Cartea lui Virginie Grimaldi, Doar clipa fericită să-mi rămână, de la Editura Univers, este o trezire la realitate pentru majoritatea mamelor.
La prima vedere, în primele pagini te identifici iremediabil cu personajele principale, două mame, cu povești diferite. Una, Elise, povestește despre viața de mamă a cărei copii au plecat de acasă pentru că sunt adulți, și cealaltă, Lili, care abia a născut o fetiță prematur și se confruntă cu propriile emoții și temeri.
Elise are copii mari care abia s-au mutat de acasă, în alte orașe, iar ea, firește, le duce dorul și nu se poate împăca cu gândul că au crescut și nu mai sunt atât de dependenți de ea. Dacă esti mamă, e imposibil să nu fi simțit măcar o dată ce simte Elise, indiferent dacă ai un bebeluș, sau un copil de clasa a 4 sau a 8-a sau a 12-a sau copii de 20 de ani. Toată viața ei s-a desfășurat în jurul copiilor, să îi facă fericiți, să îi ducă la școală, la joacă, la antrenamente, iar acum, plecarea lor a lăsat un mare gol. Elise se luptă să își regăsească un sens al vieții, fără copiii ei.
Mereu mi-a fost groază de plecarea lor. Împreună cu ei am cunoscut cele mai mari bucurii, cele mai cumplite frici, cele mai frumoase amintiri. Mă doare când îi doare, le șterg lacrimile stăpânindu-le pe ale mele. Mi-au cuprins tot sufletul, mi-au umplut toate golurile, m-am gândit deseori la clipa în care își vor lua zborul, de fiecare dată aceeași strângere de inimă. O alungam cu formule de genul asta-i viața, dacă pleacă înseamnă că sunt destul de puternici, nu faci copii doar pentru tine, avem timp, n-am ajuns încă acolo și uite că am ajuns. După 23 de ani cu normă întreagă, sunt de acum, mamă la pensie.
Cuvinte greu de dus, nu? Mărturisesc, mi-a fost greu să trec de primele pagini tocmai pentru că simțeam emoțiile ei, și cumva mi-era frică să-mi confrunt propriile temeri: că D. și micul Blond vor crește și mie îmi va fi groază de acel moment, când eu nu voi mai fi atât de prezentă în viețile lor. Am vrut să închid cartea și să revin peste 15 ani. Dar nu am putut…
Perspectiva celei de-a doua mame, Lili, care abia a născut prematur o fetiță este povestită printr-o lungă scrisoare. Lili îi scrie de fapt fiice sale născute prematur, povestind cu lux de amănunte tot ce simțea. Propriile frici. Fiica ei trebuie să stea în spital câteva săptămâni după naștere pentru a se înzdrăveni. Vinovăția unei mame care nu o poate alăpta, care nu poate sta cu bebelușul ei pierzând nopțile este din nou un moment pe care tu, ca cititor, și îl simți profund. Te gândești că tu ai fost mama care se plângea că avea bebelușul colici, când undeva o mamă își dorea să treacă prin așa ceva acasă cu copilul, și nu să îl vadă doar la spital câteva ore pe zi.
Ca să treacă timpul mai ușor, și să nu mă gândesc prea mult, îți scriu. Tatăl tău mi-a adus un carnetul cu coperte galbene. (…) am pus lângă tine jucăria de pluș, mirosind a mine, și ți-am zis la revedere, pe tonul obișnuit, noapte bună dragostea mea, ne vedem mâine, te iubesc mai mult ca orice. Cu fiecare pas, simțeam tot mai tare că te părăsesc. Mi te închipuiam singură în rezervă, și asta-mi rupea inima.
M-am identificat cu Lili prin dorul față de perioada în care s-au născut băieții mei, dar cumva, mai mult m-am apropiat de Elise, pentru că ea reprezintă viitorul. Prin ochii ei m-am văzut mama care le va duce dorul copiilor. Totuși, cartea cred eu, are două drumuri pe care ne ghidează: să ne ajute să nu ajungem ca Elise, prea atașați de copiii noștri, ca atunci când ei pleacă și își văd de viață, despărțirea să nu fie abruptă, ci una blândă, sau ne poate adânci și mai tare credința: bucură-te acum de ei pentru că îți va fi dor de ei mici când vor crește.
Eu am ales însă să iau cartea și experiențele ei ca pe o lecție de viață, să renunț la vinovăția de mamă. Eram deja pe acest traseu, iar cartea mi-a dat un mare imbold. Dacă acum nu fac lucruri pentru mine, pentru corpul și mintea mea, pentru noi ca și cuplu, îmi va fi infinit mai greu să o fac mai târziu, atunci când vor pleca la casele lor, iar eu voi fi nevoită să fac față vieții de om mare fără copii de care să aibă grijă, dar și fără viață personală, fără să am vreo plăcere în viață.
Am ales filmul la întâmplare. Când m-am trezit în fața diferitelor afișe, mi-am dat seama că nu mai știu ce-mi place. Gusturile mi s-au diluat în cele ale copiilor. Ei erau cei care alegeau filmul. Îmi plăcea ce le plăcea și lor.
Atât de mult mă regăsesc în această descriere. De multe ori cedăm în alegerea unui film doar ca să le placă copiilor și ajungem să uităm ce ne place nouă realmente.
Lili, cealaltă mamă care scrie o lungă scrisoare fetei ei născute prematur, trăiește și ea situații similare cu aproape orice mamă. Acasă la ea s-au mutat socrii, neinvitați, chipurile, să îi ajute cu copilul, dar la iveală ies doar reproșurile socrilor. Ceea ce e greu de dus pentru orice mamă, mai ales pentru una care aleargă zilnic între spital și casă fără să aibă bebelușul lângă ea. Lili primește și suport specializat de la o psiholoaga în spital, ceea ce mi se pare fantastic.
Frumusețea acestei cărți, ca a oricărei alta este că fiecare cititor vede lucrurile din experiența sa, din viziunea sa.
Poți alege să petreci mai mult timp în prezent cu copiii (indiferent dacă motivul este să nu regreți pe viitor clipele când ei cresc mari) poți alege să îți fie teamă că va veni acea clipa și să petreci timp cu ei. Oricum, o mama și un copil câștigă.
Când vor pleca de acasă, copiii nu voi fi supărați că o dată la ceva timp mama ieșea cu fetele în oraș, deși probabil că plângeau când îi lăsai în siguranță cu tatăl sau bunicii. Ba te vei bucura că ai menținut relația de prietenie peste ani.
Dacă ai grijă un pic și de tine când ai copii, nu înseamnă că nu îți va fi dor de ei mici, când vor fi mari.
Cartea m-a cucerit și cu sms-urile dintre Elise și copiii ei. M-au amuzat copios:
Oare cum va fi relația mea prin sms-uri cu copiii mei? Voi putea să îi las liberi? Să mă sune ei ? Nu eu zilnic?
Vă recomand această carte care sunt sigură că vă va deschide ochii, așa cum simțiți voi că trebuie. Dar vă va da de gândit mult.
O puteți comanda aici, costă 30 de lei și poate fi un cadou tare special de 8 martie.
Cine este Virginie Grimaldi?
Scriitoarea Virginie Grimaldi ocupă locul 2 în Top 10 al romancierilor francezi care au vândut cele mai multe cărți în Franța. Aici găsiți mai multe cărți ale ei traduse la noi.
Urmează să lanseze o carte nouă, despre tati, abia aștept să o citesc și să vă povestesc despre ea. SUnt sigură că o să o îndrăgiți.
Leave a Reply