Despre Mindfulness Urban, Interviu cu psihoterapeutul Gáspár György

Unul dintre cei mai cunoscuți și căutați psihoterapeuți ai momentului, în România, Gáspár György, a început #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia de 5 ani. Ne învață constant cum să luptăm pentru iubire, altfel față de cum am fost învățați de mici, ajutându-ne să fim mai fericiți ACUM și AICI, adică în prezent.

Cea mai nouă carte a sa, Mindfulness urban, a prins viață de câteva zile și, cu siguranță, va mai deschide alte suflete și minți.

Când ai început #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia și de ce? Ești un romantic irecuperabil, care vrea ca iubirea să dăinuie și în casele românilor? 🙂

Primul gând l-am avut undeva după terminarea facultății, când m-a cuprins o ușoară depresie. Nu-mi găseam sensul și locul pe planetă. Și îmi amintesc clar cum, într-o după-amiază, în timp ce lâncezeam pe canapea înecat în amar, m-a vizitat acest gând care mi-a spus: „Tu poți să devii unul dintre cei mai implicați psihologi din România“. Știu că m-am rușinat atât de tare, încât am vrut să alung gândul cât mai departe, dar recunosc că nu am putut și, din acel moment, nu mi-a mai dat pace. Cred că „acolo și atunci“ s-a născut ceea ce din 2013 numesc #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

De ce? Pentru că, fără nicio urmă de îndoială, relațiile sunt cele mai importante. Calitatea vieții noastre fiind puternic influențată de calitatea relațiilor noastre. Nimic nu este mai important pe această planetă decât relațiile interumane.

Ce înseamnă mindfulness?

Sunt foarte multe definiții. Pentru mine, mindfulness înseamnă „conectare“. Înseamnă o modalitate de a mă raporta la sine și la cei de lângă mine, practicând starea de prezență conștientă. Ideea de bază este extrem de simplă: singurul moment care contează cu adevărat este prezentul; aici și acum are sens să spun cât de mult iubesc și prețuiesc ceva sau pe cineva; „aici“ și „acum“ sunt soluțiile la provocările vieții; „aici și acum“ se petrece viața, nu ieri și nu mâine. De aceea, tot ceea ce are cu adevărat sens în viață merită manifestat în clipa prezentă.

Cui i se adresează cartea Mindfulness urban? Este o carte terapeutică? Știu că celelalte două cărți ale tale, Copilul invizibil și Revolutia iubirii, au prins viață de la nevoi ale tale de a înțelege anumite părți din viață. Este cazul și acum, cu Mindfulness urban?

Sincer… și această carte este scrisă tot pentru mine. Dar, de asemenea, se poate dovedi utilă tuturor celor care vor să învețe să trăiască din plin; celor care nu mai sunt dispuși să aștepte vacanța pentru a simți mai multă fericire și stare de bine; celor care nu știu cum să facă pace cu stările de anxietate și depresie; și celor care vor cu adevărat să fie parteneri și părinți iubitori. Este o carte extrem de practică, include multe exerciții și exemple. Tot ce are de făcut cititorul este să-și aloce puțin timp, pentru a deschide cartea și a se lăsa purtat de starea de prezență conștientă.

Prin această carte, vrei să ne ajuți să fim mai fericiți trăind în prezent și gândindu-ne mai puțin la viitor și la trecut. Se poate așa ceva? Povara ratelor, stresul de la serviciu… cum le putem lăsa deoparte, ca să trăim doar în prezent? În secolul vitezei, ne mai putem reseta creierul – astfel încât să fim fericiți acum și, mai ales, să îi învățăm și pe copiii noștri același lucru?

