Stilul vestimentar care mă reprezintă acum, la aproape 35 de ani este de fapt un cumul al tuturor etapelor prin care am trecut. Câte o părticică din fiecare stil pe care l-am adoptat de-a lungul anilor a rămas în mine și formează ceea ce vedeți azi.
Personalitatea mea din punct de vedere vestimentar a început să prindă contur în jurul adolescenței. Final de școală generală, început de liceu. Atunci începusem să îi cer mamei haine. Mă îmbrăcam în funcție de ce îmi ziceau prietenii. Când ești adolescentă e ceva firesc. Doar nu mă puteam îmbrăca în pantaloni largi de hip hoper și să stau într-o gașcă de rockeri?!
Purtam blugi evazați stilul anii 70, bluze largi și fuste lungi de hippioate. Ascultam și muzica acelor ani, așadar trebuia să mă și îmbrac ca atare, nu?
Un an, doi mai târziu eram o rockeriță înfocată și nu mă prindeai pe stradă decât cu pantaloni negri, obligatoriu blugi drepți, eventual tăiați (de mine, și aveau o tăietură perfectă) și tricouri negre cu trupe de rock: Sepultura, Nirvana, Guns n Roses. Aveam și un magazin preferat de unde ne găseam hainele. Undeva la Universitate. Iar blugii… în adolescență a fost perioada lor de glorie. Era în pavilionul H din Herăstrău un magazin cu blugi unde vânzătoarea pur și simplu îmi găsea perechea perfectă de blugi. Și nu doar mie. Mergeam în gașcă cu fetele și ne îmbrăca în cei mai perfecți blugi pe fiecare (știu, nu există cei mai perfecți, dar noi așa gândeam atunci). Geaca de piele de motor îmi completa garderoba.
În picioare aveam platforme sau bocanci, spre disperarea mamei care nu înțelegea cum puteam să îi port și la 40 de grade afară vara. Niciodată nu m-am simțit feminină și mi se părea că moda e o prostie. Sandalele nu existau în dulapul meu.
În facultate stilul meu vestimentar s-a mai schimbat ușor, am îndrăznit să mai port încălțăminte damă, câte o pereche de pantofi (fără toc, niciodată nu am purtat pentru că sunt și înaltă) nu doar bocanci, teniși chiar. Blugii au fost constanta din viașa mea în relația cu moda. M-au însoțit mereu ca piesă de bază, chiar dacă și-au mai schimbat stilul pe alocuri și mai ales culoarea. Au început să-mi placă blugii albaștri, prespălați, chiar și alte culori. Bluzele au fost mereu lărguțe, nu prea mulate și mereu mai închise la culoare.
După facultate fustele deasupra genunchilor nu mai păreau chiar ceva cumplit, iar bluzele in culori deschise parcă îmi făceau cu ochiul.
Am haine cu amintiri ca oricare dintre noi, pe care doar le țin în dulap, nu știu până când, dar sunt acolo cu un scop: am un pulovăr al mamei, un sacou cumpărat de prietena mea cea mai bună când a muncit o vară în SUA, am o pereche de pantaloni de la sora mea și o rochie de la soacra mea, (primită de la bunica ei!), am puloverul pe care îl purtam când am născut prima oară și rochița de blugi (singura care mă mai încăpea la a doua naștere).
____
La peste 30 de ani, și după ce am devenit mamă (poate pentru că eram 24 de ore din 24 în haine de casă, pijama sau trening) am început să simt ceva cu adevărat pentru asortarea hainelor mele. Nu mă mai simțeam bine într-o pereche de blugi și un tricou. Când mergeam la vreun eveniment sau la muncă voiam să fiu eu, și să subliniez asta prin haine.
O colegă m-a mai ajutat să-mi fac ordine în stilul vestimentar, să înțeleg că nu tot ce îmi place îmi va veni bine. Port un sacou ce-mi oferă atitudine și accesoriile de tipul curelelor încep să-și găsească loc în sertare.
De câțiva ani mi-am schimbat și stilul de a cumpăra haine: le asortez după ținute si culori, să meargă împreună două piese când le cumpăr. De vreo 3 ani îmi plac cămașile (datorită unei prietene care face cămăși minunate), nu mi-e frică să port colanți cu cizme, fustă cu adidași damă. Și ce bine pentru că recunosc, la încălțăminte mai am o problemă și în ziua de azi când trebuie să merg la un eveniment elegant. Pur și simplu nu pot purta tocuri, deși mi-ar plăcea.
Nu știam în adolescență că atunci când te îmbraci, trebuie să te simți bine cu tine însăți, și nu pentru că îți spune cineva. Ce bine că viața nu începe decât după 30 de ani!
Articol scris pentru competitia de scriere creativă Superblog2019
1 Comment