Fiecare dintre noi are un prieten, un părinte, o mătușă, o rudă apropiată, poate chiar și de vârstă, care refuză să se vaccineze, și care culmea nu te-ai fi asteptat să reactioneze așa. Nu e extremist sau antivacinist convins dar se teme.
Cum ai gestionat discutia cu această pesoană dragă tie? I-ai spus că vrei să vă vedeti si trebuie să se vaccineze? I-ai spus că poate pleca în vacanță dacă se vaccinează, că dacă tu nu ai pătit nimic, nici ea nu va păți? Că studiile arată că vaccinurile sunt sigure, etc, astfel de argumente. De obicei in directia asta se duce discutia.
Cred că ne aflăm într-o situatie tip de relatie părinte copil, chiar dacă în acest caz rolurile s-au inversat, in care copiii, noi cei de 30 ani vrem să ne protejăm părinții care nu vor vaccinul, dar noi în sinea noastră credem că e mai bine pentru ei. Cum acceptam asta, fără să le zicem că noi avem dreptate si trebuie pur si simplu să facă cum vrem noi?
Ne-am certat mai ales in online cu prieteni, cu rude, carora nu le respectăm opiniile, fiecare vrea să se impună, pentru că el consideră că are dreptate ( vă recomand episodul 2 al podcastului Cu capul In Nori pe aceasta temă, despre retelele de socializare. ) Ei bine, pentru că v-a plăcut atât de mult discuția de atunci, cu psihoterapeutul Nora Neghină (contributor la Pagina de Psihologie), am rugat-o să continuăm de data asta în acest context.
Ascultă aici dacă NU ai cont pe Spotify sau Apple Podcasts, sau orice platformă
Leave a Reply