a salva oameni, de a duce mai departe istoria unui regat. Îmi place să o numesc povestea poveștilor. Cumva despre asta este vorba. Despre arta de a crea povești, dar și toate formele de artă care există, cum pot să unească și este vorba despre povestitori. Toate personajele într-o formă sau alta povestesc și despre asta este vorba, cum reușesc să transmită emoție, să schimbe lumea în care se află.

Alexisme.ro: Cartea este într-adevăr o dezbatere despre importanța cărților și a existenței poveștilor în lume. Am simțit că discursul regelui care a ars toate cărțile avea cumva un rost, o fărâmă de adevăr. Poveștile uneori idolatrizează și pot crea așteptări nerealiste. Ți-a fost greu să ai această dualitate ?

Ana Dragomir: Clar, pentru că eu iubesc poveștile, adică toate lucrurile pe care le spune Leo. Dacă mi le-ar spune mie cineva într-o dezbatere sau în în orice fel de mediu, m-aș simți cumva atacată pentru că lucrul pe care îl iubesc cel mai mult îmi este atacat. Dar Leo este un personaj care are o relație cu poveștile, poate mai strânsă decât oricine altcineva din această carte și evenimentele care cumva i-au aranjat viața, să fie el în felul în care este nu au fost prea bune cu el și el de când era mic citea poveștile erau viața lui Suzana, Lina, Povestitoarele erau erau prietenele lui, erau sursa lui de inspirație. Și când lucrurile nu se întâmplă așa cum îți imaginezi în viață, este ușor să dai vina pe ce este cel mai apropiat de tine. În acest caz poveștile. Și este este un lucru clar atunci când citești, când ești mic și se termină toate poveștile cu și au trăit feticiți până la adânci bătrâneți. Viața nu este așa și când crești îți dai seama că se poate întâmpla orice în orice secundă care poate să schimbe traiectoria pe care ți-ai imaginat-o. Dar în același timp simt că ne întoarcem la ce le povești ca să găsim speranța și fără speranță și ce ne-am face. Deci de asta am vrut să creez o dualitate, pentru că nu este atât de simplu că a spune da, poveștile sunt un lucru bun și asta asta este tot. Punct. Pentru că viața în realitate este mai complicată.

Alexisme.ro: La lansările de carte vin copiii. Ce le spui? Simți că le ești model? Ce te întreabă? 

Ana Dragomir: Vin copiii și pun niște întrebări foarte deștepte. Am avut la lansarea din București o fetiță care mi-a pus o întrebare atât de creativă. M-a întrebat legat de sfârșitul cărții, n-o să dau spoilere, dar m-a întrebat cum s-ar simți Miranda, care este personajul principal în legătură cu sfârșitul cărții, ce-ar simți ea? Și mi s-a părut o întrebare atât de bună, pentru că Miranda, fiind povestitoarea principală, a grupului, este este cea care așterne pe hârtie tot ce se întâmplă. Deci cum ești tu ca cronicar, afectat, atunci când se sfârșește ceva? Pentru că rolul unui cronicar, rolul unui povestitor este să continue să scrie întotdeauna. Dar că atunci când se termină proiectul la care muncești de ani de zile, de luni de zile, cum ajungi să te simți, ești mulțumit, simți un gol.

Copiii chiar aduc o sursă de energie și creativitate și originalitate și mă bucur foarte mult să pot să-i vizitez și în școli și faptul că vin la lansări, că stau acolo cuminți și ascultă discuții despre cărți mi se pare minunat, mi se pare cel mai frumos lucru.

Alexisme.ro: Mergi în școli cu Timpul Posibilităților? Ce activități ai cu elevii? 

Ana Dragomir: Am fost cu celelalte cărți ale mele, am făcut diverse ateliere de lectură în școli, m-am dus în clase, am vorbit cu ei și după am făcut proiecte împreună. Adică am desenat, le-am arătat prima mea cărticică, aceea din clasa întâi. Îmi place să mă duc, că nu prea am timp să mă duc des, dar am fost de câteva ori și cred că acela e cel mai frumos moment când îți întâlnești cititorii și vezi cât de entuziasmați sunt și îți spun că vreau și eu să scriu și îți spun ideile lor și chiar te inspiră. Pe mine mă inspiră foarte mult.

