La doi ani distanță, iată că vine partea a doua a peripeției cu nevoile copilului și mijloacele de transport în comun. Categoria de RATB a rămas aproape aceeași pentru cei care sperau la un tren:)

Pentru cei care nu au citit prima parte, este aici.

De când a scăpat copilul de scutec viața e altfel. Teoretic ați zice că e mai ușor să facă oricând vrea el în scutec, dar vă zic că e dificil pentru că nu ai unde să îl schimbi, dacă nu ești cu mașina și ai locul asigurat departe de privirile oamenilor.

Dar și cu mersul la toaletă e parcă mai complicat pentru că a găsi o toaletă publică decentă din care să nu pleci cu microbi și viruși este ca și când ai porni în căutarea Sfântului Graal. Și dacă tu ca adult mai închizi ochii sau te mai ții încă o jumătate de oră, copilul nu poate face asta.

Nu sunt nici genul care să lase copilul să facă în mijlocul străzii unde îl apucă, pentru că nu mi se pare nici decent, nici igienic, și da,  ține  de intimitate chiar dacă nu are nici 3 ani copilul. Contează cum îl educi, zic eu. Adică, dacă îi zic de mic: “mamă, fă unde te apucă pentru că în România nu sunt toalete“.

Așa că pentru mine soluția magică este olița portabilă. Este o chestie foarte inteligentă: o oliță cu o gaură în interior, unde pui o punguta specială ce are pe mijloc un petic absorbant, ca un scutec, dar mult mai mic. “Device-ul” încape într-o geantă de femeie ce cară multe chestii (trebuie să revin cu un articol pe această temă, neapărat!) sau mai bine într-un rucsac, căci  tot acolo ajungem mereu noi, mamele. Renunțăm la gentuțe și mergem cu ditamai rucsacul în care cari și casa..

Revenind la acțiunea care era să mă coste o amendă..iar. Eram în mașină, pe la Piața Victoriei, la semaforul ăla de lângă Guvern cum vii dinspre Iancu de Hundeoara, care știți, durează o veșnicie. Prinsesem deja 2 semafoare, mai aveam unul, când copilul îmi zice :” mami, fac pipi”.

Alertă maximă, pentru că nu prea se poate ține mult și nu aveam unde să trag pe dreapta. Cu multe rugăciuni și promisiuni la Doamne Doamne, am trecut cu bine de acel semafor și de alte 3 și am tras pe dreapta undeva pe bulevardul  Mihalache.

Scot copilul, îl bag în portbagaj unde era olița gata pregătită și răsuflu ușurată. Hai că am rezolvat-o. Eu, foarte mândră de mine că nu am pus copilul să ude panseluțele doamnei  Firea. Din spate mă claxonează un șofer de autobuz. Oprisem într-o stație de autobuz. În apărarea mea, semnul de stație nu se vedea de copaci.

Am avut noroc că pipi a fost scurt, iar șoferul de autobuz suficient de nepăsător (sau înțelegător?), încât să nu mă înjure. Cel puțin nu am citit pe buze nimic care să înceapă cu P, S sau F.