M-am întors din vacanța de la scris cu acest gând, pe care vreau să-l fac mantra mea în 2020. Știți de ce? Pentru că eu însămi încă mă judec, încă simt nevoia de aprobare și încerc să mă vindec.
Nu știu ce unde vine această dorință, dar uite că nu pot scăpa de ea, așa brusc. Asta și pentru că societatea, bate-o vina, ne învață să arătăm cu degetul, să judecăm, să credem că ce facem noi e mai bun decât ce fac alții, sau chiar invers.
Dragi mame,
Am decis că în 2020 să nu îmi mai pese dacă:
- NU reușesc să culc copiii în fiecare seară la ora stabilită
- Cineva îmi zice că nu-mi cresc bine copiii și că o să văd eu când mai cresc
- Nu fac față cu bine unei zile epuizante
- Nu am reușit să fac decât un fel de mâncare
- Nu am convins copiii să mănânce la prânz
- Am lăsat copilul să se uite într-o zi prea mult la televizor
- NU am putut să culc ambii copii la prânz, sau doar pe unul
- NU strălucește casa, iar 3 coșuri de haine curate zac pe canapea pentru că nu am când sau putere să le calc și să le aranjez pe raft
- NU am terminat de scris un articol când voiam
- Adorm cu copiii în pat epuizată
În schimb,
NU las ziua să treacă fără să:
- le spun copiilor că îi iubesc, cel puțin o dată pe zi (bine, de vreo 5, pe cine păcălesc?!:)
- fac câteva exerciții simple de respirații de câte un minut (noroc cu ceasul inteligent care m-a învățat tehnica)
- mă joc cu copiii ce vor ei, dar și ce vreau eu
- scriu la final de zi un lucru pentru care sunt recunoscătoare din acea zi (multumesc Cristinei Otel pentru idee si exercitiu)
- îmi pup soțul (chiar dacă uneori nu vrea:)) – da, se întâmplă și asta, nu suntem perfecți!
- iau o gură de aer în curte
- să-mi găsesc 15 minute pe ceas ale mele, și să fac ce vreau eu cu ele (nu Fb sau Insta)
Leave a Reply