Noi nu. De la noi din casă liniștea a fugit de vreun an și tare mi-e că e pierdută și rătăcită pentru următorii 10-14. Până la 4 ani, D. era un copil liniștit, nu făcea mare gălăgie. Acum nu știu ce nu mai suport să aud: nino nino și fiecare gând care îi trece prin cap, verbalizat, sau pe mine și pe tac-su care suntem ca două mori stricate: fă aia, nu fă aia, și MAI ÎNCET!
Îmi amintesc când e D. mic și primea câte o mașinuță nu știa să se joace cu ea. Noi, eu și taică-su, în naivitatea noastră ne ziceam:
-Vaaai, abia aștept să stea pe jos pe covor și să se joace cu mașinile, învărtindu-se în cercuri pe jos… imaginea aceea idilică din filme! (inimioare, inimioare:))
Fast forward 5 ani, în zilele noastre:
-Nino, nino, Vrum, vruuum, bip, bip, bip, uiu uiuiu, (și lista poate continua cu ce alte onomatopee pe care le știți și vă vin în minte, plus orice gând care îi trece prin cap e verbalizat. )
-D.!!!!!!! Nu mai sta pe jos pe parchet pentru că e rece! Pune-ți papucii! Nu mai țipa, bla bla bla, bla. (căci oricum el asta aude)
Vreau câteva clipe de liniște, chiar și în baie
Atât de mult îmi doresc să-mi aud gândurile timp de câteva minute și să savurez ceva bun (asta e, mi-am învățat corpul să reacționeze la dulciuri) încât recordul cred că îl dețin când m-am închis efectiv cu cheia în baie. NU singură. Cu o bucată serioasă de tort! Cred că a fost printre cele mai bune felii de tort sau clipe din viața de mamă disperată de oboseală, uneori.
Chiar acum când scriu aceste rânduri, D. aleargă în jurul meu, face ca pompierii (a descoperit recent Pompierul Sam), noroc că nu are și un furtun prin casă că aia îmi lipsea, să am de ce să mă împiedic. Știu, e cute, veți spune, are imaginație, să las copilul în pace. Dar să mă lase și el, nu? Dacă mă duc într-o cameră vine după mine. Doar acolo se poate juca, unde sunt și eu. Sau taică-su, după caz, dar de obicei eu sunt aia norocoasă.
Îmi iau laptopul sau cartea și mă duc în altă cameră. Dacă mă închid în baie îmi bagă bilețele pe sub ușă sau:
-Deschide ușa, te rooog! Vreau cu tine!!!
Firește, el e amuzat.
De obicei mă joc cu el, las totul baltă pentru că altfel nu am scăpare și mă enervez degeaba. Bun, ne jucăm, copil satisfăcut. Îl rog apoi, aproape cu ochii înlăcrimați:
-Acum mă lași te rog 10 minute să scriu ceva?
-Da, bine! Îmi iau și eu laptopul meu și dau mailuri ca tine !
–NUuuuu, laptopul tău face gălăgie, e cu muzică. NU mami, vreau liniște.
-Dar vreau și eu cu tine…
Și toot așa încă vreo 10 minute. Acum pot să stau și eu singură, să-mi aud liniștea din cap?
–Da, mami.
Repetiția nu e doar mama învățăturii, ci și soră cu nebunia
Din nou, în naivitatea mea chiar îl cred că asta înseamnă liniște. Nu, nicidecum: înseamnă că nu se joacă cu mine, dar poluare fonică tot face: gura nu-i tace. Fie cântă Gasca Zurli sau orice cântecel de pe youtube OVER AND OVER AGAIN până îmi ies versurile pe nas și pe ochi.
Fie aleargă, fie se joacă zgomotos cu o mașină pe parchet și zgomotul îmi zgârie urechile, fie se joacă singur și zice replici din desene animate. La fel, repetă de N ori în 10 minute încât îmi iau câmpii.
Cel mai periculos lucru este să reacționezi. Nu faceți asta pentru că intri pe un tărâm periculos! Foarte periculos, credeți-mă.
În mintea mea este veșnic zarvă
24 din 24 de ore zici că e o gară acolo. Niciodată parcă nu e pic de liniște: am gânduri neterminate care fug când mă întrerupe D. , idei de articole, ce să mai fac de mâncare azi, cand întind rufele, când le
despre ce planuri am pentru ziua de azi, liste cu ce să fac de mâncare, liste cu cumpărături, liste și alte liste. Toate NETERMINATE, NEGÂNDITE.
Oare când voi mai avea un pic de LINIȘTE? Poate în somn, dar și acela e întrerupt de al doilea personaj din povestea familiei noastre:)
În poza de mai jos fugisem pe un fotoliu pentru putină liniște.. ce credeți? A venit D. după mine să îi sortez cele 10 puzzle-uri!
-
Soluția salvatoare?
-Știu, uite ai voie la telefon 15 minute. Daaar, te duci în ALTĂ cameră, departe de mineeee, cu sunetul ÎNCET! Bine?
-Bine!
Nu vă închipuiți că am câștigat aceste 15 minut de liniște totală. Tot aud pe fundal muzică sau Fetița Zurli, dar măcar e un volum ceva mai încet.
Din fericire nu avem în casă decât 2-3 jucării cu baterii și acelea pentru cel mic. D. are o singură mașină însă care face înfiorător (EU i-am luat-o și mă înjur singură de fiecare dată când o găsește după ce o rătăcesc prin casă). Zgomotul acela când se oprește jucăria este MAGIC! O liniște dată la maxim!
Leave a Reply