Cum s-a văzut și simțit concertul lui Nick Cave de la Summerwell 2026

0 Comments
  • Articolul nu este o recenzie ci reflectă ce am simțit și trăit eu și posibil mii de oameni aflați pe pajiștea de la Palatul Ștribey, pe 9 august 2026 – o zi de scris în istoria concertelor LIVE din România pe care nu vreau să o uit

E incredibil cum un concert live îți umple sufletul și în același timp te “doboară” prin măiestrie și emoția pe care o transmite. Așa a fost la concertul lui Nick Cave de la Summerwell. Cu siguranță am plecat un alt om de la acest concert. Mai împlinită, cu mai multe întrebări dar și cu răspunsuri la întrebări pe care poate nici nu mi le-am pus recent, sau de care mă feream. Piesele lui sunt despre durere, credință și iubire în toate formele lor dar și împăcare.

Am fost cu băiatul meu cel mare, D. de 11 ani la concert pentru că am vrut să vadă și altfel de concerte, nu doar rock care impresionează prin sunet si zgomot, ci prin prezența de scenă, poezie și versuri. I-am pus piesele lui să le asculte înainte de concert dar nu au același impact vizual.

Am plecat năucă de la concert, și până a doua zi seara nu prea mi-am revenit. Încă sunt cu gândul și sufletul la acea seară. Am disecat momente și savurat discuții cu prietenii care au fost și ei la concert și cu toții ne-am simțit la fel: transportați într-o lume a durerii dar și vindecării prin muzică.

Pe Nick trebuie să îl știi, să îi cunoști trauma ca să simți cu el, să îi dai dreptate și să te întrebi: cum a supraviețuit pierderii a doi copii?

A apărut pe scenă la fix ora 22, îmbrăcat ca de obicei la costum. Nick Cave este un domn, care se impune în primul rând prin prezență. Scena a fost și ea elegantă, cum altfel? Cu perdele lungi transparente care acopereau în spate un ecran pe care din când în când se vedeau imagini din public și cu Nick cântând. Backing vocals pe piedestal în spate ținând un ritm de gospel uluitor de discret și puternic. A trăit fiecare melodie împreună cu noi, cei din public într-un „du-te vino” continuu între microfon și pian. N-a stat deloc o clipă. Fie în ritmuri lente, fie într-o agitație numai într-un live trăită.

Fiecare piesă a lui Nick Cave este o poezie, o poveste, o punere în scenă, cu suferință dar mai ales cu vindecare și acceptare.

Sursa: Arhivă personală

A cântat 2 ore și jumătate, un spectacol măreț, în care ne-a dat „bucăți” din el, și-a pus sufletul întins pe tavă pentru noi, publicul care, apropo, a fost chiar senzațional pentru că îi știau muzica, și simțit asta. Nu orice artist reușește să aibă fani care să îl înțeleagă pe deplin. Dar la București Nick Cave chiar a fost înțeles. Au venit oameni între 30 de ani și 50 de ani dar am văzut și tineri care știau versurile.

Veșnic aplecat spre public, a dat mâna cu fanii, a semnat chiar și cărți în timpul concertului. S-a simțit atât de aproape de noi pe tot parcursul concertului încât s-a lăsat purtat și ținut în picioare pe brațele oamenilor din față.

Mă gândesc dacă noi cei din public am plecat atât de încărcați sufletește de la concert, cum se simte el cel care ne face pe noi să cugetăm zile întregi după?

Concert Nick Cave And The Bad Seeds la Summer Well 2026 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Am găsit și un răspuns de-al său foarte interesant la întrebarea dacă el se uită la concertele sale:

„When I am on stage I imagine I am Elvis Presley, or Michael Jackson, or Beyoncé, or indeed Freddie Mercury, but in reality, I am not. On the rare occasions I have seen myself perform live the illusion is quickly and brutally shattered. I am not remotely akin to any of these godlike people. Whatever other people may see when they watch me, I do not. I am, for better or worse, simply myself – the same all too human figure who stares back at me from the mirror each morning”. (Sursa site-ul său The Red Hand Files)

Momentele cheie pentru mine: 

Piesa „Oh Children” când a luat din public un copil pe scenă și cu care a cântat refrenul. Le-a dat astfel copiilor o voce si mai puternică:

Oh, children
Lift up your voice, lift up your voice
Children
Rejoice, rejoice

Foto: Arhivă personală

Dar cel mai mult mi-a ajuns la suflet și nu-mi iese din minte și din inimă piesa Hollywood. Versurile au fost traduse in română așa că am putut trăi cu toții clipele intense cântate și simțite de Nick Cave: povestea unei mame cu un copil bolnav ce ajunge într-un sat. Disperată să il facă bine, cineva îi spune: “ia câte un bob de muștar de la fiecare care în care nu a murit nimeni”… Firește că nu a găsit pentru că “ We all lose someone / Cu toții piedem pe cineva”, scria pe ecran. Ce poezie, ce putere în cuvintele lui!

Foto: Anda Docea Facebook.com

Acceptarea sa, împăcarea cu viața și ai ales cu moartea:

Warren Ellis, „violonistul din trupa Bad Seeds” este unul dintre colaboratorii cei mai importanți ai lui Nick Cave. Câtă forță a dezlănțuit în muzica sa și la vioară și la chitară pe scena de la Summerwell.

Alte piese memorabile care au răsunat în pădurea de la Știrbey: The Mercy Seat, Jubilee Street, Tupedo, Carnage, Weeping Song, Rings of Saturn.

Legat de această piesă, Nick spune:

„In one of my favourite Bad Seeds songs, ‘Rings of Saturn’, I sing —

This is the moment

This is exactly what we were meant to be

This is what we do, and this is what we are

When performed live, these lines carry a powerful energy that speaks to us all and lifts us beyond melancholic notions of self-image, beyond our individual preoccupations and internal worries. They ignite our souls, unite us, and return us to that righteous place – the glorious common moment – where together we can be fully ourselves”.

Spre mijlocul concertului a cântat piesa Henry Lee, cântată în duet cu Janet Remus, una dintre solistele din backing vocals. A fost o surpriză plăcută pentru că de obicei duetele nu prea le cântă în concerte (original Henry Lee e cântată cu PJ Harvey).

Nu putea lipsi “Red Right Hand” piesă care acum are notorietate și din serialul Peaky Blinders. Am simțit un nou val de oameni care a intrat în mulțime la această piesă, semn că Nick încă mai poate atrage noi fani tineri.

La final a revenit pentru un bis lung de 3 piese, care nu se putea încheia decât cu superba baladă „Into My Arms”.

Dacă și când vă e dor de Nick Cave, pe lângă muzica sa, citiți și scrisorile la care el însuși le răspunde fanilor pe Red Hand Files, din 2018. Nu doar răspunsurile sunt impresionante dar și întrebările. Într-o lume în care totul e pe repede înainte să ai răbdare să scrii o scrisoare este ceva atât de natural..

Mulțumim, Nick!

Further reading

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


logo-gdpr
Privind confidențialitatea

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență posibilă. Informațiile despre cookie-uri sunt stocate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când te întorci pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă care secțiuni ale site-ului le găsești cele mai interesante și utile.