Presiunea socială ne atinge oare mai tare decât îi afecta părinții noștri care au crescut cu teama de „ce o să zică vecinul”? Tind să cred că da, pentru că acum avem lumea întreagă prin rețelele sociale, gata să ne judece la un click. Cedăm de multe ori în fața acestei presiuni sociale ca părinți, dintr-un motiv: frica să nu fim acceptați sau mai grav ca ai noștri copii să nu fie marginalizați. Punctul nevralgic care apasă bine pe emoția părinților de azi: dacă nu fac la fel ca ceilalți părinți copilul meu va suferi.

Un studiu Google recent, citat de Edupedu.ro, făcut în România arată că părinții le cumpără copiilor telefon mobil la vârsta de 8 ani, iar motivul principal este teama ca copilul să nu fie exclus din gașca de prieteni. Motive pentru care copilul nu se integrează sau se ceartă cu colegii vor fi mereu iar noi părinții nu avem sarcina de a le rezolva. Firește, mă refer aici la cele care nu pun viața nimănui în pericol.

Tipuri de presiuni sociale

• Ședințele cu părinții unde o parte vor să strângă bani pentru cadouri scumpe pentru profesoare sau nu, iar părinții se simt încolțiți să se alăture majorității pentru ca nu cumva să fie afectat copilul. E ok să spui nu, mai ales că ai cadru legal. Nu, copilul tău nu va avea de suferit decât dacă permiți asta. Există pârghii, soluții, directori la care poți raporta situația, și în cel mai rău caz, poate însemna că acea școală nu e locul potrivit pentru copilul tău. Să accepți ani de zile situații pe care nu le tolerezi, doar ca să îi fie bine copilului, când este ceva imoral și ilegal nu este deloc un sacrificiu. Este total greșit și nimeni nu trebuie să fie abuzat psihologic astfel.
• Presiunea să aibă și el un telefon ca să nu fie marginalizat de colegi pentru că el nu are și nici nu știe toate jocurile în vogă. Presiunea asta exista și pe vremea mea, când telefoanele erau doar telefoane și aveau cel mult un joc Snake. Era cool să ai un telefon. Azi „trebuie” să fie smartphone pentru jocuri, net și rețele sociale. Iar copii scăpați pe YouTube la 8 ani nu este indicat de specialiști. 8 ani este vârsta la care copiii stau nesupravegheați pe internet, arată datele Salvați Copiii. Nu uitați că avem la îndemână un ghid de siguranță pe internet lansat de organizație. Într-adevăr există parental control, măcar de ar folosi toți părinții această funcție, însă tot părintele este cel care decide câte ore îl lasă pe device. Poate fi 3-5 ore și asta este deja prea mult, spun experții. Iar Family link îți arată aplicațiile pe care a stat copilul, nu și ce anume a văzut. De unde știi tu ca părinte la ce a fost expus? Nu ai deplin control așa cum crezi.
• Presiunea să se uite la filme nepotrivite vârstei tot ca să nu cumva să fie lăsat pe dinafară din cercul prietenilor care au voie să se uite la acele filme. Aici aș da ca exemplu Squid Game pe care eu personal nu l-am văzut dar despre care îmi povestesc copii de 7 ani și sunt șocată. (!)
• Machiaj – Văd în jur fete de clase primare cu unghii făcute, ruj pe buze și alte farduri nepotrivite vârstei. Că merge la o serbare e firesc să se joace cu fardurile mamei, împreună cu ea, dar la școală să trimiți copila cu unghii făcute doar pentru că e cool și au și prietenele ei, lansează mesajul: eu trebuie să fiu ca ceilalți și stima de sine va fi afectată.
• Presiunea de a accepta unele lucruri pe care în familie ta nu le practici, dar „colegul are voie”. De exemplu: sucuri sau anumite dulciuri. Firește că nu îi putea feri o veșnicie pe copii noștri de ce există în comerț, dar nu strică ca la 4, 5, 6 ani să nu aibă acces la sucuri carbogazoase sau dulciuri ieftine care sunt de calitate îndoielnică. Nu zic să le luați ciocolată Leonidas dar picăm tentației ca la ieșirea dintr-un magazin să cumpărăm toate prostioarele care costă 1 – 2 lei..

De ce picăm predă presiunii sociale?

Presiunile sociale din ziua de azi sunt însă de multe feluri. Și ne ruinează și financiar fără să ne dăm seama, nu doar emoțional. Din această goană, pe alocuri competiție sau chin de a ține pasul cu alții, părinții ajung să cheltuie mai mult decât își pot permite. Și cred că nu discutăm suficient pe această temă. Ne e rușine să nu cumva să creadă cineva că nu avem bani să ducem copilul într-o excursie, sau că nu avem bani să cumpărăm cadou profesoarei.

Dar nu toți trebuie să ne permitem N ateliere și cursuri, nu toți trebuie să ducem copiii la școli private, și totuși foarte mulți o fac și se împovărează financiar cu gândul că merită sacrificiu pentru copil. Dar acest sacrificiu vine ca un bumerang înapoi când muncești zi și noapte fără să îți mai vezi copilul și intri apoi în alt cerc vicios în care îi cumperi alte obiecte ca să suplinești lipsa ta din viața copilului.

Cum să învingem teama și să rezistăm presiunii sociale?

Am să vă dau răspunsul unei prietene, psiholog, Andreea Golită, pe care l-a scris pe Facebook-ul meu, când am postat despre presiunea unui telefon mobil.

„Ne luptăm din greu cu ce-au crescut părinții noștri, cu “ce o sa zică lumea” și “te faci de rușine/ne faci de rușine” cu un concept mai evoluat “excludere socială” “să nu fie exclus” aceeași presiune din aceleași neputințe. Nu e nimic în neregulă cu a fi conform și a nu exclusul grupului într-un context de creștere și dezvoltare dar cred ca discernământul nu ar trebui să ne lipsească. Fii autentic și dă-i copilului tău telefon, de care cum vrei dar nu din frica excluderii ci din asumarea rolului de părinte și din nevoile actuale ale familiei de a fi în contact și alte întrebuințări.”

Și apropo de această nevoie. În clasele primare, eu ca părinte țin legătura cu învățătoarea și îi transmit prin ea mesaje copilului. Nu este nevoie să aibă un telefon, mai ales că acum multe școli le și interzic la ore din cauză că le distrag atenția copiilor. Cred că soluții se pot găsi mereu fără să cădem în tentațiile și presiunile sociale.