Matt Haig a fost invitat weekendul trecut 25- 27 septembrie, la NOD Festival, ediția a 2-a, desfășurată la Brașov. Este cunoscut și foarte îndrăgit pentru seria cărților “Biblioteca de la miezul nopții” și „Trenul de la miezul nopții” și acest lucru s-a văzut într-o sală de peste 200 de locuri a Universității Transilvania.

Deși statisticile țării noastre nu arată prea bine la capitolul citit, festivalul a reușit să atragă mulți cititori pasionați de toate vârstele, în special tineri care au pus întrebări, au stat de vorbă apoi cu Matt când cu multă răbdare au așteptat să ia autografe.

„Trenul de la miezul nopții” este recent lansată și în România la Editura Nemira, așa că întâlnirea directă cu Matt Haig a fost cu atât mai valoroasă pentru cititorii care abia așteptau să afle insights despre carte. Și au aflat chiar și că urmează o noua carte din serie.

O oră de povești și răspunsuri la întrebări legate de viața lui Matt Haig și cum întâmplările reale ajung să creeze căi spre ficțiune.

A mărturisit și el că a simțit căldura cititorilor din sală și a fost copleșit de numărul mare de oameni care au venit din alte orașe ca să îl vadă. Dialogul a fost excelent moderat de Andrei Stupu la serile Nod. O discuție firească prin cărți și viață care a scos la iveală un Matt Haig care are umor, empatie și care a vorbit deschis despre diagnosticul său de ADHD și autism.

„Prima carte din serie, «Biblioteca de la miezul nopții», am scris-o în pandemie și nu puteam avea contact cu oamenii. Era un best seller international dar nu simțeam asta pentru că nu am văzut cititorii. 

Întâlnirea cu oamenii face ca totul să fie real. Să fii scriitor este uneori o meserie singuratică: stai în fața laptopului, scrii, îți imaginezi. Dacă pe vremuri spuneai povești în jurul unui foc sau într-un spațiu care implica să vezi oamenii, scrisul unei cărți e un proces diferit, aproape nenatural, dacă te gândești. Este plăcut să vorbești cu oamenii, te face să te simți mai mult conectat cu lumea”, a spus Matt Haig.

Scriitorul britanic a mărturisit că se bucură că a ajuns în România pentru că a văzut multe locuri frumoase din țara noastră prin ochii nepoatei sale care de 2 ani își petrece verile aici cu prietenul ei.

Întrebat de ce a ales să folosească în titlurile celor două cărți „miezul nopții”, Matt Haig a spus: „Cred că scriu despre lucruri care se întâmplă între lumi.. Mi-e foarte greu să aleg un titlu și mai ales pentru Biblioteca de la miezul nopții.. aveam în minte de câțiva ani ideea dar nu aveam un titlu specific. Cred că primul titlu a fost „Biblioteca sufletelor pierdute”. 

Când scriam „Biblioteca de la miezul nopții” petreceam mult timp pe net. Ca mulți dintre noi, mă comparam cu alte persoane, creierul meu era supraîncărcat de posibilități 

Scriitorul a vorbit și despre depresia de care a suferit când avea 24 de ani care aproape l-a ucis și care mai departe în viața l-a ghidat să scrie până la un moment când a decis că trebuie să redea speranță cititorilor.

„Mereu scriu cartea pe care eu am nevoie să o citesc, dar care nu există. Dacă am o problemă în viață la un moment voi scrie o carte care se potrivește acelei situații. Când scriam „Biblioteca de la miezul nopții” petreceam mult timp pe net. Ca mulți dintre noi mă comparam cu alte persoane, creierul meu era supraîncărcat de posibilități.

Când eram tânăr am avut un moment serios de depresie. La 24 de ani am avut o tentativă de suicid și mulți ani am fost bolnav. Așa că regretele, sentimentul de vină au devenit o temă a mea și a cărților mele. Și cred că devine tot mai mult o temă comună acum pentru mulți pentru că ne comparam in online. 

