De partea cealaltă a unei îmbrățișări

Oare îmbrățișarea mamei o simți diferit dacă tu, copilul, ai acum 40 de ani?

Oare îmbrățișarea mamei o simți altfel când ești un copil de 2 ani?

Închid ochii și încerc să-mi amintesc de acel sentiment, când mă lua mama în brațe și tot amarul din lume pe care îl simțeam, dispărea. Nu știu unde, nu mi-am pus niciodată problema. Ce mai conta, câtă vreme eu, copilul, nu mai simțeam suferința?

Abia acum, când sunt și eu mamă, am aflat unde se ducea toată nenorocirea pe care o simțeam eu și care mă apăsa pe suflet. Se ducea la mama. Ea strângea și acumula tot în inima ei, dar nu spunea nimic. Zâmbea către mine și nimic nu mai conta.

Îmbrățișarea mamei vindecă. Orice. Abia acum am înțeles asta, și nu știu dacă e prea târziu sau nu. Mă doare să nu îi pot spune că abia acum simt ce a simțit și ea, că abia acum o înțeleg și că îi mulțumesc pentru că a preluat ani la rândul suferințele mele, fără ca eu măcar să știu asta.

Când ea plângea, plângeam și eu. NU știam de ce, dar simțeam că mă doare sufletul doar pentru că o durea și pe ea.

Acum, sunt de partea cealaltă a unei îmbrățișări. Primesc și eu suferința copilului meu și o țin bine bine în suflet. Și nu am să îi spun nici eu unde se duce. Îl las pe el să descopere când e timpul.

Deși mă încarc cu durerea lui, pentru mine e o onoare să știu că am această putere magică: să fac ca toată suferința lui să dispară.

Tu de care parte a îmbrățișării preferi să fii?