Ce face o mamă acasă cu copiii ? Su-pra-vie-țu-ieș-te! Funny Memes

Vine un moment în viața unui cuplu proaspăt de părinți când cel care muncește și pleacă de acasă dimineața ( de obicei tatăl) vine seara și se gândește (uneori poate o și zice):

-Eh, ce o fi făcut ea toată ziua acasă? Ce e așa greu să stai cu un copil? Nu muncește, copilul oricum doarme și mănâncă toată ziua. Probabil că se uită de seriale, bea cafele, vorbește la telefon, stă pe Facebook și Instagram și doarme. Boierie!

Vă rog eu, dacă doar ați gândit asta vreodată, alungați gândul din cap, IMEDIAT. Iar dacă deja a ieșit păsărica pe gură … well, take it back!

Acum 4 ani, după ce s-a născut D. cineva mi-a trimis o poză în care casa arăta dezastruos, iar mama se farda. Mesajul era către soț: uite, dragă azi nu am făcut nimic, aluzie la faptul că unii cred că noi mamele stăm degeaba acasă.

În traducere, taților, nu vă așteptați să găsiți casa lună, 2 feluri de mâncare și pe soție gata de acțiuneJ NU, asta nu se va întâmpla, cel puțin nu în primii 2 ani. Salate și mâncare comandată cu aste veți trăi în primul an de viață.

Mai exact nu trebuie să aveți așteptări de la părintele care stă acasă. El face tot ce poate doar ca să supraviețuiască zilei. Atât ! Și știți ce greu e? De aceea la finalul zilei nici nu se observă vreo diferență în casă. Nimic nu pare clintit de la locul lui, ba mai mult, uneori e mai dezastru. Asta pentru că mama a hrănit copilul când a vrut el, adică uneori chiar și la o oră distanță, i-a schimbat scutecul, nu înainte de a alerga după el prin casă ca să îl prindă, l-a hrănit iar, l-a schimbat iar, a șters mâncarea de pe pereți, a adunat jucăriile de pe jos, l-a plimbat prin casă încă vreo 2 ore ca să adoarmă.

În cazul in care copilul e mai mare și poate să vorbească cu tine și să te contrazică, te va striga la fiecare minut: mamaaaaaa, îți va povesti o oră ceva ce oricum nu vei înțelege, nu va mânca și te va pune de 3 ori să îi aduci altceva de mâncare, va refuza să se îmbrace și va zice mult NU, în principiu.

Apoi dacă a avut puțin timp: s-a apucat să spele vasele din chiuvetă, să-și facă ceva de mâncare ei, să se spele pe cap (asta e luxul suprem), să calce, să întindă rufe. Toate aceste treburi casnice trec neobservate de un ochi neavizat care nu știe cât de greu se fac treburile în casă cu un bebeluș de care să ai grijă.

Dacă ăl mic nu doarme, iese afară cu el la aer: alte pregătiri ce durează vreo jumătate de oră, apoi îmbracă-te și tu și chinuie-te cu căruciorul în lift, pe străzi, la fiecare bordură pusă de câte un primar aflat la conducere. Din când în când te mai uiți la ceas și îți zici: încă 2 ore și vine schimbul 2 și sunt liberăăă. (părintele de la muncă). Voi avea și eu 5 minute întregi să fac un duș.

Și așa trec zilele, supraviețuind pur și simplu. Îți zici în sine ca o mantră: dacă la finalul zilei copilul e sănătos, mâncat, vesel, fericit și (aproape) curat, este perfect! A trecut și ziua de azi, și o bifezi mental într-un AMR început când s-a născut.

Când soțul meu a rămas acasă prima oară cu copilul, D. avea vreo 2 ani, vârsta la care împrăștia jucării prin casă dacă nu stăteai cu gura pe el să le strângă. Imaginați-vă cum arăta casa după o zi de muncă, iar D. stat acasă cu soțul. Casa era cu fundul în sus, jucării, hârtii, mașinute peste tot, chiar și în baie. În bucătărie, maldărul de vase trona în chiuvetă dar și pe lângă, iar mâncarea era pe masă – nu a mai apucat să se întoarcă la locul ei în frigider, semn că soțul a fost smuls brusc din bucătărie.