Astăzi este ziua în care am decis că POT FACE CEVA în privința educației copilului meu.
Ziua în care am înțeles că degeaba protestez în Piața Victoriei seri la rândul pentru the bigger picture și pentru un final mai bun. Nu pot schimba (acum) guvernul dar pot face pași mici pentru a ne ajuta pe noi ca o comunitate.
Cea mai mare putere rămâne cea a comunității pe care tu ți-o creezi în jurul tău. Comunitatea trebuie să ne ghideze în viață în orice vrem să schimbăm. Orice nu ne place. Trebuie doar să ne ridicăm și să spunem asta. Abia acum, generația noastră s-a ridicat și face primii pași, a învățat să-și strige dorințele dar și să lupte pentru ele. Zeci de ani,părinții și bunicii au trăit cu moștenirea grea a comunismului și cu zicala:merge și așa.
Și vom fi surprinși câți oameni de lângă noi au probabil aceleași idealuri și valori. Trebuie doar să ne uităm în jur și să întrebăm.
Am înțeles că puțin cu puțin lucrurile se pot schimba, că trebuie să avem curaj în forțele proprii și să ieșim din bula noastră. Punctual, avem cele mai mari șanse să rezolvăm problemele și mai departe să fim exemple pentru alții.
Și din fericire, există oameni extraordinari care ne ghidează. Fac ca lucrurile să pară atât de naturale, încât e imposibil să nu pleci molipsit și tu de această putere că poți muta munți, că poți conta.
Așa am plecat eu de la conferința Educația modernă și performanță, organizată de Parenting Academy, și la care alexisme.ro a fost partener media. Au fost invitați 6 oameni care deși nu lucrează împreună, (unii predau la stat și alții la privat!) au aceleași principii și valori care s-au îmbinat de minune. Să-i luăm pe rând.
Violeta Dascălu predă geografia de 28 de ani și este de 15 ani directoarea Școlii Ferdinand I din cartierul bucureștean Baicului, lângă Gara Obor. O zonă mai dificilă și o școală văzută ca fiind cu probleme: cu 25 % copii rromi, și restul, copii din familii mixte: arabi, chinezi, români. Toată lumea fugea de această școală.
Când a devenit directoare nu a stat în birou așteptând salariul, ci și-a pus întrebarea simplă: ce pot face eu ca să schimb această percepție a școlii?
Ajutorul a venit din societatea civilă. NU se poate fără ajutor și colaborare
Și uite așa, s-a dus ea, o femeie de peste 50 de ani, la o conferință despre educație unde a pus o întrebare simplă: „ Vrea cineva să vină în școală, să vadă dacă aia e realitatea pe care o știu ei?„ . În pauza evenimentului au venit mai mulți tineri de la diverse ONG-uri pentru a-i oferi sprijin pentru proiecte. Așa că a zis, DA!
Astfel a putut să ducă în excursii copiii care nu aveau bani să plece într-o astfel de aventură ce devine un proces de învățare. A restabilit o legătură între părinți și copii printr-un program în care cei mici își învățau părinții să apese pe butoanele computerului, pentru că vă spuneam, e vorba de familii sărace.
Procesul de învățare trebuie să fie spectaculos!
Învățarea nu se oprește niciodată. Cei care lucrează în educație sunt obligați să acumuleze noi experiențe și să nu se mulțumească cu un job și atât, o spune Violeta Dascălu.
Cu o naturalețe și o modestie deloc falsă directoarea școlii Ferdinand a adăugat: Fiecare copil e unic, și trebuie să îl ajuți să fie unic, să își dezvolte ablitățile naturale, iar procesul de învățare trebuie să fie spectaculos.
La ora de georgrafie, daca în săptămâna respectivă a avut loc o grevă în Franța, ea a adus în discuție acest lucru și așa, copiii au învățat despre Franța, despre sistemul de acolo, ce rute sunt, destinații. Ba chiar le-a expus problema celor care făceau grevă cerându-le elevilor să găsească soluții. Da, unor copii de generală, vă dați seama? Le-a pus mintea la contribuție.
Dacă profesorul integrează anumite elemente în procesul de predare, elemente actuale care să îi surprindă pe copii și să simtă că sunt luați în seamă, totul va merge strună.
Profesoara de geografie are o soluție și pentru faptul că orele de curs sunt prea lungi. Un copil nu poate fi atent să stea 50 de minute. Așa că îi ridic în picioare, fac împreună exerciții, se opresc puțin din învățare.
Și directorul Agenției pentru Calitatea Învățământului preuniversitar, Serban Iosifescu confirmă cele de mai sus:
Misiunea profesorului este să învețe NU doar să predea. Dacă reușim ca profesori să fim atenți la copii, am putea face o schimbare!
Un alt om care a dovedit prin forțe proprii că se poate se schimbi ceva, este Claudia Chiru, care predă la stat și a înființat Fedex – fabrica de educație democratică experiențială. Video-uri unde putem vedea cum le explică elevilor la clasă, noțiuni simple și utile.
Povestește cum în fiecare dimineață discută și se întreabă unii pe alții cum se simt, apoi le prezintă planul zilei. Dacă cumva copiilor nu le place, Claudia Chiru are grijă să schimbe forma în care le prezintă planul, însă ideea e aceeași…și o face entuziast. Depinde cum intri in clasa. Mereu cu zâmbetul pe buze, iar copii reacționează.
Woooooow: azi o să îl învațăm pe K!!
Avem nevoie de toate meseriile. Nu toți pot fi președinți
E greu poate pentru un părinte să accepte că fiul lui va fi cizmar, muncitor pe șantier sau că fiica sa va fi cosmeticiană. Cu toții vrem lucruri mărețe pentru copiii noștri, însă nu toți pot fi președinți sau directori, avem nevoie de toate meseriile și nici o meserie nu trebuie să fie văzută ca o rușine.
Important e ca el, copilul să fie fericit în jobul său, fie că îl descoperă la 30 de ani. În plus, nu ar trebui să presupunem că un cizmar sau un fermier e analfabet, nu?
Am descoperit multe alte informații utile la această conferință pe care vi le voi dezvălui pe parcurs, în zilele ce urmează. Ce au avut de spus despre educație și problemele din învățământ, Oana Moraru sau Florian Colceag.
Până atunci, vă lansez o provocare: ce ați putea face voi, ca părinți, în grădinița sau școala în care învață copilul vostru, pentru a fi mulțumiți de profesori și de procesul de învățare?
Eu mă voi duce luni la directoare și îi voi propune câteva idei, și colaborări cu ONG-uri pe care am de gând să le contactez chiar eu. Ce ziceți? Cu noi începe schimbarea!
Leave a Reply