Adevărul este că majoritatea oamenilor lasă starea de bine și fericirea pe ultimul loc. Unii dintre noi vorbesc despre asta, cei mai mulți le doresc cu orice preț în viața lor – dar realitatea ne arată că viața trece pe lângă noi. Ne privăm de bucuria și posibilitățile momentului prezent, doar pentru că prezentul nu este pe placul nostru (pentru că avem rate, stres la serviciu și alte responsabilități). Adevărul este că nu stresul sau ratele sunt dușmanii noștri (chiar există un capitol în care în care vorbesc despre partea pozitivă a stresului), ci faptul că trăim într-o stare de neîndestulare și manifestăm reacția de pilot automat.

Studiile clinice ne arată că în secolul vitezei nu doar că ne putem reseta creierului – care, datorită funcției sale numite neuroplasticitate, este regenerabil indiferent de vârstă – ci este chiar necesar să facem asta, dacă nu vrem să fim copleșiți de adicții, burnout și nenumărate probleme fizice și psihice.

La cabinetul tău de psihoterapie, repari cupluri și le ajuți să ajungă pe o cale mai bună. Merg românii în cabinete de psihologie? Am scăpat noi, ca popor, de vinovăție și de rușinea de a merge la psiholog?

Eu mă definesc ca un reparator de relații. Clientul, în cabinetul meu, este relația de cuplu, relația părinte-copil sau orice altă relație importantă din viața unui om. Din fericire, răspunsul este „da“, românii vin la psiholog. Cu toată modestia, vă spun că în acest moment agenda mea de terapii este 100% ocupată până în vara lui 2019 și am o listă foarte lungă de așteptare. Ceea ce îmi dovedește că românii sunt dispuși să-și învingă fricile și îngrijorările, de dragul unei vieți trăite din plin.

Bărbații, cred eu, nu prea vin la cabinetul de psihologie. Mă înșel? Dacă nu vin ambii parteneri, se poate repara o relație de cuplu în caz că vine la terapie doar unul dintre cei doi? Dacă doar femeia aspiră la statutul de „înțelept în iubire“, așa cum îi numești tu pe cei care luptă pentru iubire cu alte arme – unele pozitive, să zicem? Dacă ea își schimbă gândirea, poate să genereze la rândul ei schimbare și evoluție și pentru partener?

Este adevărat că noi, bărbații, avem nevoie de mai multă îndrăzneală ca să recunoaștem că avem o problemă de relaționare; și apoi, ne este și mai greu să cerem ajutor – pentru că suntem educați că „trebuie“ să ne descurcăm singuri și să nu ne spălăm rufele în public. Dar, din fericire, sunt tot mai multe solicitările de psihoterapie care vin de la bărbați, iar acest fapt este valabil inclusiv pentru terapia de cuplu.

Da, se poate repara o relație de cuplu, dacă cel care vine la terapie este motivat să depună efortul necesar, iar dacă celălalt partener nu vrea să iasă din cuplu și nici nu are o relație extraconjugală.

În zilele noastre, psihologia relațională a evoluat suficient de mult încât să știm care sunt comportamentele sănătoase și care sunt cele toxice pentru o relație. Mai greu este să ne liniștim egoul – care ne întreabă la ureche de ce trebuie ca tot noi să facem schimbări – și apoi să luptăm într-un mod conștient pentru iubire, și nu pentru putere în cuplu.

Nu cred că ea sau el trebuie să-și schimbe gândirea, ci perspectiva; cred că este mai înțelept să fim suficient de curioși și mai apoi de curajoși, încât să acționăm în favoarea relației de cuplu, și nu doar a binelui personal.

Eu visez la noile generații de băieți, care vor fi capabili să-și cultive adevărata masculinitate – care vor ști că puterea fizică este cu mult sub puterea psihică și emoțională; care vor îndrăzni să fie soți și tați iubitori

Am citit recent o postare de-a ta pe Facebook, care mi-a rămas bine întipărită în minte. Era un citat: „Lucrurile care ne-au atras la început la persoana iubită, după căsătorie sunt cele care ne despart“. De ce oare? 

