Sunt o fire blândă și mai ales darnică de când mă știu. Cine mă cunoaște știe că dacă mai am 10 lei în buzunar și e ziua unei prietene, am să dau banii toți pe un buchet de flori ca să îi fac ziua frumoasă. Și nu regret nici o secundă.
Sunt săritoare, mereu gata să ajut, niciodată nu spun nu. Ce mă costă pănă la urmă să dau telefon, un share, să scriu 2 vorbe despre un prieten care susține o cauză, sau să mă întâlnesc cu cineva pentru un interviu? Timp, mă costă timp și trebuie să învăț să îl gestionez!
Acum 10 ani, când aveam 20+, puteam face toate astea și îmi mai rămânea timp să ies la distracție cu colegii sau prietenii, să mă uit la filme, să stau de vorbă vrute și nevrute până în miez de noapte. Apoi mă trezeam să merg la facultate (bine, recunosc nu mergeam foarte des) și apoi și la radio, la noua mea pasiune descoperită. Avea ziua 30 de ore și nu știu eu? Îmi organizam mai bine timpul ? Not really, pe haos am fost mereu.
Și atunci ce e diferit? Ce ne mănâncă timp?
Păi, între timp au apărut rețelele de socializare, mailurile, telefoanele smart, ah..și un copil.
Cum să faci, când în secolul vitezei, trebuie să răspunzi la mail, trebuie să dai mesaje, trebuie să îți programezi întâlniri, trebuie să..? Ei bine, am aflat un secret uriaș, după ce am citit cartea Mirelei Retegan – Astăzi este despre Astăzi. Secretul e simplu: nu mai trebuie să facem nimic, pentru că tot ceea ce ne presează, poate fi redistribuit, redirecționat sau pur și simplu lăsat la o parte pentru ca noi să avem timp de pace, de respirat și de trăit ziua de azi. Pare ușor de făcut, dar credeți-mă că e greu, pentru că ne-am programat altfel: mereu să mulțumim pe cineva. Așa e frumos.
Încet încet, lucrez la asta. Mai întâi am început să zic NU. Deși mă doare gura să spun acest cuvânt, pentru că îmi încalc principiile mele de viață, parcă aș zice că NU vreau să te ajut, or eu, eu mereu ajut. Însă viața mea, dacă o mai vreau înapoi, trebuie să mi-o iau eu, pentru că tot eu am dat-o cu împrumut Ani de zile am dat altora câte un minut, 5, 10, o oră din viața noastră, fără să îmi pese. Am preluat din rugămințile, dorințele și cerințele lor încât m-am împovărat cu energiile lor negative. Și nu mai vreau asta. Vreau să am timpul meu, familia mea, viața mea.
Răspund la mailuri la un interval bine stabilit, învăț să deleg anumite activități și mai ales să zic nu pot, nu am timp. Nu mai stau cu telefonul în mână, gata să dau like si click pe orice primesc! Nu mai alerg de colo colo în speranța că bifez încă o întâlnire, pentru că TREBUIA! Nu mai promit că ajung undeva dacă știu că trebuie să străbat tot orașul și risc să nu ajung la grădiniță ca să-l iau pe D.
Aleg să am timp și nimic nu mai TREBUIE! Doamne, cât de bine mă simt când o spun cu voce tare!
Îți mulțumesc, Mirela!
Leave a Reply