Ne întoarcem de la grădiniță:

-Mamiii, tu ai fost acasă azi?  spune D. cu un aer suspect.

– Ăăă, da, am trecut pe acasă înainte să te iau de la grădiniță.

– Nu, ai stat acasă după ce m-ai lăsat la grădiniță?

Din nou, ton suspect, sau poate e de vină doar conștiința mea încărcată.

 -De ce întrebi?

– Păi văd aici cartea ta pe pat și nu era aici, și nici Eroii în Pijamale nu erau pe masă. Și ți-ai făcut cafea.. când?

Busteeeeed! M-a prins ce să mai..Degeaba am încercat eu să refac decorul casei cum l-a lăsat el dimineață, nu am reușit.

Imaginați-vă că eu știu că îl las la grădiniță dimineață și apoi mă întorc acasă. Dar, ca să nu dau de bănuit că nu merg la serviciu fac ritualul dimineții: fac patul, hrănesc cățeii, strâng din casă, mă îmbrac de ieșit în oraș. Într-o zi am uitat de acest aspect și mi-a zis:

– Mami, ieși în trening?

Așa că, dimineața scanez bine casa, să văd fiecare lucrușor unde e și să nu cumva să îl mișc. Totul trebuie să fie la locul lui. Laptopul pe masă, cana cu cafea la locul ei (eventual la același nivel), rufele, aoleo rufele să nu fie întinse acum, vasele să le las în chiuvetă, și eventual să ascund mâncarea caldă. Deci practic, acum am o misiune și mai grea. Să am grijă de casă, să fac lucruri dar fără ca cineva să știe asta. Noroc că nu sufăr de OCD, deși tot mă abțin cu greu să nu strâng de prin casă.

Știu că sunt multe mame care lucrează de acasă și vă întreb: voi cum procedați? Le spuneți copiilor că stați acasă? Înțeleg că aveți treabă și că nu pot sta și ei cu voi? Eu nu cred că al meu ar înțelege, mai ales pentru că îl las des plângând la grădiniță, doar pentru că îi e dor de mine.