Părinți, în căutare de prenume pentru copil

Lui D. i-am găsit foarte greu prenumele. Primul. Că următoarele două au venit mai ușor! O să vedeți de ce.

Cred că prin luna a 8-a ne-am hotărât la primul prenume. Mai exact, soțul voia să fie ceva unic și pe care să nu îl ascociem cu nimeni. Mă amuzam cum, din când în când bătea la ușa camerei ce avea să fie a copilului și zicea tot felul de prenume: Mihai, hai la masă! Andrei, mergi la culcare! Neah, nu sună bine, zicea el.  Eu aveam în cap deja câteva nume care îmi plăceau, așa că nu m-am panicat că va rămâne fără nume copilul. Drept urmare, până la urmă acum are 3 prenume! (Știu, va fi coșmarul profesorilor, deja este al meu când am de completat hârtii!) Deci practic, am folosit 3 nume și acum la al doilea băiat nu mai știm ce să alegem.

Să știți că nu e ușor nici să dai 3 nume: practic primul a fost greu de găsit, că restul au venit de la sine. Alexandru, pentru că mi   s-a părut mie că seamănă cu mine la ecografie (puteți râde, da!!) și Gabriel pentru că s-a născut de Sf Mihail și Gavril și pe mama o chema Gabriela. La al treilea nume nu eram prea hotărăți, adică în primele 2 zile de viața ale lui D. a avut doar 2 nume. Apoi, in a treia zi când eram încă în spital, m-am consultat la telefon cu soțul și m-am dus hotărâtă la tanti de la recepție să îi mai pun un nume copilului. Dar nu e așa ușor:

– Soțul e de acord? întreabă ea.

– Ăăă, desigur!

– Trebuie să semneze și el, altfel nu se poate!

M-am conformat și când a venit soțul ca să ne externeze am mai adăugat și numele Gabriel, cu acordul lui cu tot, firește.

4 ani și ceva mai târziu….căutăm măcar un prenume, că restul vor veni de la sine!

Eram pregătiți cu nume de fată, la fel ca și prima oară, de fapt. Nu știu de ce parcă sunt mai multe opțiuni la fete. Cum am folosit 3 prenume pentru D. acum o luăm de la capăt, doar că procedura e alta. Am început iar cu site-uri cu sute de nume (chiar sunt sute). Dar mereu facem o asociere cu cineva pe care îl cunoaștem cu numele respectiv și nu ne place. Pe vreun fost coleg pe care nu îl suferea taică-su la liceu îl chema Paul, sau pe un fost iubit, sau pur și simplu nu sună bine, și tot așa. Un nume e prea în vogă, altul prea învechit.

Sigur, lista mea de atunci de rezervă încă rămâne valabilă și sunt pregătită să o folosesc la nevoie, în caz de urgență, la spital!  Doar că o iau de la capăt cu doamna de la maternitate care nu mă lasă să îmi denumesc copilul fără acordului soțului. Cred că îl pun să semneze în alb ca primarul și iau hârtia cu mine când nasc.

Sunt certuri aprinse pe tema numelui între soți, așa că nu-i de glumă.

Acum însă, mai avem și opinia lui D. care are și el preferințe, ceea ce e bine și nu prea. Doar e fratele lui, nu? Îi place Mihai pentru că așa îl cheamă pe prietenul lui de la grădiniță. Ne place, but we don t looove it, știți sentimentul? Nu e chiar acel nume! Îi mai plac, Filip, Costa, Andrei și Ioana:). Mai lucrăm la asta.

Și pentru că nimic nu e întâmplător, am citit recent cartea Alexandrei Lopotaru (care are blogul Povești din Bebelonia), De unde știi cum mă cheamă? , de la Editura Creanga Fermecată. Este despre un băiețel (chiar copilul ei fiind personajul central) care vrea să afle de unde știu toate animalele cum îl cheamă și de unde vine numele său. Finalul este foarte frumos, m-a pus și mai mult pe gânduri, dar nu vă divulg mai multe. E o poveste care a ieșit la iveală din propria curiozitate a Alexandrei când era mică, și care a văzut tiparul acum, când a devenit mamă. O poveste atât de simplă și plină de sens.

Revenind, fac un apel, poate mă ajutați cu idei de nume, vă rog.

Sigur, sigur ne-a scăpat vreunul nevăzut, negândit, necăutat. Aștept  sugestii mai jos. Mulțumesc!