M-am ferit până acum de grupuri virtuale de părinți. Până acum câteva zile, când în urma ședinței cu părinții la grădiniță am convenit că ar fi bun un grup în care să comunicăm despre bolile copiilor, plecări, activități sau diverse probleme.
Toți au fost de acord, dar nimeni nu apăsa domnle, pe butonul de create group. Așa că am făcut-o eu. Bad move, pe care aveam să o regret. Aveam deja vreo 5 numere de telefon ale părinților în agendă, așa că am dat create, send și gata grupul Părinți Grădiniță. Toți părinții care au participat la ședință au vrut să intre în grup. Zis și făcut!
A fost liniște în weekend. Până azi. O mamă întreabă despre o bluză a fiului ei, care a dispărut vineri. Știți, se mai întâmplă să încurce doamnele educatoare/ îngrijitoare hainele, că doar oameni sunt. Nu dau print screen, dar vă zic, s-au aprins spriritele imediat. Culmea, fix mama care pierduse bluza se ofticase că doamnele au încurcat hainele: Cum naiba e posibil așa ceva, când dulapul fiului meu nu e lângă al lui X ? (n.m unde aterizase bluza). Ba chiar am simțit cumva că și mama care primise din greșeală altă bluză era ușor vizată și dojenită că nu și-a verificat copilul la plecare.
Oameni buni, am luat-o razna?! E o bluză! Am intervenit pe un ton, zic eu drăguț și împăciutor, dar am atras atenția asupra limbajului. Nu sunt eu pudică, dar am simțit clar că nu e un ton care să-mi placă în acea discuție. Totul a continuat: Eu aduc copiii de mai mulți ani la grădinița asta și stiu care e situația, și oricum plătim așa că fiecare are dreptul să aibă nemultumiri, a continuat mama acuzatoare.
Și dacă nu plăteam avem dreptul să vorbim, știți, dar nu așa. Și în plus, eu nu plătesc grădinița ca să aibă grijă de hainele copilului meu, ci ca să îl educe, să îl învețe lucruri pe care eu nu pot sau nu știu cum!
Concluzia? Mama în cauză a scris că a vrut să-mi răspundă, dar mai bine nu – am încheiat citatul.
Și dilema mea abia acum vine: dacă părinții reacționează așa, se comportă și răspund ca la gura cortului (în general, știm cum sunt grupurile mixte de părinți care mai de care mai judecători), cum sunt copiii lor? Ce spune atitudinea lor de pe whatsapp și Facebook despre cum își cresc copiii? Mama acuzatoare este mama unui copil cu care D. s-a împrietenit. Nu mă bag peste prieteniile copilului, dar îmi ridică un semn de întrebare cum se comportă și fiul mamei, să știți.
Nu credeți că noi suntem exemplu pentru copiii noștri și când ne alegem prietenii? Părinții reflectă comportamentul copiilor?
V-au pus copiii să vă împrieteniți cu părinții colegilor? Ați făcut-o? Eu cred că părinții au dreptul să-și aleagă prietenii, la fel ca și copiii. Până la urmă și noi greșim uneori în alegerea lor, nu?
Dacă ți-a plăcut articolul îl poți aprecia cu un like sau share pe pagina mea de Facebook, Alexisme.
Leave a Reply