Una dintre explicații este aceea că ne atrage la celălalt ceea ce ne lipsește nouă – și aici mă refer la trăsături psihice, abilități, manifestări comportamentale. Iar atunci când ne îndrăgostim, trăim cu impresia că ceea ce are jumătatea noastră de cuplu este și al nostru – că doar noi suntem cealaltă jumătate de cuplu, nu-i așa? Dar, în timp, îndrăgostirea dispare și noi realizăm că nu suntem chiar una și aceeași persoană cu partenerul. Iar când vălul de ceață roz dispare, ne cuprind frica și disperarea, pentru că nu știm ce va urma și adesea aspirăm cu invidie la calitățile pe care le posedă jumătatea noastră de cuplu. Adevărul adevărat este că, în sinea noastră, încă de la bun început tânjim după ceea ce apreciem la partener. Am putea spune chiar că acestea sunt părți din sinele nostru negate sau interzise. În Revoluția iubirii, dar și în cartea soților Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt (Împreună la bine și la greu) sunt foarte multe explicații pentru acest fenomen relațional.  

Mamele sunt tot mai interesate de educația copilului, ceea ce mă face să mă întreb: Cum vor fi viitorii tați, adică exact copiii noștri de acum? Vor avea mai multă empatie, vor fi mai sensibili și mai conectați la emoțiile lor? 

Eu visez la noile generații de băieți, care vor fi capabili să-și cultive adevărata masculinitate – care vor ști că puterea fizică este cu mult sub puterea psihică și emoțională; care vor îndrăzni să fie soți și tați iubitori; care vor înțelege că familia și societatea are nevoie de ei la fel de mult pe cât au și ei nevoie de comunitate.

Eu cred că totul începe cu o mamă… Dar ce rol are azi tatăl în familie? E mai prezent în viața copilului?

Tații sunt mai importanți decât am crede sau decât ar fi dispuși ei a crede. Atât în dezvoltarea atașamentului, cât și a stimei de sine sau a abilităților de relaționare. Chiar zilele trecute, vorbeam cu unul dintre bărbații care vin la mine în terapie despre rostul și rolul tatălui – el fiind un proaspăt tătic, care a ales varianta de a rămâne acasă cu copilul în timp ce mama s-a reîntors la muncă. Și cred că transformarea s-a produs deja, doar că este nevoie de mai mult timp, pentru ca fenomenul să atingă cât mai multe familii.

De ce crezi că divorțează românii mai des, în zilele noastre? Există ideea aceasta că se divorțează pentru că acum societatea acceptă divorțul.

Cred că rata divorțurilor a crescut pentru că femeile sunt mai stăpâne pe propriul destin. Pentru că nu mai sunt dispuse să tolereze orice comportament al bărbatului. Pentru că își respectă tot mai mult drepturile și, probabil, pentru că au devenit conștiente de propria valoare și de cât de scurtă este viața. Societatea acceptă sau este nevoită să accepte libertățile pe care oamenii și le dobândesc – ceea ce azi înseamnă libertatea femeii și mâine va însemna libertatea oamenilor care aleg să iubească parteneri de același sex.

Legat de divorț, aș mai adăuga că, din punctul meu de vedere, un divorț conștient poate implica la fel de multă muncă precum alegerea de a rămâne într-o relație. În 2018, divorțul este opțiunea B pentru ceea ce cândva reprezenta opțiunea A.

În final, am să te rog să le explici cititorilor de ce AU NEVOIE de Mindfulness urban? 

Aceste întrebări mă fac să mă simt destul de inconfortabil, pentru că nu sunt un adept al grupărilor care să le spună oamenilor ce să facă. De asemenea, cred că noua mea carte are propria ei viață – responsabilitatea mea a constat în a o scrie. De aici încolo, Universul știe mai bine care va fi traseul ei, care sunt sufletele care o vor atrage și care sunt oamenii ce vor lupta ca să obțină ceea ce merită de la viață.