Se apropie momentul nașterii și sentimentele mele sunt mai confuze ca oricând. E acel moment când vreau să vină bebelușul A. și nu mai am răbdare să-l țin în brațe, dar în același timp îmi este frică. De ce? Pentru că, din nou, viața se schimbă.
La fel cum am trecut de la viața de cuplu la cea cu un copil, și cea cu doi copii va fi o provocare.
Am citit acest articol la Totul despre Mame, intitulat Mamele își iau la revedere de la copiii mai mari înainte de a naște și m-am liniștit cumva când am văzut că nu sunt singura care trece prin aceste emoții înainte de nașterea celui de-al doilea copil. Nu-i așa că poza e super puternică? Face parte dintr-un proiect al unei fotografe, Laura Paulescu, ce locuiește în Oregon (SUA), și care a fost impresionată de situațiile în care mamele ce urmau să nască și își lua la revedere de la copiii mai mari sau de momentele în care frații mai mari îi vedeau pentru prima dată pe bebeluși.
Așa, ca-n poza de mai sus mă imaginez cu D. în brațe când îl las la grădiniță. Dimineață va fi încă singurul copil, când mă întorc vor fi doi. Cu aceeași ardoare abia aștept să-l văd pe micuțul care a crescut încet și frumos în burtă 9 luni. Dar, inima mi se va crăpa ușor, în două la început. Cu timpul am să o cos la loc și va fi și mai mare pentru că va avea mai multă iubire de dat dar mai ales de PRIMIT.
A fost ultima săptămână în care am fost doar noi trei, și noi doi (acasă): eu și cu tine, D. Așa că vreau să îți spun:
Nu vei mai fi singurul copil și asta mă doare și pe mine. Abia aștept să vină frațiorul tău pe lume, dar legătura noastră va fi puțin zdruncinată pentru amândoi. Știu că pare nedrept să mă împarți cu bebelușul, dar nici eu nu știu cum am să vă iubesc pe amândoi. ÎNCĂ.
Săptămâna asta va veni un pui de om care va lua din atenția și timpul pe care ți-l acordam. Zilele și rutina nu vor mai fi la fel. Poate nu voi mai putea să merg cu tine la un loc de joacă pentru că doarme frățiorul, sau poate nu vei putea să te joci cu mine pentru că stau cu cel mic. Dar nu trebuie să te superi, ci să vezi totul ca pe ceva nou și interesant.
Îți înțeleg deja frustrarea fratelui mare care a avut 4 ani cu părinții lui, 4 ani în care TU ai fost centrul atenției. Promit însă că voi face tot ce-mi stă în putință să nu te simți dat la o parte, neglijat sau uitat. Tu ești diferit de fratele tău mai mic, NU ești responsabil de el, NU TREBUIE să ai grijă TU de el, și NU trebuie să fii fratele mare care să îi fie exemplu în tot. Ai voie să greșești (și frații mai mari mai greșesc), ai voie să nu îți placă de frațiorul tău, ai voie să te superi pe el, ai voie și VREAU să fii TU însuți. Aceleași drepturi le are și el. NU vreau să vă compar și nici să cresc doi copii identici. Abia aștept să văd cât de diferiți veți fi ! Amintirile nostre vor rămâne ale noastre, și le vom prețui.
- Pentru D. și A.:
Îmi doresc să vă invăț să vă iubiti, să vă apreciați, să vă sprijiniți toată viața. E normal să fiți geloși unul cu altul, asta e natura lucrurilor, dar sunt sigură că voi putea să vă ajut să fiți cei mai buni prieteni și confidenți (cel mai probabil când creșteți) să împărțășiți amintiri frumoase și viața în 4 să fie una cu bune și cu rele, nu perfectă, pentru că perfecțiunea NU există. Am să vă învăț și asta. Da, aveți voi să vă și coalizați împotriva noastră 🙂Știu că nu doar noi părinții vă formăm și că viața o să vă scoată în cale prieteni care poate nu vor fi cel mai bine intenționați. Sper să aveți inteligența și tăria de a lua deciziile care trebuie și să nu uitați că vă aveți mereu unul pe altul. Se zice că familia nu ne-o alegem, dar eu cred că voi, copiii noștri ne-ați ales pe noi să fim cei mai buni părinți, așa cum putem. Și cu greșeli uneori. NImeni nu-i perfect. Ce ar fi o viață perfectă?
Abia aștept prima poză când D. o să-și întâlnească frățiorul. Știu că va fi magică.
Leave a Reply