Alexisme.ro: Spuneai recent că mulți copii au talent și scriu ca și tine, dar poate tu ai fost norocoasă. De ce simți asta? Ce simți că ai avut în plus? Sprijinul părinților, al profesorilor, al colegilor?

Ana Dragomir: Clar am avut întotdeauna pe cineva lângă mine care m-a ajutat și m-a susținut și m-a îndrumat să continui. Pentru că este atât de important atunci când ești singur, să spunem, atunci când nu ești înconjurat de oameni care fac parte din acea lume care nu scriu, care nu publică, e foarte greu să îți dai seama unde trebuie să lucrezi sau ce trebuie să faci ca să ajungi acolo unde îți dorești. Și eu am fost norocoasă pentru că sunt înconjurată de oameni care lucrează în lumea editorială, sunt scriitori, care sunt actori, istorici. Așa că pentru mine, am fost crescută cumva în mediul acesta. 

Și e o ceva destul de rar, pentru că mai ales acum cu știința și tehnologia, foarte mulți au ales să se ducă pe drumul științific. De pildă, la mine în școală, să dau exemplu, în clasa de literatură sunt doar eu și încă o colegă. Suntem doar două fete care studiem literatură engleză și clasele de fizică și de matematică sunt pline, adică sunt mai multe clase, ca o comparație între cine lucrează pe uman și cine lucrează pe STEM. Cumva am crescut în nucleul acesta și sunt înconjurată de oameni care iubesc literatura, care iubesc cărțile și care m-au susținut.

Alexisme.ro: Ce cărți citești și te influențează atunci când scrii? 

Ana Dragomir: Da, mă influențează, mă influențează destul de mult, dar cred că cel mai mult mă influențează cărțile pe care le am și când eram mică, mai ales pentru că scriu pentru copii. Spuneam înainte de seria lui Cris Colfer, Tărâmul poveștilor, pe care am citit-o când aveam 8-9 ani, ar cartea aceea m-a făcut pe mine să citesc, adică să-mi placă foarte mult să citesc și toată ideea seria era despre iubirea pentru povești care se recunoaște și la mine în toate cărțile mele. Și acum citesc destul de variat. Îmi place să citesc cărți literare în momentul de față. Am citit Tetralogia napolitană de curând, am terminat-o acum o săptămână cam așa și sunt distrusă, adică Elena Ferante este extraordinară și mi-ar plăcea să pot să scriu ca ea. 

Nu cred că poate cineva să o egaleze, dar felul în care scrie despre femei, în care caracterizează femeile mi se pare minunat. Îmi place foarte mult Margaret Atwood, Povestea slujitoarei, îmi place Sally Roony, citesc Intermezzo acum. Am citit Oameni normali, Lucrurile se destramă, și puțină literatură japoneză. Îmi place să citesc din toate colțurile lumii, dacă pot, și încă o carte care mi-a plăcut foarte mult: Cetatea Cucului din nori, Anthony Doerr. E una din cărțile mele preferate pentru că unește trecutul în Constantinopol în 1400 cu prezentul și cu viitorul pe o navă spațială? Toate personajele acestea și timpurile astea sunt legate de un manuscris din Grecia antică.

Mi s-a părut un proiect atât de ambițios și a ieșit atât de bine. Mă gândesc la efortul pe care l-a depus să aibă atâtea planuri, atâtea personaje. E o sursă de inspirație clară pentru mine.

Alexisme.ro: Părinții și profesorii se plâng în ziua de astăzi că citesc tot mai puțin copii. Ai vreun sfat cum să le cultiveze iubirea pentru cărți și profesorii, și părinții.

Ana Dragomir: Dar părinții citesc? De unde se aibă copiii exemplu să citească? Nu te poți aștepta ca copilul tău să citească dacă nu te vede în casă făcând același lucru și dacă nu te vede simțind o plăcere în timp ce citești. Pentru că dacă se simte obligat să citească, nu o să asocieze cititul cu o plăcere, ci cu chestii pe care trebuie să le facă, ceea ce este opusul. Poți să alegi să o carieră numai din citit, dar nu toată lumea trebuie să facă asta. Cititul este pur și simplu o activitate în care te transpui în pielea altor oameni și trăiești multiple vieți. Și astfel se creează empatie. În același timp, ne face, ne face să învățăm despre trecut, despre prezent, să înțelegem ce se poate întâmpla și de ce. Și te relaxează. Cititul poate să fie un echivalent cu televizorul. Și decât să stai pe instagram ore în sir, ai putea să citești un capitol dintr-o carte care nu trebuie să fie literară. Nu trebuie să fii o carte grea. Nu trebuie să fie o carte pentru școală. Poate să fie orice îți place ție, pentru că în momentul de față există cărți despre orice. Trebuie doar să ai răbdare să le cauți și să încerci. Știu multe persoane care îmi spun în școală sau cunoștințe: Mie nu-mi place să citesc. Și le spun: eu nu cred că nu-ți place să citești. Eu cred că n-ai găsit cartea potrivită.

