Asculta aici varianta audio

O mamă trăiește atât de intens ziua de naștere a copilului său, o rememorează în fiecare an, își amintește fiecare mic detaliu: de la hainele pe care le purta când s-a dus la spital, până la ce a mâncat în ziua respectivă. Eu, cel puțin așa simt. Știu și cu ce parfum m-am dat și cât am așteptat ca soțul să scoată câinii la plimbare și să aranjeze casa înainte să mă ducă la spital..

Îmi amintesc clar când am pus mâna pe telefon să o sun pe doctorita mea (cea mai misto și dedicată, DR Giuvelea), și de fapt tocmai îmi scrisese ea, să mă întrebe cum mă simt. Înțelegeți acum de ce v-am zis că e cea mai mișto, nu? Că a venit într-o oră la spital, lasând orice baltă. În fiecare an, de ziua copiilor, îmi place să îi scriu mesaje de mulțumire pentru că a avut grijă de copiiii mei 9 luni.

Ziua lor, e un fel de Ziua Cârtiței, o dată pe an.. și pe măsură ce crește copilul, țin și mai mult cu dinții de amintiri, răscolesc și mai mult în creier ca să înviu acea zi magică și specială. Pentru că, firește, că mi-e dor de el bebeluș. Replica celebră: când a trecut timpul, este ATÂT de adevărată, dragi părinți. Și știu că o simțiți și voi cu fiecare an care trece.

Noi, mamele, ne hrănim practic cu aceste amintiri puse pe repeat.

Pe măsură ce trec anii, sunt clipe (multe) în care vreau să crească, să mă înțeleg cu el mai bine, să nu mai repet de N ori ca o moară stricată aceleasi lucruri, și apoi brusc, dorința devine realitate. În fiecare an, la aniversare, mai pierde puțin din inocență, se mai desprinde de mine și capătă independență. Mă bucur și mă întristez în același timp. Încerc însă ca bucuria să fie mai mare decât tristețea, să îi suflu în aripi și să spun că sunt mândră că se joacă singur,  că nu mai depinde de mine așa mult, că înțelege empatia, că își ajută fratele, pe mine. că plânge și se supără ca un om mare, nu doar prin tantrumuri.

Și când vor avea 20, 30, 50 de ani copiii, de ani eu o să rememorez zilele lor de naștere cu iubire în suflet.

Închid ochii și-mi amintesc senzația caldă pe care am simțit-o când l-a pus pe pieptul meu pe D. după ce l-am născut. Cum mi-au curs lacrimi de emoție, fără să știu sau să am vreun control. Cum am povestit cu medicul și asistentele în timpul operației, m-au ținut de vorbă și pe alocuri am și râs împreună.

Știu ce durere m-a secerat când m-am ridicat prima oară după operația de cezariană, că asistentele mi-au fost alături. Simt și acum cum mă chinuiam să respir în fața geamului ca să nu leșin de durere.

El, copilul meu va știi toate astea și mai mult, în fiecare an când îi povestesc. Mie îmi lipsesc multe fragmente din ziua nasterii mele, mama nu a apucat să mi le povestească și uneori, când mai aflu de la sora mea mici lucruri despre cum era ziua când m-am născut, sau ce făcea mama, mi se par cele mai valoroase lucruri pe care le am. Amintiri care mă leagă de ea.

Tu ce îți amintești din ziua de naștere a copiilor tăi?

FOTO : Unsplash