În această perioadă dificilă, în care pică micile afaceri pe capete vreau și sper sã le ajut cât pot. Deocamdată mi-am asigurat prietenii de sprijin necondiționat și incă mă gândesc la un plan. Cert e că lumea s-a oprit puțin dar se schimbă, se adaptează. It’s human nature!
Și a venit la fix lansarea acestei cărți și joc antrrprenorial, de la Editura Paginarium Publishing: BRAND.
Editura Paginarium Publishing lansează în România pe 20 martie 2020 cartea BRAND. Jocul antreprenorial la un alt nivel, de Simona Gabriela Buzatu. Acesta este primul ghid complet în limba română despre branding, dedicat antreprenorilor români și pasionaților de marketing. Lansarea va avea loc online, din cauza situației generată Coronavirus. Evenimentul de lansare ce trebuia să aibă loc pe 19 martie 2020 în cadrul Institutului Qreator din București a fost anulat.
-
Carte unică în România
Cartea BRAND. Jocul antreprenorial la un alt nivel este disponibilă în format print, audio, online și este completată de conținut video suplimentar. Are 250 de pagini full color, iar informația este împărțită în 17 capitole unde explicat fenomenul de branding și rebranding local şi internaţional.
Studiile au demonstrat faptul că oamenii au preferințe diferite de a consuma informația și de aceea, în construirea cărții, a fost aplicat sistemul VARK de învățare, creat în 1987 de Neil D. Fleming (programare neuro lingvistică):
• V se referă la învățarea vizuală, adică prin scheme și ilustrații – cartea printată;
• A se referă la învățarea auditivă, adică prin sunete și voce – varianta audio a cărții;
• R, pentru că vine din limba engleză, se referă la scriere și citire – cartea printată și varianta
digitală;
• K se referă la învățarea prin experiență, care se poate aplica proiectului prin atingerea cărții și
ascultarea audiobookului în mișcare.
Prin cumpărarea cărții tipărite, cititorii vor avea acces la toate cele 3 variante ale informației: print, digital și audiobook, și vor putea astfel să își aleagă stilul favorit de învățare. În completarea informaţiei
din carte, vor avea acces şi la 5 conţinuturi video secrete, inserate în cadrul anumitor capitole care vin să le completeze experiența.
Simona Gabriela Buzatu a creat aceasta carte, impreuna cu echipa Artvisiona, pentru ca celor care pornesc o afacere sau vor să dezvolte una, sa le fie mai usor. A adunat aici peste 16 ani de experiență în lucrul cu clientii la mai mult de 500 de proiecte de branding.
Cartea tratează subiectul brandului de la A-Z, pornind de la istoria acestuia, modul în care funcţionează, diferenţele dintre marketing, vânzări şi brand, exemple globale, până la strategii de poziţionare de brand şi modul în care poate fi folosit acest sistem de gândire în prezent şi viitor pentru a creşte sau dezvolta o afacere de orice dimensiune.
Aceasta carte este scrisă de practicieni în domeniu, nu de profesori, și toate informațiile prezentate au fost testate anterior atât de studioul Artvisiona, cât și de cele mai mari agenții de branding din lume care nu folosesc rețete, ci un adevarat sistem de gândire atunci când construiesc, dezvoltă și întrețin cu succes brandurile celor mai renumite corporații.
Mai multe informații despre această carte găsiți pe www.paginarium.ro sau pe pagina de Facebook:
Disponibilitate carte:
Detalii despre proiect:
Leave a Reply