Un profesor britanic, Roger Dunbar, a descoperit un lucru foarte interesant: că în urmă cu 300 de ani erau în jur de 150 de oameni într-o comunitate, într-un sătuc și astfel creierul uman vedea doar 150 de oameni în timpul vieții și doar atâtea relații poate întreține creierul uman. [Aici sursa]

Dar acum din cauza rețelelor sociale și a modului în care trăim, putem vedea 150 de oameni până la micul dejun. Și când intri pe net nu vezi oameni apropiați ca în comunitate, ci vezi vedete, milionari, modele, atleți și oameni excepționali care trăiesc extreme, nu sunt doar oameni pe care i-ai vedea în comunitatea ta. La fel și la TV. 

Cred că suntem încurajați să ne simtim puțin nemulțumiți pentru că așa funcționează economia azi. Reclamele au fete zâmbitoare dar sunt acolo ca să ne facă să cumpărăm haine, să vrem produse care să ne întinerească, mereu să cumpărăm lucruri. Însă relația cu cărțile e diferită. Citim cărți diferit, într-un mod filosofic”, a spus Matt Haig.

Suntem într-o lume în care, din cauza internetului, trăim în grupuri, fiecare în lumea lui. Toleranța față de oamenii diferiți față de noi este foarte scăzută tocmai pentru că nu mai suntem în comunități adevărate care să ne reprezinte. Dar cartea oferă un spațiu diferit cititorului

Matt Haig a dezvăluit și momentele mai puțin plăcute prin care a trecut în timp ce scria „Trenul de la Miezul nopții” dar exercițiul de a scrie l-a ajutat mult:

„După «Biblioteca de la miezul» am devenit poate prea ambițios. Când am scris „Trenul de la miezul nopții” eram într-o perioadă dificilă în viața mea pe plan familial: unul dintre copii era bolnav, tatăl meu avea cancer, iar mama era internată în spital.  

Când trăiești asemenea momente de viață reală ți se schimbă perspectiva. Așa că am scris „Trenul de la Miezul Nopții” ca o perspectivă a ceea ce contează. 

Mereu am crezut că scriu ca să am succes și „Biblioteca de la miezul nopții” mi-a oferit exact asta: expunere, faimă, succes, dar după ce am atins acest țel pe care mi-l doream m-am gândit, «ce urmează»? 

«Trenul de la miezul nopții» a fost un roman care a vorbit cu mine, pur și simplu”.

Un subiect care i-a captivat pe cititorii din sală a fost modul în care scrie Matt Haig – a fost întrebat dacă are o rutină de scris și dacă urmează niște pași. „Cred că scrisul și cititul sunt un exercițiu de empatie“, a spus el.

„Ca să existe o poveste trebuie să ai personaje diferite. O carte cu 20 de personaje toate la fel ar fi cea mai plictisitoare posibilă. Și totuși suntem într-o lume în care din cauza internetului trăim în grupuri, fiecare în lumea lui, în bula sa. Toleranța față de oamenii diferiți față de noi este foarte scăzută tocmai pentru că nu mai suntem în comunități adevărate, care să ne reprezinte. Dar romanul, cartea oferă un spațiu diferit, trebuie să ai personaje cu comportamente diferite, conflict, chiar dacă nu îți plac toate personajele ca cititor empatizez. Cred că scrisul și cititul sunt un exercițiu de empatie. 

Am scris o carte în care toate personajele au murit. Nu erau personaje bune, subiectul era despre un tata care încerca să își protejeze copilul dar a ajuns să îl pună în pericol pe copil. A avut reviews bune dar majoritatea erau de pe Reddit.

Apoi am scris cartea despre vampiri, că tot suntem în Transilvania, (cartea Familia Radley) și a urmat o carte pe care am scris-o după ce am devenit tată”. 

Matt Haig spune că i-ai fost ușor să scrie despre ce știe când suferea de depresie, dar a decis după ce a devenit tată, să pună și speranță în cărțile sale.

„M-am gândit că dacă tot scot ceva în lume să fie ceva care să conțină și speranță pentru că până acum am scris doar pe un fond de depresie, mă deprimam singur. Am crezut că doar așa pot fi luat în serios”. 