Cred că asta este problema aici și pentru că nu te încurajează nimeni să încerci să cauți cartea potrivită, te împing către niște lecturi grele, poate care nu sunt pe stilul tău. Încearcă du-te la Cărturești. Sunt atât de multe cărți, găsești o carte care te atrage. Găsești o carte cu ilustrații, găsește orice. Adică poți să citești orice. Despre asta este vorba aici și dacă nu te convingi că nu ai găsit cartea potrivită, există foarte multe evenimente literare care au loc. Du-te și ascultă o discuție literară și vezi dacă îți place. Sunt atât de multe ateliere și cluburi de lectură. Te duci și vezi cum e. Întâlnește oameni care, citesc, vorbește cu ei, află ce le place, poate îți dau o recomandare, poate citiți împreună. Nu, nu cred că există scuze aici. Este mai mult o chestie să te motivezi să ajungi să găsești cartea potrivită pentru tine.

Alexisme.ro: Poate se tem dacă merg la o discuție literară, dacă nu cunosc cartea .. 

Ana Dragomir: Asta da, se poate. Și eu am fost la un cenaclu literar în care eram înconjurată de niște copii foarte deștepți care citeau cărți pe care în momentul acela nici nu le cunoșteam și discutau atât de frumos și da, m-am simțit puțin intimidată. Da, e bine să te simți așa, pentru că așa înveți, așa te dezvolți, te împinge către ceva nou, către o nouă aventură, de fapt, să descoperi ceva despre tine.  Nu trebuie să te temi că dacă nu citești o carte literară sau o carte grea, că nu ești un cititor. Ești un cititor dacă citești orice și nu te judecă nimeni dacă citești fantasy sau romance. Și eu citesc fantasy și romance. Cred că toată lumea citește la un moment dat aceste stiluri. Avem nevoie și de cărți ca acestea.

Alexisme.ro: În ziua de azi tinerii au atâtea canale de streaming, rețele sociale, telefon și cărți. Dintre cele trei, la ce ai putea să renunți? 

Ana Dragomir: Probabil la telefon. La televizor nu cred că aș putea să renunț, pentru că sunt foarte multe seriale extraordinare la care mă uit și sunt adaptări foarte bune după cărți. Spuneam de Elena Ferante. Acum a apărut ultimul episod din sezonul patru și mă uit pentru că mi se pare genială și adaptarea și e foarte interesant, o altă experineță să îți vezi cărțile preferate, apoi pe ecran sau și în piese de teatru. Asta mi-ar plăcea mult să văd, se face mai puțin, dar chiar mi-ar plăcea să pot să mă duc să văd o adaptare după o carte pe scenă. Și dacă stau să mă gândesc, nici la telefon nu pot renunța din motive practice, pentur că vorbesc cu oameni, dar instagram, social media, la acestea aș putea să renunț.

Alexisme.ro: Pe viitor ce planuri ai cu scrisul? Vrei să continui să scrii indiferent de ce carieră alegi?

Ana Dragomir: Da, mi-ar plăcea să continui să scriu. În momentul de față planul este să ajung la universitate, în Dublin, adică este obiectivul, să aplic împreună cu prietena mea cea mai bună. Ea vrea să dea la medicină, eu la literatură, cu istorie și asta ne-am propus să facem. Planul e să-mi ia diploma, să termin facultatea, să fac un master în publishing și apoi să mă ocup și de cărțile altor oameni. Cam asta ar fi planul și să continui să scriu. În România este foarte greu să trăiești din scris, mai ales că nu sunt multe edituri străine care care traduc autorii români. Cred că voi fi undeva în străinătate, voi continua să scriu, dar vreau să și public, să fiu și editor.

• Despre „Timpul Posibilităților”: Ilustrațiile aparțin Sidoniei Călin, cartea o găsiți la Editura Trei.