Ies tot mai rar în oraș. La propriu, pentru că stăm lângă București, și nu doar la periferie, ceva mai departe. Când ies, de cele mai multe ori las mașina la o stație de metrou, Aviatorilor de obicei e cea mai ofertantă ca loc de parcare, și mă urc în metrou ca să ajung la destinație.

Profit să citesc o carte, să analizez oamenii socializând (mai mult pe telefoane). Întâlnesc grupuri de liceeni, adolescenți, poate și școlari, în zona Romană, chiulind prin parcuri sau la terase. Unii sunt copii frumoși care-mi amintesc de naivitatea liceului, de zilele de chiul, de distracția în gașcă, sau de cum mă furișam de mama.

Pe lângă alte găști trec și mă oripilez pentru că nu-mi place cum se dezvoltă tinerii și mă tem cum vor fi copiii mei la 14 – 18 ani? Îmi vine să mă închid în baie de acum. Voi avea eu tăria să înțeleg uși trântite în nas? Voi avea tăria să îl las afară cu prietenii până la 10 seara? Vor face mișto colegii de el că e de la țară? Sau oare e destul de puternic curentul părinților care au plecat din oraș pentru aer curat și liniște, încât vor fi mai mulți ca el în clasă sau măcar în aceeași școală?

Mă uit în jur și sunt mulți, foarte mulți părinți care au părăsit betoanele orașului, majoritatea pentru zone rezidențiale de lângă București. Și toți am făcut-o pentru viitorul copiilor noștri. Doar că ei, copiii, nu au trecut prin experiența noastră de viață, nu au apucat să se plictisească de mizeria orașului, de aglomerație, de trafic, de aer poluat, de blocuri care stau să cadă. Nu au apucat nici să iubească străzile înguste pline de istorie, teatrele, barurile și parcurile unde se leagă prietenii.

Aceiași puști pe lângă care am trecut la metrou mi-au sărit în ochi și prin modul de a se îmbrăca dar și prin limbajul colorat. Sigur așa vorbeam și eu la vârsta lor probabil, dar acum sunt o babă care nu mai înțelege.  Trebuie să învăț să fiu zen clar în următorii 10 ani că altfel o iau razna la adolescență X2:)

Unul dintre lucrurile pe care toată lumea ni-l zice când află că stăm la 30 de km de București, este :

Lasă că o să vedeți voi când crește copilul, ce veți face atunci când va ieși cu prietenii în oraș. Cum se va descurca?  

Din partea mea, se va descurca foarte bine cu RATB sau cu microbuzul care îl lasă în capătul străzii.

Am prieteni și cititori părinți care au deja copii mai mari și care fac naveta. Sunt curioasă cum e viața lor? Le place copiilor că stau la curte departe de prieteni și găști formate la blocuri?

Restul dintre voi, v-ați gândit la aceste aspecte până acum? Sunt chiar curioasă dacă doar eu îmi fac scenarii. 

Sper doar ca și copiilor mei să le placă locul nostru ales cu grijă, să nu simtă dorul de București atât de mult încât să ne învinovățească pentru că ei nu au crescut la oraș. Probabil că undeva în adolescență va fi sigur un motiv de reproș aruncat într-o ceartă legată de vreo petrecere târzie, nu-mi fac iluzii.