Mi-e ușor să scriu o carte pesimistă dar m-am gândit totuși să recunosc depresia și în același timp să descopăr speranța. Acesta a fost punctul revelator pentru mine în care mi-am schimbat stilul. Ca scriitor ar trebui să spun că scriu mult pentru că citesc mult, dar nu e este cazul meu. Eu nu citesc mult, am AHDH și o formă de autism, am fost diagnosticat cu ambele, deși eu căutam doar ADHD. Mă lupt cu cititul unei cărți. Cartea trebuie să fie excelentă ca să o pot termina. Am pe noptieră un teanc de cărți pe care le răsfoiesc. Cred că mă ajută să citesc cu dificultate pentru că înțeleg mai bine de ce unii oameni nu termină o carte. Cred că eu am lipsit la „marea întâlnire a scriitorilor” unde s-a decis că un capitol trebuie să aibă 15 pagini pentru că mie îmi place să văd spațiul pe carte. Și asta înseamnă că poți să scrii multe cărți. 

Nu pot să predau scrisul. Am încercat să o fac, am rezistat 3 săptămâni la o universitate în UK, dar au realizat că nu e de bine.  

Cred că din cauza ADHD-ul, eu nu planific ce se întâmplă în carte. Eu nu mă pot gândi decât atunci când scriu, dar problema este că pe măsură ce scriu îmi vin ideile, am aproape întregul roman în minte și sunt într-o cursă să termin de scris romanul ca să nu îl uit. De aceea primul draft este mereu scris rapid, ca un copil mic entuziasmat de ceva care vine și îți povestește tot. Știți, folosește mult „si apoi” s-a întâmplat așa, „si apoi”, „si apoi”. 

Matt a dat exemplul scriitoarei franceze Francois Segan care spunea că „trebuie să scriu ca să gândesc”. 

Discuția a avut multe momente în care Matt Haig a pus degetul pe rănile sale. A povestit despre diagnosticul cu ADHD și autism pe care le-a primit, adult fiind:

„E bine că știu acum că sufăr de ADHD și autism. Când eram copil, nu știu dacă și la voi în România se practică asta la școală, dar la unele materii eram trimis să învăț în săli separate pentru că eram catalogat cu nevoi speciale și aveam o profesoară dură care încerca să mă facă să mă concentrez. Nu eram prea bun la unele materii, mă plictiseam repede, nu mă puteam concentra. Am mereu stigma asta pe care o port, mă simt diferit, deși arăt normal, am prieteni, iar majoritatea cărților mele au un personaj care este diferit, care are aceste trăiri ale mele”.

Întrebat dacă preferă ficțiunea sau non ficțiunea și de ce, Matt Haig a înclinat spre ficțiune.

„În cazul non ficțiunii scrii doar ceea ce știi cu exactitate, scrii despre adevărul care rămâne în urmă, care este stabilit deja că există, dar ficțiunea e misterioasă. În acest caz, cumva scrii despre ceva despre care încă nu știi multe. Îmi imaginez așa: că te duci cu gândul la un râu al imaginației, vezi că este ceva acolo dar nu știi ce, aștepți să se întâmple ceva. Diferența dintre ficțiune și non ficțiune constă în a fi treaz sau într-un vis. Ficțiunea te face să te înțelegi mai bine pe tine.

Să vă dau un exemplu: am scris o carte de non ficțiune despre tentativa mea de suicid, despre cum am fost internat cum mi-am revenit (cartea se numește Motive să trăiești) și am scris ce știam eu că este adevărat. Nu știam atunci despre mine că am o formă de autism, erau multe lucruri pe care nu le știam. Cartea era practic incompletă, abia după terapie am început să mă înțeleg.

În aceeași perioadă a vieții am scris „Umanii“, o carte de ficțiune despre un extraterestru care vine pe Pământ, ia forma unui profesor și scopul său este să oprească progresul omenirii. El nu înțelege regulile de pe planeta noastră dar începe încet încet să iubească oamenii. M-am gândit că poate fi o metaforă despre reabilitare dar cititorii au văzut altceva în carte. Cineva mi-a mulțumit pentru că am scris o fabulă despre neurodiversitate.

Dar nu am scris o asemenea carte, ci una despre un extraterestru”, i-a spus Matt Haig.

