Se întrepătrunde educația de acasă cu cea de la școală? Fac echipă bună triada: elev – părinte-profesor? Se spune că educația începe acasă, dar nu cred că este o scuză și pasăm întreaga responsabilitate pe părinți. Părintele e obligat să îl învețe pe copil bunele maniere, respectul, să fie darnic, să își cunoască emoțiile, cum să se adapteze în societate, cum să-și facă prieteni, cum să fie responsabil, etc.

Atunci când copilul intră în societate părintele începe să mai piardă din voce, dar apare în același timp învățătorul, apoi dirigintele și alți profesori. Aceștia nu trebuie să fie priviți ca inamicii copiilor noștri sau călăi care le decid soarta, ci sunt ghizi ai copiilor noștri la școală, când noi nu suntem cu ei.

Aici intervine încrederea. Câtă încredere ai ca părinte în profesorul de română? Dar în cel de matematică? Sigur nu predă el bine și de aia nu înțelege copilul, ne spunem poate de multe ori. În loc să găsim soluții, (și nu mă refer la meditații), aruncăm cu piatra, arătăm cu degetul.

Există limite de bun simț, prea fine uneori, care ar trebui să fie de netrecut. După încrederea reciprocă profesor – părinte și viceversa, urmează sprijinul reciproc.

Da, profesorii de-a lungul vremii au pierdut din autoritate, dar și părinții au ștribit-o pe alocuri. Da, au fost profesori care au condiționat notele de favoruri dar sunt și părinți care strâng bani (și nu puțini) pentru zile de naștere, 1 Martie, Paște și Crăciun cu teama că va suferi copilul dacă nu dau bani. Putem ieși din acest cerc vicios doar redându-le încrederea profesorilor că știu ce fac, că ai noștri copii pot greși și e firesc să fie așa și să îi lăsăm să învețe consecințele faptelor lor. Și dacă ni se cer atenții să nu tăcem, chiar dacă e incomod.

Zilnic apar știri despre ce se întâmplă în școli: abuzuri între copii, între profesor – copil, totul trebuie reclamat fără nicio discuție. Doar așa putem să creștem în siguranță copiii. Dar trebuie să lucrăm împreună, căci aruncatul vinei nu ajută cu nimic.

De Ziua Internațională a Profesorului aș vrea să le transmit părinților:

• Să nu mai bârfim profesorii (măcar nu de față cu copilul). Dacă ne aude copilul că discutăm în casă despre X profa aia care nu știe nimic, e bătrână de ce nu iese la pensie. Cum să avem așteptarea ca la clasă, copilul să aibă respect pentru acea profesoară? Să nu uităm că noi părinții le suntem MODELE copiilor noștri.
• Mergeți la ședințele cu părinții sau de fiecare dată când un profesor vă cheamă la școală. Aveți un cuvânt de spus, încă sunteți părinții lor, chiar dacă nu vă ascultă așa cum ați vrea.
• Nu le ascundeți greșelile copiilor, nu îi faceți să se ascundă în spatele vostru. Trebuie să își asume tot ce fac greșit, chiar dacă pe noi părinții ne doare
• Dacă școala sau profesorul pune limite în clasă, acceptați-le. Vrem ca școala să fie un loc sigur pentru copiii noștri

În final cred că și noi părinții ar trebui să avem o școală a Părinților, una care să ne ajute, să ne ghideze în diferite momente în viețile copiilor noștri.