Ani mai târziu și-a dat seama că o carte de ficțiune poate ajunge mult mai mult în profunzimea emoțiilor cititorilor:

„Am realizat că scriam despre mine fără să știu că scriu despre mine. Deși este mai mult ficțiune cartea, emoțional a fost mult mai adevărată, așa că am mai multă încredere în ficțiune că te ajută să ajungi la stări mai profunde”.

Cele mai importante lucruri din viața sa sunt familia și cățeii:

„Pe plan profesional mi-a plăcut mult să călătoresc și să cunosc oameni după lansarea cărții «Trenul de la Miezul Nopții». Prima carte «Biblioteca de la miezul nopții» am scris-o în pandemie și nu puteam avea contact cu oamenii. Era un best seller international, dar nu simțeam asta pentru că nu am văzut cititorii. 

Întâlnirea cu oamenii face ca totul să fie real. Să fii scriitor este uneori o meserie singuratică: stai în fața laptopului, scrii, îți imaginezi. 

Dacă pe vremuri spuneai povești în jurul unui foc, sau într-un spațiu care implica să vezi oamenii, scrisul unei cărți e un proces diferit, aproape nenatural dacă te gândești. Este plăcut să vorbești cu oamenii, te face să te simți mai mult conectat cu lumea. Am cunoscut peste 150 de oameni, clar”.

La finalul discuției Matt Haig a răspuns și unor întrebări din sală. Mulți tineri, fani ai cărților sale i-au adresat întrebări iar el a răspuns cu entuziasm la toate. Una dintre cele mai așteptate răspunsuri a fost la întrebarea: „Ai început să scrii o carte nouă?” 

„Da, și este un reverse sequel care va conține cuvântul Scrisori în titlu. Va fi despre doamna Elm care simte că ă fost o persoană groaznică și a auzit de Bibliotecă de la Nora. Se duce în altă cameră cu cărți noi, dar nu reprezintă viața ei, ci viețile celor asupra cărora a avut un impact. Cam așa începe cartea, deja am spus mai mult decât am scris în draft”. 

După dialogul de oră, Matt Haig a semnat autografe pe cărțile cititorilor care au venit pregătiți atât cu cărți în limba română, cât și în engleză: cărți de adulți dar și pentru copii lor. M-a convins că savurează clipele cu cititorii pentru că a stat în jur de 2 ore la semnat și a vorbit cu fiecare om în parte care a venit să îl vadă, a pus multe întrebări iar oamenii cu bucurie i-au răspuns.

Întâlnirea cu Matt Haig a fost una dintre cele mai valoroase din acest an pentru că nu m-a dezamăgit, ba chiar m-a suprins plăcut deși oricum ador cărțile sale, dar la nivel de persoană a arătat exact ceea ce avem noi toți nevoie: empatie, umor, bunătate și înțelegea unii față de ceilalți.

La NOF Festival 2026 au fost invitați printre alții, Maja Lunde, Usch Luhn, Jonathan Coe și alți invitați. Urmează articole dedicate mai multor evenimente și autori invitați la festival.

Cărțile lui Matt Haig traduse în România

În România au fost traduse mai multe dintre romanele, volumele de nonficțiune și cărțile pentru copii ale lui Matt Haig. Lista include:

Pentru adulți – ficțiune:

• Umanii (The Humans)
• Cum să oprești timpul (How to Stop Time)
• Biblioteca de la miezul nopții (The Midnight Library)
• O viață imposibilă (The Life Impossible)
• Familia Radley (The Radleys)
• Trenul de la miezul nopții (The Midnight Train, apărut în română în 2026)

Pentru adulți – non fictiune

• Câteva motive să iubești viața (Reasons to Stay Alive)
• Gânduri de pe o planetă nervoasă (Notes on a Nervous Planet)
• Cartea alinării (The Comfort Book)
• Băiatul Echo (Echo Boy) (Editura Trei)

Cărți pentru copii

• Un băiat numit Crăciun (A Boy Called Christmas)
• Fetița care a salvat Crăciunul (The Girl Who Saved Christmas)
• Eu și Moș Crăciun (Father Christmas and Me) (Libraria Romana)
• Spiridușa Adevărului